Sindialiștii din Sănătate au renunțat la grevă

8 mai 2018 | 0 comentarii |

Ei au decis, după întâlnitrea cu premierul și mai mulți membri ai Guvernului să încheie conflictul colectiv de muncă şi să renunţe la declanşarea grevei generale programată pentru 11 mai.

 

Să mai spună cineva că ministrul Sănătății, Sorina Pintea, nu are fler… sau că nu este foarte bine informată, chiar și din interiorul sindicatelor din domeniu. Ea a spus încă de luni că greva generală din Sănătate „va fi evitată” în urma întâlnirii sindicaliștilor cu reprezentanții guvernului, iar astăzi s-a și întâmplat astfel.

La ieșirea de la discuțiile cu primul ministru Viorica Dăncilă, președintele Sanitas, Leonard Bărăscu, a declarat că sindicaliștii sunt „mulţumiţi de ceea ce am reuşit astăzi să punem pe tapet şi de socotelile făcute: unde s-a pierdut, unde putem îndrepta lucrurile şi ce putem să facem în continuare şi am fost de acord să renunţăm la această grevă din 11 mai”.

Nu știe nimeni ce-a discutat premierul luni, cu șeful său de partid, Liviu Dragnea, mai ales după ce președintele Klaus Iohannis i-a cerut Vioricăi Dăncilă demisia pentru a doua oară, nici dacă au existat „înțelegeri” cu sindicatele. Cert este că astăzi, după discuțiile de la Guvern, dintre primul ministru Viorica Dăncilă, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Daniela Pescaru şi reprezentanţii sindicatelor Sanitas şi Solidaritatea Sanitarăs-a convenit” încheierea unui acord prin care Executivul a acceptat o parte importantă dintre revendicările angajaților din Sănătate, iar aceștia au renunțat la greva generală.

 

Sorina Pintea

Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a declarat că în urma discuţiilor cu managerii de spitale şi liderii de sindicate s-a decis modificarea legii salarizăriiS-a ajuns la concluzia că legea salarizării și regulamentul sporurilor au fost aplicate uneori în mod subiectiv de către spitalele din subordinea diverșilor ordonatori principali de credite. Pot să vă dau un exemplu cel puțin hilar, din punctul nostru de vedere: două spitale au declarat că au avut scăderi salariale față de decembrie 2016. Spitalul Județean Arad: din 1.959 de angajați, 1.820 au avut scăderi salariale. Focșani: din 1.366, 1.307 au avut scăderi salariale. În urma discuțiilor de astăzi, s-a decis modificarea legii salarizării, dar nu în sensul de a modifica coeficienții de ierarhizare și nu în sensul de a modifica procentul de 30% aplicat la anvelopa salarială ca și regulă salarială”, a spus Sorina Pintea.

 

Olguta Vasilescu

Olguța Vasilescu a fost nevoită să recunoască și ea, după mai bine 11 ore de negocieri cu sindicatele, că este necesar să se facă „modificări pe legea salarizării, dar aceste modificări vor viza strict modul de acordare a sporurilor. Nu vom umbla la grila de coeficienți sau alte prevederi ale legii, cu excepția coeficientului pentru directori de îngrijiri, unde ne vom întoarce la forma inițială a legii din iulie 2017” a completat ministrul Muncii, subliniind că nu vor mai exista motive nici pentru diminuarea sporurilor la medici. „Toate gărzile vor fi plătite. Se creează un spațiu în anvelopa plafonului de 30 la sută pentru celelalte sporuri”, a completat Vasilescu.

Despre negocierea Contractului Colectiv de Muncă, Ministrul Muncii a spus că este o revendicare care a fost tezolvată încă de ieri, când sindicatele au avut o primă rundă de negocieri pe acest subiect, la Ministerul Sănătății.

 

Rotila-Barascu

Sindicatele s-au declarat mulțumite de rezultatele obținute în urma presiunilor făcute asupra Guvernului. Președintele Sanitas,  Leonard Bărăscu, a precizat că Executivul a acceptat şapte puncte importante, între careacordarea unei sume compensatorii pentru toţii angajaţii din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete faţă de nivelul lunii februarie 2018. Suma compensatorie va acoperi integral diferenţa. Păstrarea actualelor limite prevăzute în Regulamentul de sporuri în vigoare, cu garantarea pragului minim. Crearea posibilităţii depăşirii procentului de 30% prevăzut în Art. 25, alin. 1 şi 2, din Legea 153/2017, pentru spitalele mono-specialitate, servicii judeţene de ambulanţă şi Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti-Ilfov, în vederea asigurării nivelului minim al sporurilor prevăzute în actualul Regulament al sporurilor şi stabilirea, prin hotărâre de guvern, a sumelor suplimentare necesare, dar numai în cazuri bine fundamentate şi acolo unde este nevoie”, a explicat Leonard Bărăscu. Acesta a mai precizat că acordul dintre cele două părţi prevede şi excluderea sporului de gardă din calculul pentru stabilirea plafonului de 30%, reluarea negocierilor la Contractul Colectiv de Muncă, reformularea modalităţii de încadrare a directorului de îngrijiri, în sensul revenirii la forma iniţială a Legii 153/2017, echivalarea funcţiilor de moaşe şi surori medicale cu funcţia de asistent medical.

Toate prevederile de mai sus se vor aplica asupra drepturilor salariale care se vor acorda începând cu luna mai 2018. Ca urmare a acestui Acord, reprezentanţii organizaţiilor sindicale au consimţit să renunţe la greva generală, programată în data de 11 mai 2018”, a precizat liderul Sanitas.

 

Viorel Rotilă, președintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, a apreciat că negocierile de la Guvernau luat o notă de trecere”, pentru că au fost obţinute şase puncte din cele zece solicitări ale federaţiei pe care a reprezentat-o.

Am făcut o evaluare punct cu punct a solicitărilor noastre: şase puncte din zece putem considera că au fost obţinute şi negocierile au luat o notă de trecere. În mod evident, ele nu vor satisface toate aşteptările tuturor categoriilor de salariaţi, dar unele, rămase ca nemulţumiri, poate se vor rezolva în viitor. Ne concentrăm pe ceea ce am reuşit să salvăm”, a spus Rotilă.

Acesta a subliniat că s-a reuşit obţinerea ambelor solicitări pentru care a avut un mandat expres din partea Consiliului de Coordonare al Federaţiei Solidaritatea Sanitară, respectiv, salvarea de la pierderile de venituri a tuturor categoriilor de salariaţi și asigurarea unui nivel minim garantat pentru sporurile aferente condiţiilor de muncă. „În cadrul negocierilor de astăzi am reuşit să satisfacem ambele solicitări. Suplimentar, merită să subliniem faptul că s-a reuşit o rearanjare a finanţării pentru unităţile sanitare care permit o mai bună corelare a sporurilor privind condiţiile de muncă. Merită să subliniem că există un angajament şi din partea reprezentanţilor Guvernului că legislaţia ce va fi modificată în continuare, ne interesează în special Legea 95, se va face cu efort comun, cu consultarea noastră, iar suplimentar măsurile implementate la nivelul unităţilor sanitare se va face cu consultarea celor două organizaţii sindicale. În acest context, am fost de acord să încheiem conflictul colectiv de muncă şi să renunţăm la declanşarea grevei pentru data de 11 mai”, a punctat Viorel Rotilă.

 


Adaugati un comentariu


 

*