Sorina Pintea, hotărâtă să schimbe „mentalitățile” față de sistemul de Sănătate

30 ianuarie 2018 | 0 comentarii |

Noul ministru al Sănătății a declarat că „Sănătatea este un pacient care trebuie tratat”, iar  prima urgenţă a mandatului său o constituie rezolvarea problemelor medicilor rezidenţi.

 

Guvernul Dăncilă

Avem Guvern. Membrii Executivului condus de Viorica Dăncilă –prima femeie-premier din România, au trecut „pe repede înainte” de audierile și de votul în Parlament și au depus jurământul de învestitură, luni seară, la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.

La finalul ceremoniei de învestire, președintele Iohannis a atras atenția că, după „dublul eșec” al cabinetelor Grindeanu și Tudose, se așteaptă ca „odată cu învestirea celui de-al treile guvern, PSD-ALDE să înceteze și această țopăială guvernamentală, care a dus anul trecut la degradarea climatului social și la o stare de spirit care nu poate fi benefică dezvoltării unei societăți”.

După depunerea jurămîntului la Cotroceni, noul premier şi membrii Cabinetului său au mers la sediul Guvernului, Viorica Dăncilă preluându-și deja atribuțiile de la Mihai Fifor (premierul interimar), iar astăzi își vor începe activitatea, urmând ca miercuri să aibă loc prima şedinţă a noului Guvern.

Dăncilă a anunţat că va fi „foarte exigentă” în ceea ce priveşte îndeplinirea programului de guvernare și le-a solicitat membrilor Cabinetului său să îi prezinte rapoarte lunare privind stadiul implementării programului de guvernare, pentru fiecare minister în parte.

 

Sorina Pintea – juramant

Noul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, va prelua portofoliul marţi, la ora 13.00, când susține și o conferinţă de presă. Ea a declarat, după audierile din Parlament, că este decisă să rămână în Guvern până la încheierea mandatului și să schimbe mentalitățile din și față de sistemul de Sănătate. Menționând că are încrere în Programul de guvernare, la care ea însăși a lucrat, noul ministru spune este decisă să rămână în Guvern. „Am venit să schimb mentalităţi, să fac ce ştiu mai bine: să muncesc”, a declarat noul ministru al Sănătății, menționând că este decisă să schimbe mentalităţile „prin exemplul propriu”. „Pacientul trebuie să intre cu încredere în spital”, iar „cei care lucrează în spital trebuie să fie conștienți că sunt acolo să aibă grijă de pacienți”, a subliniat Pintea.

Promite că activitatea sa va sta sub semnul transparenței și a legalității, iar prima urgență de care se va ocupa este rezolvarea problemelor rezidenților, de la care a primit foarte multe mesaje „absolut pertinente”, de care va ține cont. „Voi rezolva problema medicilor rezidenţi, pentru că în ultimele luni am primit o grămadă de mailuri absolut pertinente şi este un lucru care necesită urgentă rezolvare”, a declarat noul ministru al Sănătății. În ceea ce privește salarizarea medicilor rezidenţi, Pintea este convinsă că va reuși, prin aplicarea programului de guvernare, să facă astfel încât „medicii să rămână în ţară, dar nu pentru că vrem noi. Trebuie să fie demni, să aibă un loc de muncă bine plătit”.

 

Sorina Pintea, ministrul Sănătății

Despre Sănătate, în general, Sorina Pintea a declarat că aceasta  „este un pacient care trebuie tratat. Vom face o comisie multidisciplinară, formată din minister, parlament, ONG-uri, asociaţii de pacienţi. Programul de sănătate pus la punct de PSD este un program generos”. Unul dintre principalele sale obiective se leagă de spitalele regionale, considerând că „oamenii au nevoie de aceste spitale”.

Aş vrea să ajung în fiecare spital judeţean din ţara aceasta, pentru că oamenii se plâng de prea multe ori şi, din păcate, de cele mai multe ori au dreptate. Sunt convinsă că doar văzând cu ochii mei voi putea, împreună cu cei de acolo, să găsim soluţii”, a mai spus noul ministru al Sănătății, exprimându-și totodată dorința ca autorităților locale să li se acorde „o mai mare libertate, pentru a avea în grijă aceste spitale”.

Noua Lege a Sănătăţii este, în viziunea noului ministru, tot ourgență, iar ea va trebui elaborată până pe 31 decembrie 2018. „Este obligatoriu. Trebuie să fie un cod, un complex de legi. Este nevoie, pentru că actuala lege a fost modificată de nenumărate ori. Ea a fost elaborată în 2006, e învechită”.

Referitor la Legea vaccinării, noul ministru al Sănătății a spus că aceasta trebuie votată cât mai urgent și că trebuie să-ți păstreze caracterul de obligativitate, dar s-a declarat împotriva „coerciției”, menționând că acest aspect trebuie regândit și reformulat în documentul final, care va fi și aplicat.

 

Întrebată despre Legea transplantului, Sorina Pintea a declarat că pentru ca lucrurile să reintre în normalitate este nevoie detransparenţă şi legalitate, criterii clare sub semnul cărora va sta şi mandatul ei, menționând că Florian Bodog a fost un bun ministru al Sănătăţii şi este convinsă că va colabora bine cu el, ca senator.

În ceea ce priveşte medicamentele, ministrul Pintea consideră că pentru fiecare patologie este necesar „să avem un barem minimal, dar acest barem pot să îl stabilească comisiile de specialitate şi va fi unul din lucrurile pe care o să încerc să îl fac cât de repede”.

O altă prioritate a mandatului său o reprezintă centrele de arși, dar la fel de importantă este și regândirea problemei blocării posturilor din sănătate.

Sorina Pintea a fost managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare din anul 2013. La alegerile parlamentare din decembrie 2016, ea a fost aleasă senator PSD, însă a renunţat la funcţie în februarie 2017 în favoarea spitalului.

Presa locală a scris că, în 2011, fiul său Ionuţ Pintea a fost arestat preventiv pentru trafic de droguri şi ulterior a fost condamnat la 6 ani de închisoare, fiind recidivist.

În declaraţia de avere din 2016, Sorina Pintea afirma că are 3 terenuri intravilane în trei commune din Maramureş, un apartament în Baia Mare, două maşini, dar şi credite de peste 200 000 de euro.

 

Ce spun parlamentarii buzoieni despre noul Guvern, condus de Viorica Dăncilă, prima femeie prim-ministru în România? Ei bine, după învestirea Cabinetului Dăncilă, fostul vicepremier buzoian Marcel Ciolacu a declarat că are „încredere că miniștrii nominalizați și votați în cadrul forurilor de conducere ale PSD-ALDE vor face o treabă bună în Guvernul condus de doamna Viorica Dăncilă. Sunt multe așteptări pe care românii le au de la noi și sunt convins că fiecare ministru va fi conștient de responsabilitatea ducerii la îndeplinire a tuturor angajamentelor din programul de guvernare”, urându-le „mult succes”.

Aceeași încredere și speranță și-a manifestat și deputatul Dănuț Păle care, din postura sa de vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaților va colabora cel mai mult cu miniștrii Agriculturii și Sănătății. Medicul veterinar buzoian a urat „succes” noului Cabinet, condus de Viorica Dăncilă, exprimându-și speranța că „unitatea, dialogul, predictibilitatea, coerența și continuitatea vor constitui atributele esențiale ale noii guvernări. Cred ca avem responsabilitatea, ca partid ales cu majoritatea voturilor românilor, să oferim un cadru politic, economic și social stabil, să punem mai presus de orice, interesul cetățeanului, continuând aplicarea programului de guvernare, în mod eficient și echilibrat”.

Nu același optimism a fost manifestat însă de Opoziție. Deputatul-jurist buzoian Dorin Bădulescu a precizat că, așa cum a afirmat și fostul președinte Traian Băsescu în Parlament, Guvernul Dăncilă  are o structura slabă calitativ, cu „mulți bolnavi” și cu miniștri care vorbesc cu dificultate limba română, chiar dacă vorbim despre portofoliul de la Educație, care ar trebui să constituie un exemplu în exprimarea corectă, fluentă și coerentă.

Exprimându-și speranța că noul Executiv va avea „o viață cât mai scurtă”, deputatul buzoian a precizat că parlamentarii Partidului Mișcarea Populară nu s-au aflat printre cei 282 care au votat instalarea noului guvern.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*