Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Sfinții Împărați Constantin și Elena. La mulți ani cu sănătate!
Îi sărbătorim astăzi pe cei care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, primii împăraţi creştini, pomeniți de Biserica Ortodoxă la 21 mai și slăviți de creștinătate „întocmai cu Apostolii”. Sfinții Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa Elena, sărbătoriți de Biserica Ortodoxă și de cea Catolică în fiecare an, în […]
Născut de Ziua Mondială a Sănătății, Adrian Zoican s-a făcut medic și își iubește profesia
Șeful secției UPU din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău spune că se simte „întreg” doar „în acțiune” și dacă, uneri, reacționează ca „o vijelie”, este pentru că într-o urgență medicală, fiecare secundă contează și poate face diferența între viață și moarte. Medicul Adrian Zoican este cunoscut buzoienilor ca doctorul tânăr, pasionat de profesie, […]
Centrul NoRo de expertiză în bolile rare a împlinit 10 ani
În acest timp, mii de adulți și copii cu boli rare au beneficiat de terapie, consultații medicale și alte programe care le-ai fost destinate. În vara anului 2011 lua ființă la Zalău Centrul Pilot de Referinţă pentru Boli Rare NoRo, la inițiativa Asociației Prader Willi România. Organizația a fost cooptată într-un program norvegian denumit […]
„Degețica”, minunea pe care medicul Silvia Cemurtan și întregul personal al Maternității Buzău au ajutat-o să supraviețuiască
Născută „cât un bob de mazăre”, micuța este astăzi o Cosânzeană frumoasă, veselă și perfect sănătoasă și umple casa părinților de bucurie, iar asta se datorează în mare parte personalului medical care a făcut imposibilul, posibil. „Copiii sunt mâinile cu care ne prindem de Rai” spune Henry Ward Beecher, iar realitatea ne demonstrează că […]
Synevo România a împlinit 25 de ani
Lunar, mai mult de un sfert de milion de pacienți beneficiază de serviciile oferite de companie, în cadrul laboratoarelor de analize. Înființată în 1994 sub denumirea Rombel Medical, compania Synevo România aniversează 25 de ani, perioadă în care a reușit să de impună ca unul dintre cei mai importanți actori de pe piața autohtonă […]
Institutul Clinic Fundeni aniversează șase decenii de excelență în medicină
Evenimentul este marcat de un eveniment de tradiție – Zilele Institutului Clinic Fundeni – ce reunește personalități de marcă ale lumii științifice medicale, în cadrul unei serii de manifestări științifice. În perioada 8-10 iulie se desfășoară o nouă ediție a Zilelor Institutului Clinic Fundeni, manifestare ce marchează, anul acesta, împlinirea a 60 de ani […]
CJAS Buzău – 20 de ani de la înființare
Sub conducerea medicului Ion Drăghici, la 1 aprilie 1999, una dintre primele case județene de sănătate din țară era inaugurată la Buzău. Astăzi s-au împlinit 20 de ani de când, la Buzău, funcționează Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS). Este una dintre primele filiale din țară ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate […]
Serviciul ALOPEDI a împlinit 5 ani de la înființare
Înființat ca un proiect de interes local pentru zona metropolitană Cluj-Napoca, serviciul call-center de sfaturi medicale pediatrice a ajuns să fie apelat din întreaga țară și chiar de românii plecați în străinătate. În luna ianuarie a anului 2014 lua ființă în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca primul serviciu call-center pediatric […]
Antibiotice Iași, 63 de ani de continuitate și performanță
La evenimentul care a marcat cea de-a 63-a aniversare a companiei farmaceutice românești, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, și-a exprimat convingerea că specialiștii companiei pot aduce soluții pentru limitarea creșterii rezistenței antimicrobiene și utilizarea eficientă a antibioticelor. S-au împlinit 63 de ani de existență a companiei farmaceutice Antibiotice Iași, una dintre puținele povești românești de […]
Fundația Renașterea a sărbătorit 18 ani de luptă împotriva cancerului
Momentul a fost marcat în cadrul unui eveniment care a devenit simbolic în întreaga lume pentru această luptă. Data de 1 octombrie a fost declarată Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului de Sân, fiind marcată în întreaga lume prin iluminarea în roz a unor clădiri reprezentative. Acesta a fost cel de-al 18 an în […]
UMF Iași se pregătește de cea de-a 138-a aniversare
Evenimentul va fi marcat printr-o serie de conferințe și evenimente care se vor derula pe tot parcursul săptămânii viitoare. Anul acesta, Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași va aniversa 138 de ani de existanță. Evenimentul va fi marcat și printr-o serie de activități și evenimente care se vor desfășura pe parcursul unei săptămâni […]
77 DE CUVINTE: Unde esti, gornistule?
Am avut mari emotii cand am intrat prima data pe poarta unei unitati militare din Buzau. Au urmat sapte luni de instructie, apoi scoala militara. Am revenit, cu aceleasi emotii, ca ofiter. Pentru 20 de ani. Cate amintiri… Oameni, locuri, fapte. Cladirile sunt si acum aceleasi, vechi, incarcate de istorie. Parca se aude si gornistul… […]