Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Solidaritatea Sanitară contestă datele referitoare la vaccinarea personalului medical
Aceștia spun că procentul de angajați din sectorul medical care s-au vaccinat împotriva Covid-19 este mai mic decât au lăsat să se înțeleagă autoritățile și consideră nejustificată decizia de închidere a unor centre de vaccinare din etapa I. Sindicaliștii de la Solidaritatea Sanitară au protestat ieri în stradă împotriva măsurilor de austeritate anunțate de […]
Banii din amenzile pentru nerespectarea restricțiilor de circulație ar putea merge la Sănătate
Această ipoteză a fost prezentată de ministrul de Interne, care a anunțat că valoarea sancțiunilor aplicate depășește o jumătate de miliard de lei. Subiectul amenzilor aplicate de la începutul stării de urgență, pentru nerespectarea prevederilor din ordonanțele militare, a fost unul intens dezbătut în ultima perioadă. Există numeroase voci care apreciază că numărul sancțiunilor […]
Bugetul Sănătății pe anul viitor, mai mic cu 3,5 miliarde de lei
Ministrul Victor Costache este nemulțumit de proiectul de buget anunțat zilele acestea de Ministerul de Finanțe, chiar dacă, oarecum în compensare, bugetul CNAS a fost majorat pentru anul viitor cu 3 miliarde de lei. Proiectul de buget pe 2020, publicat zilele trecute, care va fi suspus aprobării în ședința de guvern de azi, arată […]
România e țara în care „se moare cu zile”
Datele Eurostat arată că țara noastră are cel mai mare procent de decese care ar fi putut fi evitate prin intervenții medicale, din Uniunea Europeană. Un raport Eurostat reconfirmă faptul că România se numără printre codașele Europei atunci când vine vorba de domeniul Sănătății și de calitatea serviciilor medicale de care beneficiază cetățenii săi. […]
Cum vrea să cheltuie banii, Ministerul Sănătății
Sorina Pintea susține că bugetul alocat Sănătății va permite atât investiții în unitățile sanitare și îmbunătățirea seviciilor medicale acordate pacienților. Bugetul României pe anul în curs, adoptat de Guvern și de Parlament cu întârziere, pare să mai aibă de așteptat până când va putea fi valorificat. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că sesizează Legea […]
Bugetul Sănătății, aprobat în comisiile de specialitate din Parlament
Ministrul Sorina Pintea a făcut și unele lămuriri referitoare la controversatul „program pentru vitamina D”, inclus într-un amendament depus de Liviu Dragnea. Deși intervalul de timp dintre termenul limită pentru depunerea amendamentelor la proiectul legii bugetului și începerea dezbaterii acestuia în comisiile de specialitate ale Parlamentului a fost de doar câteva ore, în condițiile […]
Bodog a mers la CNAS ca să-i arate lui Mihai cine-i șeful?
Ministrul Sănătății spune că i-a atras atenția noului președinte al Casei de Sănătate, care acum o lună i-a cerut demisia, că are „obligații” de care trebuie să se achite „în interesul pacienților și al personalului medical”. Continuarea dialogului cu medicii de familie și identificarea soluțiilor pentru desfășurarea activității acestora în condiții optime, finalizarea și […]
Ministerul Sănătății va primi 281 de milioane de lei la rectificarea din noiembrie
Banii sunt destinați în principal pentru acțiunile și programele de sănătate, plata salariilor și pentru majorarea transferurilor către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Rectificarea bugetară care va fi finalizată în luna noiembrie, a doua din acest an, va fi una pozitivă şi s-a realizat cu încadrarea în deficitul de 2,96% […]
Pacientii strang semnaturi pentru alocarea a 6 la suta din PIB bugetului Sanatatii
Initiativa Coalitiei Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice din Romania este sprijinita de Ordinul Asistentilor Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, Federatia Sanitas, Asociatia Medicilor Rezidenti si Societatea Multidisciplinara a Medicilor Rezidenti. Ieri a fost lansata campania „Pacient de Romania – 6% pentru Sanatate”, o initiativa a Coalitiei Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice COPAC) […]
Vasile Ciurchea se lauda ca bolnavii o vor duce mai bine in 2015
Europarlamentarul Cristian Busoi il contrazice si spune ca bugetul FNUASS pe 2015 arata ca nu exista o intentie serioasa a Guvernului de a actualiza lista de medicamente compensate si gratuite. Presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Vasile Ciurchea, a anuntat ieri, in timp ce noii ministri ai Guvernului Ponta 4 erau audiati […]