Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
România va plăti peste 10.000 de euro pentru a avea acces la registrele internaţionale cu donatori de celule stem hematopoietice
Cea mai mare parte din sumă o reprezintă cotizaţia de membru al Asociaţiei Mondiale a Donatorilor de Măduvă. Pentru ca activitatea de transplant medular din România să se poată desfășura, este nevoie de celule stem hematopoietice recoltate de la donatori, iar Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice din România nu este […]
Marele premiu internaţional al Asociaţiei Mondiale a Donatorilor de Măduvă a ajuns în România
Premiul a fost decernat Registrului Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice din România, aflat la a doua nominalizare pentru această distincție. Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice a obținut una din cele mai importante distincții acordate anual cu ocazia conferinței Asociaţiei Mondiale a Donatorilor de Măduvă. În cadrul conferinței este organizată […]
Creșterea numărului de donatori voluntari de celule stem, una din prioritățile noului an
Prin dublarea numărului actual de donatori, sansele de salvare ale pacienților care au nevoie de un transplant ar ajunge la 75%. Anul care tocmai s-a încheiat a consemnat o creștere cu peste 10.000 a numărului de persoane înscrise în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, ceea reprezintă, în mod evident, un […]
Romanii incep sa inteleaga importanta donarii de celule stem
Pana la inceputul acestei luni, peste 20.500 de potentiali donatori se inscrisesera in Registrul National, in timp ce numarul donatorilor la nivel mondial a trecut de 25 de milioane. Zilele trecute a avut loc, la Istambul, cea de 41-a intalnire anuala organizata de Grupul European pentru Sange si Transplant de Maduva, ocazie cu care […]