Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Cadrele medicale din spitale instruite cu privire la prevenirea infecțiilor intraspitalicești
În perioada 8-12 aprilie 2024, specialiștii INSP organizează prin CNMRMC și CNSCBT, instruire cu privire la creștera cunoștințelor profesionale pentru buna desfășurare a activității în cadrul unităților sanitare. Sesiunea de instruire are patru module și se adresează cadrelor medicale din unități sanitare cu paturi care își desfășoară activitatea în calitate de asistenți medicali și responsabili […]
Bacteriile multirezistente – pandemia tăcută care amenință omenirea
Peste zece milioane de persoane riscă să-și piardă viața anual, până în 2050, din cauza dezvoltării necontrolate a bacteriilor multirezistente, iar dacă nu se vor lua măsuri urgente pentru reducerea poluării generată de domeniile farmaceutic şi agricol, fenomenul riscă să fie scăpat total de sub control. Rezistența microbiană la antibiotice reprezintă o amenințare serioasă […]
Consiliul Concurenței solicită revizuirea legislației în domeniul deșeurilor medicale
Solicitarea vine ca urmare a unei investigații efectuate pe piața serviciilor de tratare și eliminare a deșeurilor medicale Consiliul Concurenței a finalizat o anchetă sectorială pe piaţa serviciilor de tratare şi eliminare a deşeurilor medicale, în cadrul căreia a constatat că legislaţia specifică este ambiguă şi incompletă, iar modul de aplicare şi interpretare al […]
Nereguli majore în colectarea și eliminarea deșeurilor medicale de la spitalele Covid-19
În ultima lună, polițiștii au confiscat peste 211 tone de deșeuri periculoase, care prezentau un risc sporit pentru răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus. În perioada 9 iunie – 1 iulie, poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, din Inspectoratul General al Poliţiei Române, au fost angrenați într-o serie de acțiuni derulate în toată țara, […]
Piața deșeurilor medicale, investigată de Consiliul Concurenței
Ancheta a fost determinată de gradul mare de concentrare a pieţei şi numărul redus de operatori economici autorizaţi. Consiliul Concurenței a anunțat, printr-un comunicat remis presei, că a declanșat o investigație sectorială în ceea ce privește deșeurile medicale, în scopul cunoașterii în detaliu a mecanismelor structurale ale pieţelor și a relaţiilor contractuale existente între […]
Bilanț final al campaniei de colectare a inhalatoarelor utilizate
Proiectul s-a derulat la nivel național pe parcursul a opt luni, având ca rezultat final colectarea a peste 550 de kilograme de deșeuri medicale de tip infecțios, care au fost distruse. După cum Sanatateabuzoiana.ro a relatat la momentul respectiv, în cursul lunii mai a anului trecut a fost demarată, la nivel național, o campanie […]