Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Regretăm plecarea la cele veșnice a Dr. ADRIAN NEGOIȚĂ
Cuprinși de tristețe fără margini și lacrimi, regretăm din tot sufletul trecerea la cele veșnice a excepționalului MEDIC, OM, coleg si prieten, Dr. ADRIAN MIHAI NEGOIȚĂ și suntem alături de familia greu încercată. Vei rămâne veșnic în inimile noastre, așa cum te-am cunoscut, un medic cardiolog excepțional, apreciat de colegi și iubit de pacienți, un […]
Odihneste-te in pace, Dr. ADRIAN NEGOITA
Cu deosebita tristețe ne exprimăm regretul și deplângem trecerea la cele veşnice a domnului Doctor ADRIAN MIHAI NEGOIȚĂ, medic cardiolog de excepție, șeful secției Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Buzău. Un profesionist desăvârșit, un suflet nobil și generos s-a ridicat la cer la doar 36 de ani, lăsând în sufletele noastre lacrimi, durere şi […]
REGRETE ETERNE – Dr. ADRIAN NEGOITA
Cu sufletele sfâşiate de durere şi cu inimile îndoliate, anunţăm trecerea la cele veşnice a Domnului Doctor ADRIAN MIHAI NEGOIȚĂ – medic specialist cardiolog și șef secție Cardiologie în cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău. Un medic profesionist, un suflet nobil, generos și bun s-a ridicat la cer, lăsând în urmă multe lacrimi şi […]
Lumea medicala buzoiana, din nou in doliu: A murit medicul cardiolog ADRIAN NEGOITA
La numai 37 de ani, seful Sectiei Cardiologie a Spitalului Judetean Buzau a fost gasit fara suflare in curtea casei de vacanta a familiei, in aceasta dimineata. Lumea medicala buzoiana este in stare de soc. Un medic tanar, apreciat de colegi si iubit de pacienti, si-a pierdut viata fulgerator, inexplicabil, in aceasta dimineata. Cunoscutul […]
„Sper sa revin ca viitor medic in Spitalul Judetean Buzau”!
Este dorinta exprimata de un nou grup de hasdeeni care au vazut „atfel” viata si activitatea dintr-un spital si au inteles ca „echipa si ajutorul in grup” conteaza foarte mult pentru a fi un medic bun. O noua zi din activitatea Spitalului Judetean de Urgenta Buzau, un nou grup de hasdeeni care au dorit […]