Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
21 de ani de sănătate cu Fundația Baylor Marea Neagră
Centrul de Excelență Clinică HIV sau Centrul de Copii Româno-American a fost deschis pe 6 aprilie 2001, iar Fundația Baylor Marea Neagră a fost constituită juridic în anul 2004. Au trecut 21 de ani de când Centrul de Excelență Baylor Marea Neagră a fost înființat de dr. Mark Kline și dr. Rodica Mătușa, la […]
Buzăul, inclus într-un program de screening pentru hepatită, derulat de UMF Iași
Universitatea ieșeană a primit în acest scop o finanțare europeană de aproape 11 milioane de euro pentru un program de prevenție care se va derula pe parcursul a trei ani și jumătate. Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași a anunțat că este singura universitate din țară care a obținut finanțare europeană în cadrul […]
Pacienții cu hepatite cronice își pot obține rețetele compensate de la medicii de familie
Protocolul de prescriere în hepatita cronică virală și ciroza hepatică cu virus hepatitic B (VHB) a fost modificat, iar medici ide familie pot elibera rețete pentru aceste categorii de pacienți chiar din această lună. Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) a anunțat azi o victorie în lupta cu birocrația și cu „reglementările încâlcite ale […]
Agenția Națională Antidrog pune la dispoziția spitalelor teste rapide pentru HIV și hepatită
Testele sunt oferite gratuit pentru a fi utilizate de personalul medical în cazul pacienților consumatori de droguri care ajung la spital din diferite cauze. Unul dintre rolurile ce revin Agenției Naționale Antidrog (ANA) este cel de raportor către organismele internaționale a problemelor legate de consumul și traficul de droguri în România. În acest scop, […]
Program de screening pe bani europeni, pentru cancer și hepatită
Deși lansat la jumătatea acestei săptămâni, programul va începe să funcționeze din al doilea trimestru al anului viitor. În cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Victoria, vicepremierul Raluca Turcan a anunțat lansarea unui program de screening privind anumite tipuri de cancer și hepatită. Programul va beneficia de o finanțare de 103 milioane […]
Contractul cost-volum-rezultat pentru tratamentul fără interferon se va semna în decembrie
Negocierile sunt în faza finală, după ce programul a fost întrerupt la începutul lunii septembrie pentru că acestea au fost mult întârziate. Vești bune pentru pacienții afectați de virusul hepatitic C, au fost anunțate la cea de-a 11-a ediție a Conferinței Naționale a Pacienților cu Hepatită din România, organizată de Asociația Pacienților cu Afecțiuni […]
Programul de tratament pentru pacienții cu hepatita C a luat o nouă pauză
Persoanele diagnosticate cu hepatita C după data de 1 septembrie trebuie să aștepte încheierea unui noi contract cost-volum-rezultat pentru a putea fi incluse în tratamentul fără interferon. În ciuda numeroaselor semnale de alarmă trase în ultima vreme de Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) și a apelurilor făcute către autorități, pentru a […]
Pacienții se tem de noi discontinuități ale programului interferon free
Aceștia cer autorităților să precizeze care este stadiul actual al negocierilor pentru noul contract cost-volum-rezultat, în condițiile în care actualul contract expiră la 31 august. Un program de sănătate demarat cu greu, după ce unii pacienți au ajuns chiar să dea statul în judecată pentru a-și câștiga dreptul la tratament, a devenit între timp unul […]
Indiferența pacienților a diminuat rata de succes a terapiei fără interferon
Deși este vorba de un tratament extrem de scump și de eficient, de care beneficiază gratuit, unii dintre pacienții cu hepatita C nu urmează cu strictețe recomandările medicilor și nu se prezintă la testele periodice. Multă vreme, asociațiile de pacienți au făcut demersuri susținute pe lângă autorități pentru a urgenta introducerea tratamentului fără interferon […]