Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Asociația Dăruiește Aripi a câștigat Swimathon-ul pentru al treilea an consecutiv
Anul acesta, competiția prin care se urmărește strângerea de fonduri pentru diverse proiecte umanitare s-a derulat în mediul virtual, participanții trebuind să răspundă unor provocări lansate în mediul on-line. La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc cea de opta ediție a unuia din cele mai mari evenimente de fundraising din România, care s-a derulat […]
Exercițiile fizice, cel mai bun „tratament” pentru hipertensivi
Cercetătorii susțin că efectele respectării unui program regulat de exerciții fizice pot fi similare cu cele ale medicamentelor recomandate pentru această afecțiune. Hipertensiunea arterială (HTA) este afecțiunea cardiovasculară cu cea mai mare incidență, atât în România cât și la nivel internațional, fiind totodată principala cauză a complicațiilor grave precum infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral, […]
Doi medici au înotat la Swimathon pentru renovarea unei secții de ATI nou născuți
Alături de alți înotători care s-au alăturat cauzei, aceștia au atras peste 700 de donații, care au depășit suma de 117.000 de lei. Șapte tineri cu scleroză multiplă au înotat pentru a susține proiectul MS Kids Retreat. Recunoscut pentru profesionalism, dar și pentru implicarea sa în dotarea cu aparatură a Spitalului de Copii Maie Curie și pentru […]
Strângere de fonduri pentru un proiect dedicat copiilor cu scleroză multiplă din România
În scopul facilitării cunoașterii între ei a copiilor cu scleroză multiplă, șapte tineri care suferă de această boală vor participa la o competiție de înot organizată în scop caritabil. Nimeni nu trebuie să treacă singur printr-o suferință și cu atât mai puțin un copil. De la acest principiu a plecat Asociația Pacienților cu afecțiuni […]
Bazinul Olimpic Buzau va functiona cel putin inca un an
Consiliul Judetean a aprobat, ieri, prelungirea contractului de colaborare cu proprietarul obiectivului de agrement, pana la 31 martie 2014. Buzoienii care iubesc inotul vor avea posibilitatea sa practice acest sport cel putin inca un an, in conditii corespunzatoare de igiena si sanatate, a anuntat ieri, presedintele Consiliului Judetean (CJ), Cristi Bigiu. Contractul de colaborare […]
Bazinul Olimpic Buzau are apa curata si fara riscuri pentru sanatate
Este concluzia Directiei de Sanatate Publica, in urma prelevarii probelorde apa luate pentru analize, saptamana trecuta, la solicitarea Consiliului Judetean, care sustine financiar obiectivul de agrement. Apa de la Bazinul Olimpic Buzau este corespunzatoare din punct de vedere organoleptic, fizic si chimic si nu prezinta riscuri pentru sanatatea inotatorilor. Este concluzia Directiei de Sanatate […]
Bazinul Olimpic a fost redat buzoienilor, de „Mos Nicolae”
Sute de copii iubitori de inot, reprezentanti ai Comitetului Olimpic Sportiv Roman si numeroase oficialitati locale au particiapt, astazi, la redeschiderea Bazinului Olimpic, eveniment pe care presedintele Consiliului Judetean, Cristi Bigiu, l-a pregatit ca dar de Mos Nicolae, buzoienilor. Autoritatile judetului s-au tinut de cuvant. Bazinul Olimpic din Buzau a fost redeschis publicului larg […]
Soarta Bazinului Olimpic din Buzau, decisa astazi de consilierii judeteni
Proiectul de hotarare initiat de presedintele Cristi Bigiu pare sa nu intampine nicio piedica, pentru ca pe langa majoritatea confortabila de care dispune prin consilierii USL, si democrat-liberalii si-au anuntat intentia de a sustine parteneriatul cu firma care il are in propriet UPDATE: In unanimitate, consilierii judeteani au adoptat proiectul de Hotarare propus de […]
Bazinul Olimpic ar putea fi redeschis cu ajutorul Consiliului Judetean
Presedintele Cristi Bigiu a fost mandatat de consilierii judeteni sa initieze demersuri in vederea colaborarii sau preluarii bazinului de inot, astfel incat din iarna sa poata fi redeschis publicului larg. Bazinul de inot din municipiul Buzau s-ar putea redeschide in aceasta iarna, daca interventia presedintelui Consiliului Judetean, Cristi Bigiu, nu va ramane doar la […]