Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
59.622 de bilete de tratament în stațiunile balneare, prin casele de pensii
Buzoienii care vor să plece la tratament în prima serie au la dispoziție 130 de bilete, iar Casa Județeană de Pensii le stă la dispoziție chiar și sâmbătă, 16 martie, până la ora 18.00. Executivul a aprobat, prin HG 139/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 201/13.03.2019, numărul de bilete de tratament balnear pe care […]
Ești pensionat anticipat? Află dacă ți se recalculează pensia
Casa Județeană de Pensii Buzău explică cine beneficiază de reclacularea pensiei obținute parțial anticipat și cum trebuie procedat. Începând de astăzi, persoanele pensionate anticipat parțial între ianuarie 2011 și mijlocul anului 2016 vor putea să ceară caselor de pensii la în evidența cărora se află, recalcularea pensiilor, astfel încât să primească, începând cu […]
Ajutorul de deces va fi achitat doar prin posta
Casa de Pensii Buzau anunta ca, incepand cu 2 mai 2017, solutionarea achitarea contravalorii ajutorului de deces se va efectua doar prin mandat postal, ce va fi intocmit in de 24 de ore de la solicitare. Casa Judeteana de Pensii (CJP) Buzau anunta ca, incepand cu 2 mai 2017, potrivit prevederilor art.129, alin.(1), lit.c) al […]
Peste 5.000 de locuri in statiuni balneare, pentru buzoieni
Casa Judeteana de Pensii Buzau a obtinut, pentru asiguratii sistemului public de pensii, pensionarii si beneficiarii unor legi speciale, 3.000 de locuri in plus fata de cele alocate initial. Vesti bune pentru pensionarii buzoieni si asiguratii sistemului public de pensii, precum si pentru beneficiarii de legi speciale, carora le este reglementat dreptul la acordarea […]
Peste 2400 de buzoieni pot pleca la tratament si recuperare medicala, in acest an
Casa Judeteana de Pensii Buzau anunta ca a primit repartitia locurilor pe care le poate oferi asiguratilor in acest an, primii beneficiari putand pleca in statiune incepand cu 15 februarie. Pensionarii buzoieni, asiguratii sistemului de pensii, precum si beneficiarii de legi speciale, au la dispozitie pentru anul in curs, 2.407 bilete de tratament balnear […]