Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Vaccinarea, purtarea măștilor FFP2, testarea elevilor și șomajul tehnic – măsuri pregătite de Guvern pentru valul 5 al Covid-19
Premierul Nicolae Ciucă, împreună cu miniștrii Sănătății, Finanţelor, Justiţiei, Educaţiei și Muncii şi şeful DSU au analizat evoluţia cazurilor de infecţie cu SARS-CoV-2 şi au stabili principalele măsuri de protejare a sănătății populaţiei şi de funcţionare a şcolilor şi sectoarelor economice. Premierul Nicolae Ciucă i-a convocat luni, într-o ședință de analiză a evoluției cazurilor […]
77 DE CUVINTE: Se dansează…
Am avut ocazia să aud un ministru nou numit, cum promite că-i va lăsa pe cei din ministerul respectiv să-şi vadă de treburile lor, pentru că ei sunt specialiştii şi ştiu ce au de făcut. Eu sunt om politic, vă voi susţine iniţiativele în guvern. Ce frumos… mi-am zis. Dar a durat foarte puţin. S-a […]
77 DE CUVINTE: Mai bine scoatem politicienii la tabla
Invatamantul romanesc a trecut prin multe reforme si masuri fortate de bugetul insuficient. Ce au facut politicienii, ministrii lor, in atat de multi ani, cum au facilitat accesul la modelele occidentale, greu de spus. Ma intreb, daca timp de 25 de ani, un elev ar fi repetat clasa a 12-a, cat de derutat ar fi […]
Nicolae Banicioiu ramane ministrul Sanatatii
Guvernul Ponta 4 a fost votat de Parlament, in aceasta seara, obtinand cu majoritatea de care avea nevoie, cu 377 de voturi „pentru”, cu mult peste minimul necesar. Depunerea juramantului de catre ministrii noului Guvern va avea loc marti seara, la 20:30, la Palatul Cotroceni. Senatorii si deputatii s-au reunit luni seara, cu o […]
77 DE CUVINTE: Oare de ce nu ne mai mira?
Un minister cum este cel de la transporturi, nu poate trai fara ca functia cea mai mare sa fie incadrata, spun cei mai multi… avizati. Sa zicem ca asa este, doar ultima semnatura conteaza, nu? Cred eu insa ca de cand au aparut partidele politice, functiile de ministri si secretari de stat au fost incadrate […]
Leii dupa gratii, stapanii defileaza…
De cate ori au fost schimbati sefii Casei Nationale de Asigurari de Sanatate sau ai ministerului care se ocupa de binele functionarii fizicului nostru, mi-am pus fel de fel de intrebari. I-o fi schimbat pe criterii pur politice sau pentru ca nu erau competenti? Au facut ceva nelegal sau nu au dirijat suficienti bani acolo […]