Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
O nouă speranță pentru pacienții afectați de accidente vasculare cerebrale
Un nou sistem de neuroreabilitare a pacienților din România afectați de AVC, care utilizează tehnologii de vârf, a fost lansat de UMF Cluj, în parteneriat cu Universitatea Radboud din Olanda. Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj a anunțat, joi, că împreună cu Universitatea Radboud din Olanda, în calitate de parteneri în […]
Noi metode de tratament și recuperare a pacienților neurologici
Peste 120 de nume de rezonanță ale neurologiei mondiale au prezentat celor peste 700 de participanți la cea de-a VII-a ediție a Congresului European de NeuroReabilitare care a avut loc la Lyon, Franța, ultimele noutăți în domeniu. Un adevărat maraton științific a avut loc la Lyon, Franța, în perioada 30 august – 2 septembrie, […]
Specialiști de pe patru continente, la Cursul European de Neuroreabilitare de la Neptun
Nume de referință ale neurologiei mondiale se reunesc la cea cea de-a 12-a ediție a Cursului European de Neuroreabilitare, unul dintre cele mai importante evenimente științifice internaționale din domeniul Neurologiei, care în acest an este dedicat și memoriei prof. dr. Ovidiu Băjenaru. Peste 800 de medici neurologi, de pe patru continente, s-au reunit la […]
Gheorghe Marinescu, geniul de la nașterea căruia s-au scurs 159 de ani
Prin activitatea şi opera sa ştiinţifică, Gheorghe Marinescu rămâne în istoria Medicinei drept fondatorul Școlii de Neurologie şi Neuropatologie din România. Prof. dr. Gheorghe Marinescu (28 februarie 1863 – 15 mai 1938) a rămas în istoria Medicine ca fondatorul Şcolii Româneşti de Neurologie și unul dintre geniile care, prin contribuţiile în domeniul inovării neurologiei, […]
Nou record de participare la Cursul European de Neuroreabilitare şi Şcoala Internaţională de Vară de Neurologie
Cele două evenimente au debutat astăzi și vor continua pe parcursul a cinci zile, în format on-line, cu participarea a peste 1.200 de specialiști din 25 de țări. În aceste zile are loc a 11-a ediție a Cursului European de Neuroreabilitare, care va fi urmat de ediția a 16-a a Școlii Internaţionale de Vară […]
Covid-19 a provocat primul deces în rândul personalului SJU Buzău
Un maseur care lucra în cadrul secției de Neurologie a pierdut lupta cu boala, după mai mult de două săptămâni petrecute la Terapie Intensivă. Este doliu la Spitalul Județean de Urgență Buzău (SJU) după ce un angajat cu o vechime de peste 7 ani a decedat în secția de Terapie Intensivă, unde ajunsese în […]
Participare românească la Congresul Academiei Multidisciplinare de Neurotraumatologie
Cea de 18-a ediție a evenimentului internațional a reunit peste 200 de neurologi de top din 22 de țări. La sfârșitul lunii trecute a avut loc, la Cairo, în Egipt, cea de-a 18-a ediție a Congresului Academiei Multidisciplinare de Neurotraumatologie, eveniment de înaltă ținută academică, în cadrul căruia cercetători şi medici din domeniul neurologiei, […]
Liderii europeni, somați să acorde prioritate Neurologiei /sănătății creierului
Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative din România se alătură demersurilor realizate la nivel european de către EAN, EBC și EFNA, pentru creșterea semnificativă a eforturilor globale adresate sănătății creierului, astfel încât bolile degenerative să poată fi cât mai bine gestionate. În contextul în care cel puțin una din trei persoane suferă, pe parcursul vieții, […]
Spitalul Județean Buzău, inclus în Programul de Tromboliză în AVC acut
Ministerul Sănătății a extins lista unităților medicale care pot asigura tromboliza pentru pacienții care suferă un accident vascular cerebral în primele ore, astfel încât să poată fi diminuate riscurile de dizabilitate. La nivel mondial, accidentele vasculare cerebrale sunt responsabile de aproximativ 5 milioane de decese/an, iar numărul victimelor este în continuă creștere. Din păcate, […]
Fiecare spital județean de urgență va avea un centru pentru tratamentul AVC
La momentul actual funcționează doar 10 astfel de centre, însă de anul viitor vor fi date în folosință unități similare la nivelul tutoror spitalelor din țară. Timp de o săptămână, la Eforie Nord, se desfășoară a VIII-a ediție a Cursului European de Neuroreabilitare – RoNeuro Brain Days și cea de-a –XIII-a manifestare a Şcolii Internaţionale de […]
Sănătatea creierului, subiect în centrul atenției pacienților și specialiștilor
În contextul unei campanii internaționale menite să atragă atenția asupra afecțiunilor creierului și a factorilor de risc ce pot duce la apariția acestora, la București a avut loc o conferință sub egida Federației Europene a Asociațiilor de Neurologie. Perioada 12-18 martie a fost declarată, la nivel internațional, „Săptămâna conștientizării asupra sănătății creierului”, eveniment marcat în […]
Peste 60.000 de români suferă anual traumatisme cranio-cerebrale
Noutăţile privind tratarea şi neuroreabilitarea unui pacient care a suferit un astfel de traumatism au fost dezbătute de specialiști de top, reuniți la Cluj-Napoca. România a fost gazda celui de-al 15-lea Congres al Academy for Multidisciplinary Nuerotraumatology. Evenimentul, care a avut loc la Cluj-Napoca, a reunit specialiști de prestigiu din domeniul neurologiei și neurochirurgiei mondiale. Temele […]