Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Crucea Roșie Română, 147 de ani de la înființare. La mulți ani!
La data de 4 iulie 1876 se înfiinţa Societatea Națională de Cruce Roşie din România, organizație umanitară recunoscută de Comitetului Internaţional al Crucii Roşii de la Geneva, la 23 august, în același an. În fiecare an, la data de 4 iulie, este celebrată Crucea Roșie Română, cea mai veche și mai cunoscută organizație umanitară […]
Sânzienele s-au îmbrăcat în ie și spun povești de iubire, împărțind sănătate și bucurie
În ziua în care creștinii sărbătoresc Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, Sânzienele se prind în horă, iar oamenii le sărbătoresc, odată cu Ziua Universală a Iei. În fiecare an, creștinii ortodocși celebrează, pe 24 iunie, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare cu multiple semnificații creștine dar și păgâne, cunoscută în popor ca Sânzienele sau Drăgaica, iar […]
În Ziua Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele dăruiesc sănătate și iubire, iar IA spune poveștile românilor de mii de ani
Credințele populare ne spun că după această zi, plantele de leac își pierd din putere, iar oamenii care nu sărbătoresc Sânzienele riscă să se îmbolnăvească. Buzoienii sărbătoresc IA la Galeriile de Artă din Buzău, la Muzeul „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat și la Muzeul „Timpul Omului” din Ținutul Buzăului”. Creștinii ortodocși celebrează în fiecare […]
Drăgaica, sărbătoarea în care Sânzienele împart iubire și sănătate, iar românii sărbătoresc Ziua Universală a Iei
În ziua în care creștinii celebrează Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, credințele populare ne spun că plantele de leac își pierd din putere, iar oamenii care nu sărbătoresc Sânzienele riscă să se îmbolnăvească. Tot astăzi este Ziua Universală a Iei, iar buzoienii sărbătoresc IA la Galeriile de Artă și Muzeul de Etnografie „Vergu Mănăilă”. Creștinii […]
Piața serviciilor medicale private – printre puținele care au înflorit în pandemie
Cifra de afaceri înregistrată pa parcursul anului trecut a înregistrat un maxim istoric, ajungând la circa 15 miliarde de lei. O analiză realizată de companie KeysFinn arată că sectorul serviciilor medicale private a fost una dintre puținele ramuri care au funcționat foarte bune în perioada pandemiei, pe această piață înregistrându-se anul trecut o cifră […]
A fost demarat primul studiu românesc referitor la răspunsul imun în urma vaccinării anti-Covid
Primii subiecți care vor fi incluși în studiu sunt 300 de angajați ai rețelei de sănătate privată Regina Maria. În perioada august-septembrie 2020, specialiștii din cadrul rețelei de sănătate privată Regina Maria au derulat un studiu privind răspunsul imun al organismului la pacienții vindecați de Covid-19, cu scopul de a furniza date importante despre […]
77 DE CUVINTE: Regina Maria
Poate mă ajutaţi, eu nu ţin minte exact, dar parcă în anumiţi ani de şcoală începeam orele după ce cântam Imnul României. Republicii Socialiste România. M-am gândit la acest lucru după ce am revăzut filmul Maria, Regina României. Un film extraordinar după părerea mea, care scoate în evidenţă lupta hotărâtă a reginei pentru Ţară. Câtă […]
Sânzienele împletesc iubirea cu sănătatea în mod atipic, în acest an
Sânzienele s-au prins în azi-noapte în horă, dar anul acesta, oamenii nu se mai pot bucura de bâlci, de comedii, de spectacole. Pot să culeagă însă flori de leac de pe câmp și să marcheze Ziua Universală a Iei, îmbrăcându-se în frumosul port tradițional românesc. Astăzi, creștinii ortodocși celebrează Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare cunoscută […]
Program de monitorizare medicală a pacienților care s-au vindecat de Covid-19
Rețeaua de Sănătate privată Regina Maria a lansat Clinica post Covid, prin care se asigură investigațiile și analizele recomandate de medici acestor pacienți, care pot rămâne cu unele sechele în urma bolii sau a tratamentului. În această perioadă, atenția personalului medical este îndreptată cu precădere către pacienții infectați cu noul coronavirus și mai puțin […]
Rețeaua de sănătate Regina Maria se extinde în Maramureș
Compania a anunțat finalizarea achiziției integrale a Clinicii Someșan din Baia Mare, ajungând astfel să fie prezentă prin locații proprii, în 19 județe. Rețeaua de sănătate „Regina Maria” anunță că își continuă expansiunea la nivel național, iar odată cu finalizarea achiziției integrale a Clinicii Someșan din Baia Mare, deține unități medicale în 19 […]
Sânzienele sau Drăgaica, sărbătoare în care iubirea și sănătatea stau mână în mână
Sânzienele s-au prins în horă în noaptea de duminică, iar oamenii care încă păstrează tradiţiile le sărbătoresc, de teamă ca zânele să nu se răzbune pe ei și să-i amuțească sau să-i paralizeze. Tot astăzi este Ziua Universală a Iei, iar la Buzău, vernisajul unei expoziții de artă tradițională găzduită de Galeriile de Artă s-a […]