Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Spitalul Colțea – „320 de ani de excelență, 1704 – 2024”
Evenimentul științific „Zilele Medicale al Spitalului Clinic Colțea” s-au încheiat cu o Gală aniversară, în cadrul căreia s-au celebrat istoria și renumele primului spital construit în București și a fost premiată performanța medicală. Spitalul Clinic Colțea, primul spital din București, a sărbătorit săptămâna aceasta 320 de ani de la înființare. Timp de […]
Spitalul Colțea, iluminat în albastru pentru a marca Ziua Mondială a Diabetului
Centrul pentru Seniori al Municipiului București a vrut să marcheze astfel aniversarea a 20 de ani de când, la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi a Federaţiei Internaţionale de Diabet (FID) a fost instituită ziua dedicată luptei globale împotriva diabetului zaharat. Spitalul Clinic Colțea a fost iluminat în albastru în noaptea de 14-15 noiembrie […]
Crucea Rosie din Romania, la a 141-a aniversare
Evenimentul va fi marcat de o receptie ce va avea loc in gradina Palatului Elisabeta, eveniment la care sunt asteptati sute de participanti. Astazi, 4 iulie, cea mai veche si, totodata, cea mai cunoscuta organizatie umanitara din Romania implineste maine 141 de ani de la infiintare. Istoria sa este strans legata de evenimentele importante […]
Medicul electrocutat in sala de operatie, scos vinovat in urma anchetei ANMDM
Agentia spune ca electrocauterul folosit de acesta functiona in parametri normali, dar pentru ca nu exista dovezi ca medicul ar fi fost instruit pentru folosirea lui corespunzatoare si din aceasta cauza ar fi avut loc incidentul, nimeni nu este tras la raspundere. Agentia Nationala a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale a facut public raportul anchetei […]
Japonezii vor optimiza spitalul Coltea din punct de vedere seismic
Aceasta va fi prima unitate medicala inclusa intr-un proiect-pilot care urmeaza a se derula la nivelul tuturor sapitalelor care se afla in administrarea Primariei Capitalei. Cutremurul puternic produs saptamana trecuta in Italia a readus, inveitabil, in prim-plan discutiile legate de gradul in care autoritatile romane si cladirile mai vechi sunt pregatite sa faca fata […]
Aparatura din spitale, pericol pentru medici si pacienti
Doi medici si pacientul pe care-l operau au fost electrocutati de electrocauterul folosit in timpul interventiei, in Blocul operator al unuia dintre cel mai mare spital din Capitala. Un accident de munca petrecut astazi, la Spitalul Coltea din Bucuresti, oripileaza opinia publica, dar nu si pe reprezentantii unitatii medicale si pe cei ai Ministerului […]
Istoria Spitalului Filantropia in imagini – expozitie inedita, in aer liber
„O clipa din viata noastra” este proiectul care i-a permis medicului Gheorghe Peltecu, directorul Spitalului Clinic de Obstetrica si Ginecologie Filantropia sa exprime actul medical, de la inceputuri pana in prezent, dintr-o perspectiva artistica inedita. Cine trece prin Bucuresti in aceasta luna are ocazia sa vada, in premiera, trecutul si prezentul a 4 sintre […]