Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Ziua Medicinei Militare, celebrată cu onor
Se împlinesc 161 de ani de când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat Înaltul Decret Domnesc prin care se înființau Corpul Ofiţerilor Sanitari ai Armatei şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român. Ziua Medicinei Militare este marcată, în fiecare an, la 21 august, dată la care, în urmă cu 161 de ani, domnitorul Alexandru […]
De Ziua Medicinei Militare, respect și recunoștință eroilor în halate cu epoleți
La 160 de ani de când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat Înaltul Decret Domnesc prin care se înființau Corpul Ofiţerilor Sanitari ai Armatei şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român, Medicina militară și-a omagiat eroii . Ziua Medicinei Militare este marcată, în fiecare an, la 21 august, dată la care, în urmă cu […]
21 august, Ziua Medicinei Militare. La mulți ani!
Astăzi se împlinesc 159 de ani de când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat Înaltul Decret Domnesc prin care se înființau Corpul Ofiţerilor Sanitari ai Armatei şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român. Ziua Medicinei Militare este marcată, în fiecare an, la 21 august, dată la care, în urmă cu 159 de ani, domnitorul […]
„La mulți ani!” salvatorilor de vieți cu epoleți. 21 august, Ziua Medicinei Militare
Astăzi se împlinesc 158 de ani de când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat Înaltul Decret Domnesc prin care se înființau Corpul Ofiţerilor Sanitari ai Armatei şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român. Ziua Medicinei Militare este marcată, în fiecare an, la 21 august. La această dată, în urmă cu 158 de ani, domnitorul […]
Medicina militară românească aniversează 157 de ani
La 21 august 1862, prin Înaltul Decret Domnesc nr. 4629, semnat de Alexandru Ioan Cuza, au fost înfiinţate Corpul Ofiţerilor Sanitari ai Armatei şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român, atestându-se medicina militară ca element specializat pentru asigurarea sănătăţii efectivelor armatei. Data de 21 august este considerată a fi ziua de naștere a medicinei […]
Spitalul Militar Central se extinde si se modernizeaza
Cu prilejul Zilei Medicinei Militare, conducerea spitalului a anuntat ca un centru pentru marii arsi, un nou corp de cladire care se va inalta pe 12 etaje si va dispune de peste 30 de sali de operatie, precum si un heliport vor completa structura unitatii medicale. Spitalul Militar Central din Capitala se va afla, […]
Eroii sanitari, omagiati cu ocazia Zilei Medicinei Militare
Duminica, 21 august, se implinesc 154 de ani de la infiintarea Corpului Ofiterilor Sanitari din Armata Romana, documentul semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza fiind considerat certificatul de nastere al medicinei militare romanesti. Duminica, 21 august, se implinesc 154 de ani de cand medicina militara a fost atestata oficial in Romania, ca element specializat […]
152 de ani de medicina militara in Romania
Cu aceasta ocazie, Spitalul Militar Central organizeaza o serie de manifestari dedicate eroilor sanitari militari si va aduce un omagiu fondatorului acestei ramuri a medicinei, generalul de divizie dr. Carol Davila. Astazi se implinesc 152 de ani de cand medicina militara a fost atestata oficial in Romania ca element specializat pentru asigurarea sanatatii efectivelor […]