Telefonia mobila – un gadget platit cu sanatate

29 iunie 2012 | 1 comentariu |

Organizatia Mondiala a Sanatatii a recunoscut, inca de anul trecut,  ca exista posibilitatea unei legatura intre radiatiile pe care le emite un telefon mobil si aparitia cancerului sau favorizarea unor afectiuni cardiace, meurologice sau neuropsihice.

 

„Boomul” tehnologic al telefoanelor mobile a starnit numeroase controverse legate de posibilele efecte cancerigene ale radiatiilor emise de acestea sau de eventualele efecte asupra creierului. In ultimii 10-20 de ani, cercetatori din domeniul medical dar si din alte domenii s-au dedicat cercetarii acestei probleme. Concluziile nu sunt clare inca, dar un semnal de alarma a fost tras asupra riscurilor pe care le implica telefonia mobila asupra sanatatii.

Dureri de cap, probleme de memorie si concentrare, oboseala, depresii, dureri si intepaturi la nivelul ochilor, scaderea acuitatii vizuale, fluctuatii ale tensiunii arteriale si pulsului sunt tot atatea efecte secundare ale folosirii excesive a telefonului mobil. Organizatia Mondiala a Sanatatii a recunoscut, anul trecut, ca ar putea exista o legatura si intre radiatiile pe care le emite un telefon mobil si aparitia cancerului”, ne spune dr. Celine Toader, medic primar in medicina muncii.

 

Copiii sunt cei mai vulnerabili

 

Cercetari recente arata ca activitatea cerebrala este afectata considerabil  dupa o expunere de 50 de minute la telefon. Cei mai afectati sunt copiii, dar si persoanele care sufera deja de diferite boli neurologice. Unii specialisti romani pun la indoiala ipoteza cancerului, dar sustin ca efecte nocive exista, de la oboseala si dureri de cap la depresii, probleme de memorare si afectare a vederii, tinand cont si de faptul ca telefonul a devenit cel mai folosit gadget din viata de zi cu zi.

Radiatiile electromagnetice care sunt absorbite de organismul uman in timpul folosirii telefonului au fost clasificat in grupa B in ceea ce priveste posibilitatea existentei unor riscuri cancerigene. Din aceeasi grupa fac parte cafeaua, cloroformul sau pesticidul.

 

Top 10 telefoane mai mult/mai putin riscante in functie de nivelul de radiatii 

 

Puteti sa va faceti o idee despre cata energie absoarbe corpul prin telefon citind pe ambalajul sau pe site-ul producatorilor rata specifica de absorbtie sau “SAR” (Specific Absorption Rate), exprimata in watt pe 1 kilogram. Alegeti intotdeauna un telefon care are un SAR mic. Potrivit normelor internationale stabilite de Organizatia Mondiala a Sanatatii, cele mai „sanatoase” telefoane din acest punct de vedere sunt cele care au valoarea SAR mai mica de 0,2 W/kg si cele mai periculoase, cele care al caror SAR sare de 1 W/kg.

Sanatatea Buzoiana a analizat detaliile tehnice prezentate de operatorii de telefonie mobila si, in functie de valorile SAR, a realizat un top al telefoanelor cu cele mai mari, respectiv, cu cele mai mici radiatii electromagnetice. Majoritatea telefoanelor prezente in ofertele operatorilor sunt smartphone-uri.

 

              Top 10 telefoane in functie radiatiile emise (valorile SAR)

    Cele mai riscante

W/kg

Cele mai putin riscante

W/kg

1.    Sony Ericsson T650i

1,800

Samsung SGH-X830    

0,119

2.    BlackBerry 7130c

1,730

LG KG320S

0,168

3.    Sony Ericsson K770i

1,690

Samsung GT- I8000 Omnia II

0,168

4.    Sony Xperia U

1,620

Samsung SGH-J400

0,189

5.    Sony Ericsson Satio U1i

1,580

LG M6100

0,190

6.    Nokia E71

1,530

Samsung SGH-G800

0,194

7.    Nokia Asha 300

1,510

Samsung SGH-X700

0,197

8.    LG GD900

1,470

Samsung SGH-F210

0,201

9.    Nokia 700

1,430

Sonim XP3.20-A

0,253

10.  HTC Hero

1,210

Samsung GT-N7000 GalaxyN

0,256

 

SURSA: sardatabase.com

 

Pentru a va proteja sanatatea, medicii recomanda folosirea cat mai des a handsfree-ului, reducerea convorbirilor sub 30 de minute si evitarea purtarii convorbirilor in locuri cu semnal slab, intrucat nivelul de radiatii creste invers proportional cu semnalul.

 

Nomofobia, boala planetara cauzata de telefon

 

Nomofobia este o noua boala cauzata de telefonia mobila. S-a raspandit cu repeziciune si, ca in cazul oricarei boli de proportii planetare, si in acest caz cineva beneficiaza de pe urma ei.

Nomofobia este teama de a nu rataci sau uita acasa telefonul mobil. Potrivit unui studiu realizat recent, 66% dintre oameni sunt obsedati de gadgeturile lor. Mai mult, unii nu se despart de telefoanele mobile nici la toaleta. 41% din subiectii studiului au declarat ca au cel putin doua telefoane, iar femeile sunt mult mai afectate de aceasta fobie decat barbatii: 71% din doamne se tem sa nu isi piarda telefonul mobil, fata de 61% dintre barbati.

Jurnalistii de la Huffington Post au remarcat ca aceasta obsesie/boala este in crestere fata de acum patru ani, cand in urma unui studiu asemanator a iesit la iveala faptul ca 50% din subiectii chestionati declarau ca nu pot trai fara mobil. In SUA, 40% dintre subiectii unui alt studiu au declarat ca ar prefera sa renunte sa se mai spele, decat sa renunte la iPhone-ul lor, timp de o saptamana.

  Pentru protectie

Nu dormiti cu mobilul langa cap, nu-l tineti aproape de inima, ci in genti !

  • Nu asezati telefonul la capatul patului pe post de desteptator. Telefonul nu doarme noaptea, ci functioneaza chiar si in starea de stand-by.
  • Nu purtati telefonul langa inima sau organe care contin multa apa. Cel mai bine este sa-l tineti in genti.
  • Evitati pe cat posibil sa acoperiti cu mana antena telefonului (vedeti unde este amplasata in cartea telefonului, daca nu va este clar).
  • Atunci cand situatia o permite, trimiteti mai degraba SMS-uri. Telefonul are nevoie doar de cateva secunde de radiatii pentru a trimite un mesaj si nu este langa cap.
  • Daca sunteti un impatimit al convorbirilor, evitati sa le prelungiti sau folositi telefonul fix, pentru ca nivelul acestora de radiatii este practic neglijabil.

Categorii: Mind & Spirit

Comentarii (1)

  1. Sevenx spune:

    As mentiona si:
    – minimizati durata convorbirii la telefonul mobil
    – folosirea unui hands-free
    – atunci cand este posibil folositi un telefon fix (cu cablu nu fara fir)
    – evitati retele wireless
    – exista perdele de protectie pentru radiatii electromagnetice sau vopsele speciale
    – faceti miscare
    – mancati fructe si legume crude

Adaugati un comentariu


 

*