TERAPEUTUL TAU: Copiii hiperactivi – ADHD, prezentare generala
Copilul hiperkinetic este adesea descurajat. Un diagnostic, o eticheta nu vindeca, ci poate face mai rau. Un copil etichetat ca fiind nervos, agitat, rau isi va asuma acest rol si se va comporta ca atare. Atentie, asadar, cum il tratati!
Diagnosticul de copil hiperkinetic sau cu deficit de atentie si hiperactivitate este destul de intalnit si la noi in tara. Si asta, dupa ce Statele Unite ale Americii s-au confruntat cu o adevarata „epidemie”, de care au profitat din plin companiile producatoare de medicamente.
Jumatate dintre copiii tratati medicamentos ajung sa aiba nevoie de medicamente si ca adulti. Sunt dependenti pe viata.
Este insa mai usor sa dai medicamente unui copil decat sa lucrezi cu familia care, de fapt, nu functioneaza bine sau sa-i acorzi, la scoala, atentie.
Multe tratamente au efecte secundare puternice asupra copiilor. Nu voi incerca sa „le pun la zid”, dar voi incerca sa vorbesc despre alte modalitati de ajutare a copiilor diagnosticati cu ADHD.
Evitati etichetarea!!!!!!!!!!!!!!!!!
In primul rand nu trebuie sa ne blocam in acest diagnostic. E mai putin important cum se numeste, ci cum anume se comporta copilul si care ar putea fi cauzele. Si asta pentru ca un diagnostic, o eticheta nu vindeca, ci poate face mai rau. Un copil etichetat ca fiind nervos, agitat, rau isi va asuma acest rol si se va comporta ca atare.
Copiii hiperkinetici sunt adesea descurajati (nu neaparat de parinti). Uneori nici nu trebuie sa fie cineva care sa vrea sa-i descurajeze, dar ei se simt asa. Copiii sunt excelenti observatori, dar deloc buni interpreti. Uneori se simt neglijati (chiar daca nu este asa) si atunci incearca sa atraga atentia asupra lor. Si… e mai usor sa o atraga in mod negativ.
O colega, care este invatatoare, povestea cum avea probleme cu doi elevi care faceau orice, ca sa deranjeze ora. Unul canta, altul „medita” la marginea bancii. In momentul in care i-a oferit fiecaruia posibilitatea sa se exprime, sa aiba 5 minute la inceputul orei in care sa-si sustina „programul artistic”, le-a castigat atentia si, in timp, copiii au renuntat la comportamentele lor deranjante. Copiii care simt ca fac parte din colectiv, ca pot coopera cu invatatoarea, profesorii si colegii au o stima de sine crescuta, se poarta bine.
Interventia psihopedagogica se bazeaza pe cresterea interesului social (a cooperarii) si dezvoltarea sentimentului „ca apartine”. Vedem familia ca pe primul mediu social al copilului, iar clasa, scoala, ca pe o comunitate in care el invata aptitudinile sociale si isi valideaza comportamentul.
Copiii diagnosticati cu ADHD sunt agitati, neatenti, usor de distras, nervosi, agresivi, impulsivi, imaturi, au probleme de comunicare etc. Un astfel de copil este usor etichetat si ajunge sa aiba probleme de comportament, sa se izoleze si sa aiba o stima de sine scazuta. Nu asculta de autoritate, sunt violenti verbal si fizic.
Cei mai multi specialisti considera ca ajutorul eficient pe care il poate primi un copil cu ADHD este sa i se dezvolte aptitudinile sociale, sa simta ca apartine si ca joaca un rol important. Ei bine, acestea se pot realiza prin psihoterapie de grup. Alaturi de alti copii, el va invata sa coopereze, sa comunice, invata ce este increderea, respectul, egalitatea, impartirea deciziilor dar si a consecintelor.
In ultimii ani se pune mult mai mult accent pe terapia de grup, ce pare sa fie mai eficienta chiar si decat terapia individuala. Experienta grupului il poate apoi ajuta sa se integreze si la scoala, mai bine. De asemenea, este foarte incurajator pentru copil ca acasa sa fie implicat in diverse activitati in care poate coopera cu fratii, parintii, poate simti ca are responsabilitati. Iar la scoala, sa se organizeze diverse actiuni voluntare, discutii de grup sau alte activitati. Iar daca elevul nu reuseste sa respecte regulile stabilite, in loc sa fie exclus din grup sau izolat, sa se gaseasca solutii constructive de a rezolva situatia.
Dificultatile de concentrare
Asociate frecvent cu dificultatile de invatare, cu retardul sau chiar cu esecul scolar si cu probleme comportamentale si de adaptare, dificultatile de concentrare sunt adesea confundate cu deficitul intelectual. Se estimeaza astazi ca mai mult de un scolar din 10 sufera de o forma de dificultati de concentrare.
In general, dificultatile de concentrare se deceleaza intre 6 ani si 9 ani. Inainte de 6 ani, parintii isi descriu copilul cu deficit de concentrare, ca fiind foarte vioi, plin de energie, vesnic in actiune, turbulent – ceea ce e firesc, pentru ca la acesta varsta, dominanta este componenta comportamentala – hiperactivismul, instabilitatea psiho-motorie.
De fapt, aceste tulburari sunt decelabile de la 3-4 ani, iar depistarea precoce este foarte importanta si ea trebuie, obligatoriu, validata de catre specialist.
La aceste varste, reversibilitatea tulburarilor este semnificativ crescuta si parintii, asistati de specialisti, pot recupera mai usor situatia, cu cateva conditii:
– ca aceasta sa fie asumata pozitiv, fara a deprecia copilul si a-l culpabiliza;
– sa fie bine analizata si studiata de catre specialist;
– sa beneficieze de sustinerea unor metode de interventie adecvate.
Putem vorbi de dificultati de concentrare, daca un copil:
– nu se poate juca prelungit cu un joc care necesita atentie sustinuta;
– nu este capabil de efort intelectual prelungit;
– se plictiseste usor de orice tip de activitate;
– este cu mare usurinta distras de orice tip de stimul din ambianta – vizual, sonor, tactil;
– isi intrerupe frecvent activitatea si are dificultati in a finaliza o sarcina;
– are adeseori aerul ca nu asculta cand i se vorbeste;
– uita ce are de facut;
– rataceste sau pierde cu usurinta obiecte personale;
– nu reuseste sa se organizeze, lucreaza sau se joaca haotic;
– raspunde adeseori la intamplare la intrebari precise.
Saptamana viitoare vom vorbi despre „cauze si diagnostic” pentru copilul hiperactiv. Pana atunci, reflectati la ceea ce ati aflat astazi si incercati sa analizati corect situatia in care se afla copilul dumneavoastra.
