TERAPEUTUL TAU: Identitatea de gen – Cum se dezvolta?
Deseori facem confuzii intre sex si gen. Sexul se refera la diferentele biologice dintre barbati si femei. Genul se refera la rolurile pe care femeile si barbatii le au si la relatiile generate pe baza acestor roluri.
Psiholog Taisia TRICA
Diferentele de gen sunt construite social si nu sunt determinate de diferentele fizice sau fiziologice. Constructia sociala a diferentelor de gen este variata in functie de cultura, statutul socio-economic si influenteaza starea de sanatate si accesul la programele educationale si serviciile de sanatate. Aceste diferente se inregistreaza in special la nivel comportamental (comportament social, stilul de viata), emotional (expresivitatea emotionala) si cognitiv (abilitati cognitive, autoeficacitatea etc.).
Stilul de viata adoptat de femei si barbati este diferit, deoarece reprezinta o modalitate de exprimare a genului, conform prescriptiilor normelor socio-culturale de gen. Normele socio-culturale de gen descriu masculinitatea in termenii acceptarii riscului si au consecinte negative asupra sanatatii baietilor si barbatilor, in timp ce normele socio-culturale care prescriu feminitatea incurajeaza intr-o mai mare masura fetele in adoptarea de comportamente cu functie protectiva asupra sanatatii.
Mai multe teorii explica modul in care se dezvolta identitatea de gen la copii si apar comportamente sanogene sau de risc gen specifice. Teoria invatarii sociale (Bandura, 1986) explica formarea identitatii de gen la copii prin observarea si imitarea comportamentului de gen a celorlalti (persoane de aceeasi varsta sau adulti), prin intarirea sau pedepsirea copiilor pentru comportamentele lor gen-specifice, respectiv gen-nespecifice (Santrock, 1998).
Modelele copiilor in invatarea unor comportamente gen specifice sau gen nespecifice pot fi modele reale (parinti, colegi), sau modele simbolice oferite de mass-media, reclamele publicitare, carti, filme, desene animate, etc.
Rolul parintilor este sa ofere modele de comportament ne-stereotipe si sa intareasca atat comportamentele gen specifice cat si pe cele gen nespecifice care descriu stilul de viata sanatos si asigura preventia imbolnavirilor si promovarea sanatatii (Hoffman, Borders, Hattie, 2000).
Teoria dezvoltarii cognitive (Kohlberg, 1966) afirma ca intelegerea conceptului de gen poate fi diferita in functie de varsta si de etapa de dezvoltare cognitiva (Ruble, Martin, 1998). Kohlberg propune cateva stadii in dezvoltarea genului:
–identitatea de gen (copiii sunt capabili sa identifice un sex pe baza caracteristicilor fizice, cum ar fi „fetele sunt persoanele cu parul lung, baietii sunt persoanele cu parul scurt”);
–stabilitatea genului (stadiu in care copiii constientizeaza faptul ca genul unei persoane nu se schimba in timp);
–constanta de gen (genul este perceput de copii ca fiind constant in timp, „raman fata sau baiat si peste 5 ani“ si, in diverse situatii „raman fata sau baiat indiferent de lucrurile pe care le fac, de jucariile cu care ma joc”).
Identitatea de gen pe baza trasaturilor fizice apare in jurul varstei de 3 ani, iar constanta de gen se formeaza in jurul varstei de 5-6 ani.
Teoria este relevanta pentru ca pune accentul pe importanta modului in care parintii transmit copiilor informatiile despre sex si gen in perioada prescolara (McHale, Crouter, Whiteman, 2003).
