Teste gratuite pentru depistarea cancerului de colon

Acestea vor fi oferite în cadrul unei campanii pe care Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer o desfășoară în fiecare an, în condițiile în care în România nu există încă un program național de screening pentru acest tip de cancer.

 

Federația Asociațiilor bolnavilor de Cancer (FABC) a anunțat demararea unei noi campanii pe care o desfășoară anual, pentru a trage un semnal de alarmă în privința cancerului de colon, boală care, în multe cazuri este descoperită în stadii avansate, atunci când variantele terapeutice sunt limitate. Cezar Irimia, președintele FABC a anunțat că, anul acesta, campania va aduce și o noutate față de edițiile precedente, constând în punerea la dispoziție, gratuit, a unor teste hemocult cu ajutorul cărora cancerul de colon poate fi descoperit în stadii incipiente, înainte de a fi nevoie de investigații de specialitate.

Este vorba de 500 de astfel de teste care pot fi făcute acasă, în intimitate, iar în cazul în care rezultatele sunt pozitive, pacienții trebuie să se adreseze medicului de familie, care le va face o trimitere către specialiști, pentru investigații amănunțite. În acest fel crește șansa de a începe tratamentul din faza incipientă a bolii, atunci când șansele de vindecare sunt mai mari.

 

Cezar Irimia

Inițiativa punerii la dispoziție a celor 500 de teste hemoculta a venit în contextul în care în România nu există încă un program de screening pentru cancerul de colon, deși este unul dintre cancerele cu cea mai mare morbiditate și mortalitate din România, iar cei mai mulți dintre pacienții diagnosticați se află în stadii avansate ale bolii.

Statisticile arată că, în fiecare an, peste 10.000 de cazuri noi de cancer de colon sunt depistate, în România, iar mai mult de jumătate dintre acești pacienți pierd lupta cu boala, întrucât ajung la medic atunci când maladia este deja în stadiu avansat.

Cezar Irimia spune că peste 5.600 de pacienți mor anual din cauza cancerului de colon, întrucât boala este depistată tardiv. Din păcate, nu avem un program de screening. Nu ne-am propus să suplinim, să substituim statul care ar fi obligat să facă acest lucru, Ministerul Sănătăţii în special, dar ne dorim să tragem un semnal de alarmă, să arătăm populaţiei că se poate face un test minim acasă, în intimitate, nu trebuie să te expui, iar atunci când acest test dă o valoare pozitivă, trebuie să te adresezi medicului de familie. Depistată în stadii incipiente, această formă de cancer are şanse de vindecare chiar prin intervenţii chirurgicale sau tratamente cu chimioterapie”, a declarat președintele FABC.

 

Campania se va desfășura timp de o lună, timp în care populaia va fi informată cu privire la riscul de apariție a bolii, la simptomele care pot indica apariția cancerului de colon, dar și la posibilitatea de a se testa în intimitate, acasă, fără a fi nevoie de investigații de specialitate, decât în cazul în care rezultatul testului este pozitiv.

Cei interesați să primească gratuit un astfel de test pentru depistarea cancerului de colon se pot inscrie pe site-ul invingecancerul.ro, trimițând un e-mail la adresele de contact înscrise acolo.

Statisticile indică faptul că peste 90% dintre cazurile de cancer de colon sunt diagnosticate la persoane peste 50 de ani, această boală reprezentând 11% din cazurile noi de cancer diagnosticate anual.

Principala investigație prin intermediul căreia pot fi depistate tumorile apărute la nivelul intestinului gros este colonoscopia, ce permite examinarea întregului colon și efectuarea de biopsii, probele astfel recoltate fiind supuse apoi unui examen histopatologic care va confirma sau va infirma diagnosticul.

 

Testul este o metodă neinvazivă, nu implică durere, dar astfel se identifică prezența de sânge anormal în scaun. Cu 2-3 zile înainte de efectuarea testului, pacientul trebuie să evite consumul de ridichi, ciuperci, broccoli, conopida, mere, portocale, banane, struguri, pepene, deoarece acestea pot influența rezultatul testului chiar și când nu există sângerări. De asemenea, pacientul trebuie să evite consumul de: carne roșie, Aspirină, suplimente alimentare cu fier sau vitamina C. Femeile nu trebuie să efectueze testul în perioada menstruală sau dacă suferă de sângerări active cauzate de hemoroizi.

Pentru acest test trebuie folosite șase probe de scaun, din zile diferite. Medicul de familie îl poate instrui pe pacient cu privire la diferitele moduri de obținere a probei de materii fecale.

Un rezultat normal înseamnă nicio schimbare în culoarea  testului și indică faptul că nu s-a găsit sânge în materiile fecale în momentul efectuării testului. Patru din 10 oameni care suferă de cancer al intestinului gros sau al rectului primesc un rezultat pozitiv în urma efectuării acestui test. De aceea, este foarte important ca pacientul să consulte imediat medicul, care va lua în considerare factorii de risc ai pacientului în  interpretarea rezultatelor.

În cazul unui rezultat anormal testul se colorează în albastru și arată faptul că a fost găsit sânge în materiile fecale în momentul efectuării testului. Rezultatele anormale ale acestui test se numesc pozitive.

Dacă testul hemocult iese pozitiv , asta nu înseamnă obligatoriu că pacientul are cancer, deoarece testul prezintă o incidență mare de rezultate fals-pozitive. Testul hemocult pozitiv înseamnă că pacientul trebuie să meargă la medic pentru investigații mai amănunțite

Determinarea sângerării ascunse în scaun  este folosită, în special, ca metodă de diagnosticare precoce a cancerului intestinului gros și al rectului.

 


Categorii: Actual, Asociatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*