Transparency International condamna legalizarea spagilor in domeniul medical

Reprezentantii ONG-ului spun ca astfel, angajatorul – adica Statul – muta pe umerii pacientilor sarcina de a plati just si onorabil medicii, atacand totodata demnitatea profesionala a acestora.

 

Primul ministru Victor Ponta

Primul ministru Victor Ponta

In incercarea sa de reconcileiere cu reprezentantii personalului medical dupa ce a decis majorarea cu 25 la suta a salariilor de la 1 octombrie, premierul Victor Ponta a calcat din nou in strachini, facand o declaratie care, in opinia sa, ar fi trebuit sa ii satisfaca pe medici dar care, in realitate, a starnit indignarea acestora.

Concret, Ponta a promis ca va legaliza spagile in cazul medicilor, prezentand chiar si un algoritm in care acestea ar putea fi primite de la pacienti, astfel incat medicii sa fie scutiti de raspunderea penala. Conform spuselor sale, acele contributii suplimentare pe care pacientii vor sa le dea medicului si asistentului care l-au tratat trebuie sa indeplineasca trei conditii cumulativ, si anume sa nu fie conditionate de catre medic sau asistent, sa fie primite dupa indeplinirea actului medical si sa fie declarate, in asa fel incat ele sa poata fi impozitate. Daca aceste trei conditii cumulative sunt indeplinite, medicul, asistentul medical sau infirmiera care primeste atentii de la pacienti ar fi scutit de raspunderea penala, conform planului genial conceput de fostul procuror Victor Ponta. Acesta a mai declarat chiar ca a cerut ministrului Justitiei sa intocmeasca un proiect de lege bazat pe acest plan, astfel ca spaga in sistemul medical sa poata fi incasata legal.

 

alianta mediciIn loc sa aiba efectul scontat de premier, aceste declaratii halucinante au avut darul de a starni din nou indignarea medicilor, care au reactionat imediat, declarandu-se pe buna dreptate sacandalizati si jigniti de aceasta oferta. Cea mai vehementa reactie a venit din partea nou infiintatei „Aliante a medicilor pentru modernizarea in sanatate” care a remis un comunicat in care se precizeaza ca medicii nu vor atentii din partea pacientilor ci doar salarii decente, declarandu-se jigniti de propunerea facuta de premier.

Reactii similare au venit si din partea societatii civile. Organizatia non-guvernamentala Transparency International, care are ca prim obiectiv prevenirea si combaterea fenomenului coruptiei la nivel national si international, in special prin activitati de cercetare, documentare, informare, educare si sensibilizare a opiniei publice, a criticat dur decizia Executivului si a anuntat ca se opune categoric legalizarii acestor plati informale in domeniul Santatii.

 

spaga-medicIn opinia reprezentantilor asociatiei, legalizarea platilor informale este eronata, intrucat afecteaza demnitatea umana a medicului si prestigiul profesiei, „transformand un serviciu public si o profesie vocationala intr-o tranzactie directa intre medic si pacientul sau, chiar daca aceasta este la initiativa pacientului”. Totodata, legalizarea acestor plati ar muta pe umerii pacientului sarcina angajatorului de a-si plati just si onorabil angajatii. „In loc sa fie o plata salariala care sa acopere specificul muncii, investitia in cariera si importanta profesiei, precum si provocarile migratiei intracomunitare a fortei de munca, propunerea ar muta plata in compensatie a veniturilor pe umerii pacientilor” , se arata intr-un comunicat remis de organizatia non-guvernamentala. In plus, masura nu ar elimina riscurile juridice la care ar fi expusi medicii care primesc astfel de „atentii” din partea pacientilor, intrucat „este extrem de dificil de stabilit cand anume a existat o conditionare, fie expresa fie tacita prin metode non-verbale. Acest aspect conduce la cresterea riscurilor asupra medicilor si a personalului auxiliar de specialitate, in functie de interpretarea ce ar putea fi data in oricare dintre cazuri”, dupa cum mai precizeaza reprezentantii organizatiei.

 

medici-arestati-preventiv-pentru-luare-de-mita-in-dolj-111792-1Transparency International vine si cu o solutie pentru autoritati, in vederea remunerarii corespunzatoare a personalului medical, spunand ca banii necesari ar putea fi obtinuti prin eliminarea fraudelor din sistem. „Tinand cont de estimarea la minimum 18 la suta a fraudelor in gestiunea resurselor pentru sanatate, care au loc in unitatile sistemului public de sanatate, si 21 la suta practici incorecte si prejudiciabile pe piata de produse farmaceutice, cu un impact bugetar estimat la 1,51 miliarde de lei, eliminarea fraudelor din sistem ar putea fi suficienta si acoperitoare pentru a apropia media intre venit si costurile nivelului de trai in Romania de media europeana a acestui raport, aplicabila la analiza salarizarii din sistemul de sanatate” se mai arata in comunicat. In documentul respectiv se solicita si elaborarea unui act normativ care sa elimine echivocul cu privire la integritatea morala a relatiei medic – pacient, prin plata in acord, pe statele de salarizare, pentru merit si performante, insotit de un plan pe termen mediu de redistribuire a resurselor din sistemul de sanatate catre investitii in capitalul uman si asigurarea tehnologiilor necesare noilor abordari investigative si terapeutice.

 


Adaugati un comentariu


 

*