Un nou tratament pentru cancer, aproape de faza testării pe mostre de țesut uman

23 februarie 2018 | 0 comentarii |

Bazat pe injectarea în organism a unui anumit tip de celule stem, noul tratament a dat rezultate promițătoare în urma testelor de laborator și va fi testat pe mostre tumorale de la pacienți umani.

 

O echipă de cercetători de la Facultatea de Medicină a Universităţii Stanford din Statele Unite a identificat un anumit tip de celulă stem care poate stimula sistemul imunitar să stopeze dezvoltarea tumorilor. Această reuşită are potenţialul de a spori şansele dezvoltării unui tratament anticancer, care ar putea fi utilizat în mod similar unui vaccin, pentru pacienții cu afecțiuni oncologice.

Potrivit cercetătorilor, anumite celule ce pot fi programate în diferite tipuri de ţesuturi din corp, cunoscute sub numele de celule stem pluripotente induse (iPS), ar putea fi injectate în viitor în organismul uman, pentru prevenirea dezvoltării tumorilor pacienţilor. Oamenii de știință au descoperit că injectarea celulelor iPS, compatibile din punct de vedere genetic cu pacientul, poate comanda sistemului imunitar al acestuia să ţintească diferite tipuri de cancere care se pot dezvolta în corp.

Despre celulele stem imature, cercetătorii au constatat că dezvoltă un răspuns imunitar împotriva bolii în cazul şoarecilor, deoarece acestea prezintă similitudini remarcabile cu celulele canceroase. Ele sunt realizate din mostre de celule din piele sau sânge reprogramate să imite celulele stem embrionice, ceea ce înseamnă că se pot dezvolta în orice tip de celulă din corp.

 

Echipa de cercetători a testat celulele iPS pe patru grupe de şoareci cu tumori de sân induse, injectându-le celulele în corp o odată pe săptămână, timp de o lună.

Primul grup a primit o soluţie de control, al doilea un tratament cu celule iPS compatibile genetic, al în cazul celui de-al treilea a fost injectat un adjuvant – un agent pentru stimularea imunităţii. Cel de-al patrulea grup a primit o combinaţie de celule iPS şi adjuvant. În patru săptămâni, cancerul a fost respins de corpul a 70% dintre şoarecii injectaţi, iar în cazul a 30% dintre animale dimensiunea tumorilor s-a redus. Organismul a doi dintre şoareci a reuşit să respingă în totalitate celulele canceroase şi să trăiască peste un an, după injectare. Cercetătorii au obţinut rezultate similare după ce au transplantat în şoareci celule de cancer pulmonar.

Am aflat că celulele iPS sunt foarte similare la suprafaţă cu celulele tumorale. Când am imunizat un animal cu celule iPS compatibile genetic, sistemul imunitar a fost pregătit să respingă dezvoltarea tumorilor în viitor”, a explicat dr. Joseph Wu, director a Institutului Cardiovascular de la Stanford.

În opinia oamenilor de ştiinţă, celulele iPS ar putea fi utilizate în viitor în cadrul tratamentelor împotriva cancerului, precum chimioterapia şi radioterapia. Ei urmează să testeze acest vaccin pe mostre de cancere de la pacienţi umani.

 


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*