Un roman va traversa Canalul Manecii inot, pentru bolnavii incurabili

Andrei Rosu este sportiv amator de anduranta, iar prin demersul sau si-a propus sa stranga 90.000 de lei pentru a sustine serviciile pe care Hospice Casa Sperantei le asigura acestor pacienti.

 

andrei rosu (1)Una dintre cele mai active organizatii caritabile din RomaniaHospice Casa Sperantei a beneficiat, in ultimii ani, de mai multe campanii inedite destinate strangerii de fonduri. Mai multi sportivi sau personalitati ale vietii publice au participat la diverse intreceri sau actiuni in scopul strangerii de fonduri care au fost donate organizatiei, spre a fi folosite pentru acordarea ingrijirilor paliative bolnavilor incurabili. Multe dintre aceste activitati depasesc tiparele normale, iar acest fapt este menit sa atraga si mai mult atentia potentialilor donatori, care iau astfel cunostinta de activitatea umanitara a organizatiei si se decid sa contribuie financiar, dupa posibilitati, la eforturile de a le asigura un final de viata linistit celor aflati in faze terminale ale unor boli incurabile.

Astfel, anul trecut antrenoarea de fitnes Gerda Dumitru s-a inscris intr-o competitie ce presupunea traversarea inot a Bosforului, unul dintre scopurile propuse fiind si strangerea de fonduri pentru construirea unui nou asezamant al Hospice Casa Sperantei destinat ingrijirii paliative a copiilor cu boli incurabile.

La scurt timp, Andrei Irode, managerul unei cunoscute firme de securitate a demarat campania Rock pentru hospice, angajandu-se sa doneze toti banii care vor intra in contul sau timp de un an, in urma asigurarii serviciilor de securitate la concertele rock, indemnandu-i totodata pe participantii la aceste evenimente si nu numai pe ei, sa doneze in cadrul acestei campanii.

 

andrei rosu (3)Au urmat si alte maratoane si competitii in cadrul carora diferite personalitati publice au concurat pentru Hospice Romania. Cea mai noua initiativa de acest gen vine acum din partea lui Andrei Rosu, un sportiv amator care participa la o competitie internationala de mare anduranta.

Andrei Rosu este detinatorul unui record mondial pentru cea mai rapida parcurgere a circuitului de 7 maratoane si 7 ultramaratoane pe 7 continente, iar acum isi doreste sa devina primul roman care va traversa inot Canalul Manecii. Actiunea ar urma sa aiba loc in perioada 1-7 iulie si face parte din competitia Arch 2 Arc, un ultratriatlon ce presupune 140 de kilometri de alergare, de la Londra la Dover, traversarea inot a Canalului Manecii, care are o latime de circa 60 de kilometri si pedalarea pe o distanta de 300 de kilometri, de la Calais la Paris.

Competitia este una extrem de dura, doar 15 oameni au reusit pana acum sa duca la bun sfarsit toate cele trei probe, iar Andrei Rosu si-a propus sa fie cel de-al 16-lea.

 

andrei rosu (2)Astazi, sportivul va pleca spre Londra, anuntand in prealabil ca va dedica aceasta competitie unei cauze umanitare. Scopul sau este ca prin acest demers sa stranga 90.000 de lei, iar banii vor intra in conturile Hospice Casa Sperantei, pentru a sustine serviciile gratuite oferite aici copiilor si adultilor cu boli incurabile. Aceasta suma va fi suficienta pentru a asigura 380 de vizite de ingrijire la domiciliul pacientilor si 137 de zile de internare pentru 10 pacienti.

Simbolic, suma respectiva va fi alcatuita din mai multe colace de salvare, fiecare reprezentand cate o donatie. Acestea pot veni din partea celor care vor dori sa se alature cauzei promovate de Andrei Rosu, fie persoane fizice, fie companii. Donatiile pot fi facute pe pagina speciala destinata acestui eveniment. Fiecare donatie este considerata un colac de salvare pentru bolnavii incurabili, adulti si copii, carora Hospice Casa Sperantei le asigura gratuit ingrijiri paliative, in cele doua asezaminte de la Brasov si Bucuresti.

Cu cat numarul donatiilor va fi mai mare, cu atat sportivul roman va fi mai motivat in demersul sau. El are nevoie de aceasta motivare, daca tinem cont de faptul ca in fiecare an, numarul celor care reusesc sa escaladeze Everestul, cel mai inalt varf muntos din lume, este mai mare decat cel al acelora care reusesc sa traverseze inot Canalul Manecii – supranumit, de altfel, Everestul Inotatorilor.

 


Adaugati un comentariu


 

*