Un tânăr medic gălățean, exemplu demn de urmat

12 iulie 2018 | 0 comentarii |

Pentru a-și încuraja colegii, studenții și pe toți românii să devină donatori, Alexandru Nechifor a autentificat, la notariat, propria declarație prin care a intrat, legal, în Registrul Național al donatorilor de organe, țesuturi și celule.

 

Există speranță, iar România renaște, încet, încet, prin tinerii pe care unii îi consideră „analfabeți funcțional”, superficiali sau mult prea pretențioși pentru cât pot oferi în schimb. Realitatea ne demonstrează că nu este deloc așa ci, mai degrabă, că generația înțepenită într-un conservatorism păgubos este incapabilă să înțeleagă sau nu vrea să accepte că este timpul să dea credit și să facă loc noii generații.

Iar sistemul medical este, poate, unul dintre cele mai elocvente domenii în care ni se demonstrează că lucrurile nu stau pe loc, că tinerii au capacitatea, pregătirea și voința de a produce schimbarea, în ciuda reticenței unora, a intereselor altora și a incompetenței celor ce ne guvernează.

SănătateaBuzoiană.ro a publicat numeroase exemple de medici tineri capabili să realizeze intervenții extrem de dificile, să-și asume riscuri pe care unii dintre „greii” sistemului medical le-au refuzat în spitalele publice. Au demonstrat că sunt capabili să le rezolve cu succes și fără vreo „bonificație”. Desigur, în medicină există și eșecuri, dar cunoștințele acumulate, ce-i drept, de la cei care-și permit acum să-și aleagă pacienții, dorința de a performa în profesia pe care și-au ales-o și entuziasmul tinereții au învins, de cele mai multe ori, demonstrând că nu întâmplător clinicile din străinătate „se bat” pe absolvenții români de medicină.

 

Dr. Alexandru Nechifor

Ieri, vă prezentam un tânăr rezident care a revoluționat sistemul informatic dintr-un spital public din România, în contextul în care cel oficial, pe care CNAS a plătit sute de milioane de euro, se poticnește zilnic, întocmai ca un cal obosit.

Astăzi vă facem cunoștință cu un alt doctor tânăr, care ar putea revoluționa sistemul de Transplant. Este vorba despre un medic rezident de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” din Galați, asistent universitar la Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității „Dunărea de Jos” Galați pe care a și absolvit-o și doctorand la UMF „Carol Davila” din București. Dr. Alexandru Nechifor a făcut un gest impresionat, prin care a dorit să dea un exemplu colegilor săi, studenților la medicină și tuturor românilor, în speranța că vor accepta să devină donatori de organe. Printr-o declaraţie notarială, el și-a dat acordul să-și doneze organele şi ţesuturile, în cazul în care va intra în moarte cerebrală.

Este un subiect tabu, despre care lumea preferă să nu discute, însă este momentul să facem ceva! Din momentul în care ne naștem, există certitudinea că va fi și un final al călătoriei noastre pe pamânt. Donarea de organe reprezintă gestul suprem pe care îl putem face, un gest de noblețe care poate salva vieți. Putem avea aceasta opțiune în timpul vieții, pentru a nu lăsa hazardul să își spună cuvântul. Pentru a da un semnal, personal am ales să urmez pasul legal pentru a intra în Registru Național al donatorilor de organe, țesuturi și celule. Am mers la un notar public și am semnat o declarație notarială prin care îmi declar acordul ca în cazul în care voi fi în situația de moarte cerebrală să devin donator. Este un lucru simplu și gratuit pe care îl puteți face cu toții, și poate care va reprezenta cândva un ultim și suprem dar pe care îl puteți face umaninății”, a scris tânărul medic Alexandru Nechifor pe pagina sa de Facebook, alături de îndemnul #doneazasperanta #spuneDA #doneazaviata și de copia declarației notariale.

 

Tânărul medic a explicat că gestul său a fost determinat atât de dorința de a salva vieți, cât și de a convinge, prin exemplul personal, cât mai mulți români să accepte donarea de organe și să devină ei înșiși donatori.

În contextul în care în România, în momentul de față, există peste 5.000 de persoane care așteaptă un transplant, dar pe parcursul întregului an 2017 au fost numai 65 de donatori (3,25 donatori la 1 milion de locuitori), la jumatate față de 2016, dr. Nechifor a considerat că trebuie făcut ceva pentru a se schimba această situație. „Suntem, din păcate, într-o situaţie destul de delicată, numărul de donatori scade de la an la an, ţara noastră este pe penultimul loc la acest capitol. Cred că este momentul să facem o acţiune de genul acesta şi nu am găsit o modalitate mai bună decât să mă dau drept exemplu. În cazul în care mi se întâmplă ceva, Doamne fereşte, sunt de acord ca organele şi ţesuturile mele să fie prelevate, în scopul transplantului. Şi sper ca gestul acesta să fie urmat de cât mai multe persoane. Nu are neapărat legătură cu faptul că sunt medic, lucrul acesta trebuie făcut de orice om. Sper ca, o dată cu exemplul acesta, Registrul Național al donatorilor de organe, țesuturi și celule să capete o importanţă mult mai mare, iar numărul de donatori înscrişi să fie semnificativ”, şi-a explicat Alexandru Nechifor gestul.

 

Declaraţia notarială dată de medicul rezident, în faţa notarului, a fost postată pe pagina sa de socializare, iar feedbackul a fost pozitiv. Pe lângă aprecierile față de gestul său altruist, numeroase mesaje au fost de susținere, de speranță și de confirmare a faptului că astfel de gesturi ar trebuie să devină normalitate și să se înmulțească, dar și de acceptare a donării, astfel încât expresia „există viaţă după moarte” să devină realitate.

Ce putem face? Potrivit legislației din România, introducerea opțiunii de donator, în timpul vieții, se face doar prin declarație la notar, care trebuie depusă la medicul de familie.

La SCJU Galați au avut loc, în ultimii trei ani, doar trei prelevări de organe, deși unitatea medicală este pregătită, atât din punct de vedere tehnic, cât şi uman, să preleveze organe, iar mii de oameni aşteaptă, în România, un transplant.

La Spitalul Județean de Urgență Buzău, aflat în aceeași situație, s-au prelevat organele doar de la doi donatori. Iar astfel de exemple sunt în toată țara, deși avem peste 40 de centre medicale acreditate pentru astfel de intervenții.

Redacția Sănătatea Buzoiană susține demersul tânărului medic, în speranța că prin diseminarea acestor informații îi vom ajuta pe cât mai mulți români să accepte donarea de organe și să devină potențiali donatori, cât și pe cei a căror viață depinde de un transplant să-și recapete speranța că vor fi salvați.

 

 


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*