Usoara crestere a euro, in aprilie

eurusdgold-2

In  aprilie, leul a avut o evolutie influentata de factorii externi precum lipsa unui acord intre Grecia si creditorii sai din troika UE-FMI-BCE sau cresterea plasamentelor in dolari, investitorii asteptand majorarea dobanzilor din SUA.

Euro a crescut cu un ban, fata de finalul lui martie, cursul fluctuand intre un minim de 4,3965 si un maxim de 4,4508 lei, luna fiind incheiata la 4,4198 lei.

Cotatiile au scazut, marti noapte, pana la 4,3760 lei, datorita cererii mari de lei, investitorii fiind interesati de cumpararea de obligatiuni ale Primariei Bucuresti, emisiunea avand o valoare de doua miliarde de lei.

Ultima sedinta din aprilie s-a deschis la 4,4110 lei, tranzactiile realizandu-se intre un minim de 4,4070 lei si un maxim de 4,4280 lei.

Evolutia leului din urmatoarele luni va fi influentata, in principal, de venimentele externe. Factorii interni ar trebui sa asigure sustenabilitate, datorita mentinerii unui nivel ridicat al exporturilor si de perspectivele economice pozitive, analistii anticipand o crestere economica de peste 2%.

Cursul ar urma sa fluctueze intre 4,38 si 4,43 lei. O eventuala scadere spre 4,35 lei, datorita diferentialului dintre dobanda-cheie din zona euro, care este aproape de 0%, si cea locala, de 2%, ar putea fi stopata de BNR, cu scopul de a proteja exportatorii. Ultima estimare a Comisiei Nationale de Prognoza, din februarie, vede un curs mediu al euro pentru acest an de 4,46 lei, de 4,44 lei in 2016 si 4,42 lei in 2017.

Cursul dolarului a fluctuat intre un minim de 3,9528 lei, atins la finalul lui aprilie, mai jos cu aproape 16 bani fata de ultima sedinta din martie, si un maxim de 4,1743 lei.

Media monedei elvetiene, care a fluctuat pe pietele internationale intre 1,024 si 1,052 franci/euro, a atins un minim de 4,1938 si un maxim de 4,3384, aprilie fiind incheiat la 4,2025 lei, in scadere cu 1,5 bani fata de sfarsitul lui martie.

Perechea euro/dolar a crescut in perioada analizata de la 1,0821 la 1,1290 dolari, dupa ce la jumatatea lunii coborase pana la 1,0521 dolari. Pietele americane au inchis vineri noapte la 1,12 dolari.

La scaderea dolarului de la finalul lui aprilie au contribuit intarzierea de catre Rezerva Federala americana a momentului majorarii dobanzilor din SUA, investitorii anticipand initial o decizie pentru iunie, dar si anuntul Eurostat conform caruia preturile de consum din zona euro s-au stabilizat luna trecuta la nivelul din martie.

Pericolul deflationist a fost principalul motiv pentru care BCE a lansat un program de achizitii  de obligatiuni ale statelor si companiilor din zona euro, in valoare de peste 1.000 de miliarde de euro, care se va derula pana in septembrie 2016.

In piata la termen de la Sibiu, euro s-a tranzactionat pentru iunie intre 1,0841 si 1,1202 dolari.

 

*Analiza saptamanala valutara & futures ( cuprinde perioada 27 aprilie – 1 mai) realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*