Vacanța s-a sfârșit pentru leu

13 august 2018 | 0 comentarii |

Începutul acestei săptămâni ar putea aduce un nou maxim istoric pentru euro, ultimul, de 4,6599 lei, fiind atins în 16 ianuarie.

Evoluția leului a fost influențată în ultima săptămână de proiecțiile negative ale BNR care, în ultimul său raport asupra inflației, estimează o scădere puternică a creşterii economice, la un nivel de 4%. În Raport, Banca Centrală anticipează „decelerarea notabilă a creşterii economice în 2018, marcată de evoluţiile nefavorabile din trimestrul I, inclusiv în contextul diminuării încrederii agenţilor economici”. Reamintim că PSD şi-a construit proiectul de buget pentru acest an pe o creştere a PIB de 5,5%.

O veste bună a venit însă din partea INS care a anunțat o decelerare a creșterii prețurilor în iulie la 4,56%, după ce rata lunară a inflaţiei din iunie a fost de 5,4%.

Trebuie avut în vedere faptul că principala cauză a deprecierii leului a fost reprezentată de prăbușirea rublei ruse și a lirei turcești. Dacă scăderea monedei ruse, de la începutul săptămânii, s-a temperat, cea turcească a trimis în jos chiar și piețele bursiere europene, datorită expunerii marilor instituții financiare la băncile turcești, un semnal de alarmă fiind tras chiar de BCE, care a transmis că este „îngrijorată”.

Ultima „vinovată” este Administația Trump care a anunțat creşterea tarifelor de import pe oţel şi aluminiu făcute din Turcia, iar lira a ajuns la o depreciere de circa 35% faţă de dolar, de la începutul anului. La finalul perioadei, moneda turcească a pierdut 18%, cea mai mare scădere din 2001, când a avut loc precedenta criză financiară.

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan, unul dintre idolii celor care conduc PSD, a ţinut un discurs prin care a îndemnat cetăţenii turci să vândă aurul, euro şi dolari pe care îi dețin şi să îi schimbe în lire, chemând în ajutor și Divinitatea!

Revenind pe plan local, violențele de la mitingul Diasporei vor afecta parcursul leului, investitorii temându-se că vor apărea schimbări politice.

Cursul euro a început perioada analizată cu o medie de 4,6250 lei și a încheiat-o cu una de 4,6567 lei, într- o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,653 – 4,66 lei.

Media dolarului american a urcat de la 4 la 4,4,0594 lei, cotațiile de vineri atingând un vârf de 4,088 lei.

La sfârșitul perioadei, moneda elvețiană s-a apreciat, urmare a crizei create de sistemul financiar din Turcia, până la 1,134 franci/euro, iar media a urcat la 4,0811 lei, cel mai ridicat nivel începând cu 26 iulie 2017.

Perechea euro/dolar a scăzut vineri până la 1,1388 dolari, minim care nu a mai fost atins din iulie 2017. Moneda unică valora 1,1411 dolari, la închiderea piețelor americane.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a încheiat perioada 6.391,66 dolari dolari, mai jos cu circa 1.000 dolari față de finalul săptămânii precedente..

 

*Analiza săptămânal valutară & futures (cuprinde perioada 6  – 10 august) este realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*