Vaccinul tetravalent, in curs de distribuire. Hexavalentul mai are de asteptat

11 martie 2017 | 0 comentarii |

Cel putin asa sustine ministrul Sanatatii, Florian Bodog, care ii indeamna pe parinti sa isi vaccineze copiii, mentionand ca ca imunizarea este singura masura eficienta pentru a preveni imbolnavirea.

 

vaccin copilNu avem vaccinuri decat din cand in cand si in cantitati insuficiente de fiecare data, dar promisiuni avem din plin. De luni de zile lipsesc vaccinurile care pot proteja bebelusii si copiii de afectiuni grave, de mai bine de o jumatate de an avem epidemie de rujeola si am ajuns sa fim acuzati de state din Europa ca suntem sursa de raspandire a acestei boli pe continent, dar autoritatile, deocamdata, ne „vaccineaza” cu promisiuni. Mai mult, cu un cinism greu de catalogat, cei care ar trebui sa ne asigure sanatatea ne indeamna sa vaccinam copiii, desi parintii alearga, disperati, de luni de zile, pe la cabinetele medicilor de familie si prin farmacii, fara a gasi insa vaccinurile care le-ar proteja copiii.

Rujeola a facut chiar victime, aproape 3.500 de cazuri au fost inregistrate de medicii din 37 de judete, iar 17 copii au fost rapusi de aceasta afectiune care ar fi putut fi prevenita, daca s-ar fi facut imunizarile la timp.

Mai mult, Europa e ingrozita de faptul ca rujeola din Romania a inceput sa contamineze si populatia din alte tari. Ministrul Sanatatii, Florian Bodog, probabil „tras de urechi” de autoritatile europene, ne indeamna sa ne vaccinam copiii, spuandu-ne ceea ce specialistii ne repeta de ani buni, de cand rata vaccinarii in Romania a scazut ingrijorator, ca singura metoda prin care ne putem proteja este imunizarea.

 

Florian Bodog - ministrul Sanatatii

Florian Bodog – ministrul Sanatatii

Bun sfat, dar din pacate, Ministerul Sanatatii nu face posibil si accesul la vaccinurile necesare, in timp util, nici nu se gandeste la o investitie serioasa in Institutul Cantacuzino, pentru ca macar in anii urmatori sa se poata fabrica, in Romania, vaccinurile atat de necesare si care, se pare ca sunt greu de procurat, in conditiile in care sunt putini producatori in lume.

Ministrul a explicat, insa, intr-o conferinta de presa, ca epidemia de rujeola s-a declansat in Romania in 2016, in februarie, undeva la zona de limita intre judetele Cluj si Bistrita, la o populatie nomada, fiind identificata o tulpina asemanatoare cu tulpina care circula in Italia. „In momentul de fata, se inregistreaza 3.446 de cazuri, din care 17 de decese, in 37 de judete. Toate cazurile s-au inregistrat la copiii care nu au fost vaccinati. Mesajul Ministerului Sanatatii catre toti parintii este ca imunizarea este singura masura eficienta pentru a preveni imbolnavirea. In situatia in care nu avem acoperire vaccinala buna, imbolnavirile vor continua. In ceea ce priveste prima doza, acoperirea vaccinala in Romania este 80%. In opt tari europene acoperirea este intre 90 — 95%, iar restul tarilor au acoperirea comparabila cu noi. A doua doza vaccinala are o acoperire de doar 50% si acesta este un semnal de alarma pe care il tragem”, a precizat ministrul Florian Bodog.

 

vaccin bebeReferitor la celelalte vaccinuri, care lipsesc de luni bune de pe stoc, ministrul a spus ca, in prezent, 153.800 de doze de vaccinu tetravalent sunt in curs de distribuire, iar pentru vaccinul hexavalent s-a semnat contractul, urmand ca acesta sa ajunga in spitale la sfarsitul lunii martie.

In acelasi timp, vom demara procedura de achizitie a vaccinului pneumococic, inclus in schema obligatorie de vaccinare a Ministerului Sanatatii, dar pana in acest moment nu a fost asigurata finantarea. In acest an avem asigurata finantarea pentru acest vaccin si il vom achizitiona”, a mai spus Bodog.

Despre medicamentele oncologice pentru copii, pentru lipsa carora au protestat, sute de parinti disperati, ministrul spune ca in momentul de fata sunt in avizare juridica cinci preturi, pentru cinci medicamente. Pentru alte noua a precizat ca va da un ordin de ministru prin care va anula ordinul din decembrie, privind pretul de referinta, si va aproba cumpararea acestora la un pret mai mare.

Medicamentul Cosmegen, spune ministrul, este in stocul Unifarm, dar pretul nu poate fi aprobat din cauza ordinului pentru nevoi speciale care este in vigoare. „Va promit ca acest ordin va fi modificat luni, si eu voi semna imediat ordinul de pret”, a mentionat Bodog.

Si medicamentul Dacarbazina, care se achizitioneaza prin licitatie de catre spitale, se afla pe stoc, iar imediat ce se va finaliza procedura, spitalele vor putea beneficia de el, a mai spus ministrul Sanatatii, dand sperante, pentru a cata oara, parintilor si bolnavilor, fara a-si asuma insa vreo responsabilitate, dar si fara a scapa vreun prilej sa arunce vina, pentru toate „relele”, pe Guvernul Ciolos si pe fostul ministru Vlad Voiculescu.

 


Adaugati un comentariu


 

*