Vicedirectorul Institutului Oncologic din Milano si-a dat doctoratul la UMF Cluj

4 decembrie 2013 | 0 comentarii |

Medicul Victor Deliu Matei este roman, plecat in Italia in 1987. Teza sa de doctorat este o premiera pentru Romania, tratand un subiect din domeniul roboticii chirurgicale urologice.

 

Dr. Victor Deliu Matei

Dr. Victor Deliu Matei

Clujul tinde sa devina un centru important al tehnicilor revolutionare in domeniul medical, specialistii din mediul universitar de aici dovedindu-se foarte preocupati de tratamentele cu roboti terapeutici si de cele mai noi tehnici de chirurgie robotica. La numai cateva zile dupa ce o echipa de cercetatori a  Institutului International de Studii Avansate de Psihoterapie si Sanatate Mentala Aplicata din cadrul Universitatii Babes Bolyai a nuntat ca va participa la un proiect de cercetare care are ca scop introducerea robotilor terapeutici in tratementul persoanelor cu afectiuni psihice, indeosebi cel al copiilor cu autism, la Universitarea de Medicina si Farmacie din Cluj a avut loc o premiera nationala ce tine tot de tehnicile revolutionare de interventie si tratament.

Este vorba de prima taza de doctorat din Romania in domeniul roboticii chirurgicale urologice, teza ce a fost sustinuta la inceputul acestei saptamani de vicedirectorul Institutului Oncologic din Milano, medic de origine romana, care si-a facut cea mai mare parte a studiilor in Romania.

 

Robot Da Vinci

Robot Da Vinci

Dr. Victor Deliu Matei a plecat din Romania in anul 1987, pe cand era student in anul cinci la medicina, continuandu-si studiile si debutand in cariera medicala in Italia. Intre timp, a devenit vicedirector al Institutului Oncologic din Milano, specializandu-se totodata si in domeniul roboticii chirurgicale.

De numele sau se leaga si debutul chirurgiei robotice la Spitalul Municipal din Cluj-Napoca, facand parte din echipa de medici care a adus aici unul dintre primii roboti medicali da Vinci, din tara. S-a intamplat in anul 2009, cand medicii spitalului clujean, printre care s-a aflat si profesorul Ion Coman, seful Clinicii de Urologie a Spitalului Clinic Municipal din Cluj si cel care a fost indrumatorul tezei de doctorat, au fost instruiti de Victor Deliu Matei cu privire la utilizarea robotului abia intrat in dotarea unitatii medicale.

Acela a fost, de fapt, momentul in care s-a nascut colaborarea stransa dintre medicii clujeni si vicedirectorul Institutului Oncologic din Milano, avand ca rezultat, printre altele, si realizarea tezei de doctorat sustinute in premiera pentru Romania.

 

Prof. dr. Ioan Coman

Prof. dr. Ioan Coman

Referitor la aceasta colaborare si la teza de doctorat pe care a indrumat-o, profesorul clujean Ion Coman a declarat: „In urma cu cinci ani, doctorul Matei a fost alaturi de noi, la debutul chirurgiei robotice, in Spitalul Municipal Cluj-Napoca. Un an de zile am facut traininguri la Institutul de Oncologie de la Milano si ne-a fost el, noua, mentor. De atunci, am facut multe drumuri la Milano, iar el multe drumuri la Cluj, asa ca acest doctorat este si un model Cluj-Milano de implementare a roboticii in chirurgia urologica, robotul fiind vazut ca un instrument de cea mai mare fidelitate in chirurgie in general si in urologie in special. Cu ajutorul lui putem face operatii de mare delicatete si cu performante pe masura” , a spus prof. Coman.

Medicul italian de origine romana a declarat la randul sau ca relatiile de colaborare dintre specialisti din diferite tari pot compensa uneori lipsa de finantare, amintind de lipsa de perspective din vremea comunismului in comparatie cu situatia actuala, cand medicii au posibilitatea de a calatori si de a lucra impreuna.

Acesta a mai precizat ca la acest moment, Romania, cu cei cinci roboti da Vinci, este una dintre tarile dezvoltate din punct de vedere medical, fata alte  state, nominalizand printre acestea Ungaria si Polonia.

 

Interventie robot Da Vinci

Interventie robot Da Vinci

Teza de doctorat sustinuta la Universitatea de Medicina si Farmacie din Cluj este deja cunoscuta la nivel international si a fost citata in numeroase reviste de specialitate .

Robotul da Vinci este cel mai preformant robot chirurgical din lume, fiind dotat cu patru brate si camere de luat vedere de inalta definitie. Bratele sale pot face incizii de mare precizie si pot indeparta tumori sau pietre.

Unul dintre avantajele operatiilor efectuate cu acest tip de robot este acela ca pacientul paierde de 15 ori mai putin sange decat in cazul unei interventii chirurgicale clasice, motiv pentru care si recuperarea postoperatorie este mult mai rapida.

Primele operatii cu robotul da Vinci au fost efectuate la Cluj in 2009, fiind vorba de o pacienta cu piatra la colecist si un barbat cu cancer de prostata, ambii fiind externati la 24 de ore dupa interventie. La momentul Respectiv, Ministerul Sanatatii a platit doua milioane de euro pentru achizitia robotului aflat si in prezent in dotarea unitatii spitalicesti de la Cluj.

PUBLICITATE

Adaugati un comentariu


 

*