Viceliderul Sanitas Buzau, Corina Donescu, in arest

Asistenta de la sectia UPU a Spitalului Judetean Buzau care este si asistenta-sefa la Spitalul Sf. Sava  este una dintre cele doua persoane retinute in cazul creditelor ilegale obtinute pe numele pacientilor, in care sunt implicate 15 persoane si o institutie de credit nebancara.

 

Corina DONESCU2UPDATE: Dupa audieri de cateva ore, procurorii au decis ca atat Corina Donescu, cat si angajata societatii financiare nebancare prin care s-au derulat  infractiunile, sa fie cercetate sub control judiciar, asa ca in aceasta seara, cele doua vor dormi acasa. Vor avea insa anumite restrictii, potrivit legislatiei in vigoare.

 

Soc in lumea medicala buzoiana si nu numai, dupa ce o reprezentanta de marca a filialei locale a sindicatului Sanitas, viceliderul Corina Donescu, una dintre cele mai prezente voci ale sindicatului din sanatate a ajuns ieri in arest, iar astazi a fost adusa la Parchet, escortata de politisti, sub acuzatia de a fi facut parte dintr-o retea care obtinea ilegal credite pe numele unor pensionari internati in Spitalul Judetean Buzau. Dupa cum au stabilit anchetatorii, din reteaua formata din 15 persoane faceau parte doua asistente din cadrul unitatii medicale buzoiene si inca un asistent (V.C., despre care surse medicale sustin ca ar fi fost implicat in activitatea infractionala tot de Corina Donescu).  Rolul celor trei asistenti ar fi fost acela de a procuta datele personale ale pensionarilor pe numele carora se faceau imprumuturile si a le furniza mai departe celorlalti complici. Anchetatorii sustin ca acestia furnizau unui alt complice adeverinte medicale ale pensionarilor, eliberate in vederea internarii, documente in care erau trecute datele personale ale pacientilor in cauza. Pe baza acestor date, doua angajate ale unei institurii de creditare nebancare aprobau imprumuturi pe numele pacientilor, care habar nu aveau ca deveneau datori in timp ce se aflau pe patul de spital. In acest fel s-ar fi obtinut 12 contracte de credit in valoare de 130.000 de lei, bani ce au fost impartiti intre membrii gruparii, Corina Donescu si cei doi colegi din cadrul SJU Buzau, primindu-si partea lor.

 

Dr. Cosmin Ursachescu, manager SJU Buzau

Dr. Cosmin Ursachescu, manager SJU

In urma unor perchezitii efectuate in cursul zilei de ieri, politistii buzoieni au ridicat mai multe documente si inscrisuri, aducand la audieri si cinci persoane din cadrul gruparii. Printre acestea, asistenta Corina Donescu, care a si fost retinuta pentru 24 de ore, petrecandu-si noaptea in arestul IPJ Buzau. Astazi, ea a fost adusa sub escorta la Parchet, unde este audiata si la aceasta ora, urmand ca procurorii sa decida daca o vor prezenta instantei cu propunere de arestare preventiva sau o vor cerceta in stare de libertate.

Masnagerul SJU Buzau, medicul Cosmin Ursachescu, a declarat astazi ca a fost luat prin surprindere de aceasta veste si ca a aflat totul din presa. Acesta a precizat ca pana la acest moment nu a fost contactat de catre anchetatori si ca nu i s-a adus la cunostinta pe cale oficiala despre implicarea celor trei angajati ai spitalului in aceasta grupare. Prin urmare a preferat sa nu se pronunta inca in aceasta privinta, precizand totusi ca faptele, daca vor fi dovedite sunt extrem de grave si intolerabile.

 

Elena Comanescu

Elena Comanescu

Presedinta Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor (OAMGMAMR) Buzau, Elena Comanescu, a condamnat faptele celor trei asistenti medicali si spune ca organizatia profesionala pe care o coordoneaza se delimiteaza de astfel de fapte si de oamenii care recurg la ele. Comanescu apreciaza ca „este o mare rusine pe obrazul nostru, al tuturor, faptul ca oameni in care s-a investit increre si care ar fi trebuit sa fie un exemplu pentru ceilalti, au dat dovada de un caracter reprobabil. Ne delimitam in totalitate de astfel de oameni si de astfel de fapte, pentru ca misiunea noastra este de a ajuta bolnavul si nu de a-i face rau in vreun fel. Sunt consternata ca atatia ani au stat langa noi astfel de oameni si, daca intr-adevar au facut faptele de care sunt acuzati, nu au decat sa raspunda in fata legii. Ceea ce au facut este nedemn de orice om si cu atat mai mult de un asistent medical, care ar trebui sa-si indeplineasca misiunea pe care si-a asumat-o in momentul depunerii juramantului profesional, cu responsabilitate maxima. Nu mi-a venit sa cred ca se pot intampla astfel de fapte, dar daca anchetatorii au stabilit ca lucrurile s-au petrecut asa cum am aflat din presa, nu au decat sa raspunda in fata legii si sa plateasca”, a spus presedinta OAMGMAMR Buzau, Elena Comanescu.

 

Mariana Munteanu, lider SANITAS Buzau

Mariana Munteanu, lider SANITAS Buzau

Se pare ca si unul din ceilalti doi asistenti medicali implicati este membru in Biroul Filialei locale a SANITAS, Corina Donescu fiind si reprezentanta sindicatului la nivelul Confederatiei CNSLR Fratia – Fliliala Buzau, unde ocupa functia de prim-vicepresedinte.

In acest context, liderul SANITAS Buzau, Mariana Munteanu, a declarat pentru Sanatatea Buzoiana ca deocamdata nu stie nimic oficial, a aflat din presa ca ar fi vorba despre implicarea in acest scandal a doi dintre membrii Biroului SANITAS, dar se delimiteaza de astfel de oameni, iar celorlalti membri din conducerea sindicatului le este „rusine ca langa noi s-au aflat atatia ani si chiar au fost investiti cu incredere si cu functii, persoane cu un caracater atat de reprobabil. Ne delimitam de ei si de tot ceea ce au facut, pentru ca astfel de persoane nu fac cinste sindicatului nostru, nici breslei asistentului medical, care are ca prima misiune salvarea si ingrijirea oamenilor, nu escrocarea lor. Organele abilitate trebuie sa-si faca datoria si daca intr-adevar au recurs la astfel de fapte, nu au decat sa plateasca”, a spus Munteanu, mentionand ca fie ca se confirma sau nu suspiciunile pentru care sunt cercetati, cei doi vor fi inclocuiti din functiile pe care le detin pe linie sindicala, pentru ca nu este admisibil ca asupra intregii organizatii sa planeze suspiciuni de vreun fel, chiar daca  ceea ce au facut ei nu a implicat in niciun fel SANITAS si activitatea sindicala.

 

Constantin Alexandru, manager Sf. Sava

Constantin Alexandru, manager Sf. Sava

La fel de vehement s-a aratat si managerul Spitalului privat Sf. Sava, unde Corina Donescu ocupa functia de asistenta-sefa din primavara acestui an. Constantin Alexandru a declarat ca este socat ca aceasta a fost capabila de astfel de lucruri si ca indiferent de verdictul legiuitorilor, ea nu va mai face parte dintre angajatii unitatii medicale.

„Nu-mi vine sa cred! Am aflat cu stupoare ca aceasta asistenta medicala a fost capabila de astfel de lucruri. Nu ma asteptam, pentru ca din punct de vedere profesional era foarte priceputa, nu i se putea reprosa nimic. Chiar daca ceea ce a facut s-a intamplat la Spitalul Judetean de Urgenta si nu la noi in spital, unde fiind o unitate medicala mica s-ar fi obervat imediat daca ar fi avut o atitudine nepotrivita, am decis ca incepand de astazi nu va mai face parte dintre angajatii nostri, chiar daca se va confirma sau nu vinovatia ei. Nu pot tolera ca asupra Spitalului Sf. Sava sa planeze suspiciuni si nici sa stam cu teama ca unul dintre oamenii nostri ar putea aduce vreun prejudiciu bolnavilor sau vreun prejudiciu de imagine spitalului si colectivului din care face parte”, a spus Constantin Alexandru, insistand asupra faptului ca bolnavii de la Sfantul Sava trebuie sa fie linistiti, pentru ca atat timp cat timp s-au aflat in acest spital nu s-a comis asupra lor niciun abuz sau o alta nedreptate.

 


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Comentarii (5)

  1. Smaranda Dina spune:

    Cred ca ar trebui verificati toti cei de la Sanitas. V-ati cruci cand ati vedea rezultatele .

    • Elena Panţuru spune:

      Praf in ochi, reteaua este mult mai mare si liderii sunt foarte razbunatori! Ceva semnale am dat si eu in 2010 si la o luna m-au dat afara. Corina ma reclama peste tot! A fost tinuta in brate si acum toata lumea se dezice de ea! Sa va fie rusine!

  2. Gabriela Alexe spune:

    Nu pot sa cred, probabi e o gluma, nu?

  3. Ene Adrian spune:

    La puscarie cu toti hotii care au mancat tara asta si ne-au distrus viitorul!!!!!!!!!

  4. Gabriela N. spune:

    Nu pot să cred!

Adaugati un comentariu


 

*