Vine Craciunul! Medicii atrag atentia asupra riscului de Trichineloza!

18 decembrie 2014 | 0 comentarii |

Inspectorii sanitari-veterinari verifica, in aceasta perioada, abatoarele, pietele si targurile unde se comercializeaza animale pentru a se asigura ca se respecta toate normele de prevenire a imbolnavirilor. Populatia este sfatuita sa nu consume carne de porc netesata trichinoscopic.

 

piata de carneSe apropie Craciunul, iar pregatirile pentru aceasta sarbatoare sunt tot mai febrile. Pietele, targurile si magazinele incep sa se aglomereze. Oamenii alearga  dupa cadouri, dar se grabesc sa isi faca si aprovizionarea cu alimente pentru mesele traditionale ce vor urma.

La mare cautare, in aceasta perioada, sunt carnea de porc si produsele derivate, dar medicii atrag atentia si asupra cresterii riscului de trichineloza, boala care se transmite la om prin consumul carnii de porc infestata cu larvele parazitului Trichinella Spiralis.

In fiecare an, in preajma Craciunului au existat numeroase persoane care au ajuns la spital dupa ce au consumat carne de porc neverificata in prealabil, de specialistii veterinari, dovedindu-se ulterior ca era vorba despre carne infestata, iar persoanele care au consumat-o s-au imbolnavit de trichineloza. Astfel de situatii se datoreaza, fie inconstientei oamenilor care consuma carnea porcilor sacrificati in gospodarie fara a o duce la examenul trichineloscopic, fie din cauza inconstientei unor producatori, care scot la vanzare carne fara analizele prealabile si toate avizele sanitar-veterinare necesare.

 

sacrificare porciDin aceasta cauza, in perioada premergatoare Sarbatorilor de Iarna, inspectorii din cadrul Directiilor Sanitar -Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor intra in alerta si demareaza controale in targurile de animale, pietele agroalimentare, unitatile de abatorizare, procesare, depozitare si comercializare a produselor de origine animala si non-animala, Inspectorii sanitari-veterinari verifica intregul proces tehnologic, de la sacrificarea animalelor pana la ajungerea carnii si produselor derivate in galantare. Controale similare se efectueaza si in unitatile de alimentatie publica, tinand cont de faptul ca aici se vor organiza petreceri de Craciun si de Revelion, iar carnea si celelalte produse incluse in meniu trebuie sa aiba o provenienta verificata si sa corespunda normelor de igiena.

Directorul executiv adjunct al DSVSA Buzau, medicul veterinar Ciprian Botezatu spune ca aceste controale vizeaza „modul in care operatorii economici respecta cerintele prevazute de legislatia specifica in vigoare si toate celelalte aspecte din aria de competenta, care sa conduca la un comert civilizat si sigur sub aspect sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor”.

Acesta atrage atentia ca inspectorii vor manifesta toleranta zero fata de neregulile constatate, iar in functie de gravitatea abaterilor, masurile pot merge de la sanctionarea contraventionala pana la suspendarea temporara a activitatii sau chiar interzicerea activitatii si sesizarea altor institutii abilitate, sa faca cercetari.

 

analize-DSVSABuzoienii sunt informati ca examenul trichineloscopic se asigura prin  laboratoarele din Buzau si Ramnicu Sarat ale DSVSA.

In municipiul Buzau, astfel de centre vor functiona in Piata Centrala, Piata Crang si Piata Micro 5, iar in Ramnicu Sarat, in Piata Centrala, fiind deschise in perioada 15-24 decembrie (inclusiv sambata si duminica), intre orele 8.00-18.00.Pretul pentru examenul trichineloscopic a ramas neschimbat fata de anul trecut, respectiv 11,16 lei pentru o proba.

Medicii veterinari si cei umani reamintestc populatiei ca este absolut necesar sa verifice carnea porcilor sacrificati in gosposariile proprii, inainte de a o consuma, pentru ca numai astfel vor avea siguranta unor Sarbatori fericite si nu de unele petrecute la spital. Anul acesta, specialistii din cadrul DSVSA estimeaza ca la nivelul judetului Buzau vor fi sacrificati circa 50.000 de porci, atat in abatoare cat si in gospodariile populatiei.

Pentru realizarea examenului trichineloscopic proprietarul porcilor sacrificati in gospodarie se prezinta la centrul pentru efectuarea examenului trichineloscopic, cu cartea de identitate, crotalia auriculara a animalului sacrificat, sternul si cateva probe din musculatura, respectiv din muschiul de la baza limbii, din musculatura intercostala dintre doua coaste nedesfacute, in lungime de circa 10 cm, din diafragma care separa cavitatea abdominala de cea toracica si din formatiunile musculare in forma de V, care se gasesc intre ficat si plamani.

 

Mihaela Voineagu

Mihaela Voineagu

Medicii infectionisti atrag atentia ca Trichineloza este o boala parazitara grava, produsa prin consumarea carnii de porc infestata cu parazitul Trichinella Spiralis care, in Romania continua sa produca mari pagube economice si  numeroase si grave imbolnaviri in randurile populatiei, atat in mediul rural, cat si in cel urban.

Trichineloza este o parazitozoonoza grava, ce afecteaza diverse specii de animale domestice, salbatice, precum si omul, determinate de nematode din genul Trichinella, al carui stadiu adult se dezvolta in intestinal subtire, iar larvele in musculatura striata a aceleiasi gazde. Boala evolueaza subclinic in infestatiile naturale la animale, dar determina leziuni microscopice tipice. Omul manifesta o receptivitatea crescuta la infestare, gravitatea bolii depinzand de numarul larvelor ingerate. In forma de gravitate medie, dupa 1-2 zile de la consumul carnii, boala debuteaza cu tulburari intestinale: greturi, dureri abdominale, voma si diaree abundenta. Debutul clinic vizibil al bolii este prin febra, care creste pana la 40°C si se mentine circa 2-3 saptamani. Edemele la nivelul fetei, in jurul ochilor, reprezinta un alt semn clinic al bolii, fiind prezente in 80% din cazuri. Se mai pot produce eruptii cutanate localizate sau generalizate, hemoragii subunghiale. Durerile musculare debuteaza, de obicei, la muschii extraoculari si se intind spre muschii cefei, limbii, musculatura extremitatilor si cea lombara. Manifestarile neurologice, care includ semne de meningita sau encefalita, apar la 10-20% dintre bolnavii cu trichineloza severa. Miocardita trichinozica este cea mai frecventa si cea mai serioasa complicatie a trichinelozei”, explica Mihaela Voineagu, purtator de cuvant al Directiei de Sanatate Publica Buzau, atragand atentia asupra faptului ca trebuie sa se apeleze la medic in cazul in care apar astfel de manifestari.

 


Adaugati un comentariu


 

*