Votarea Codului Penal a depreciat leul

5 iulie 2018 | 0 comentarii |

Graba cu care PSD-ALDE au trecut prin Parlament noua formă a Codului Penal a produs deprecierea leului, piața temandu-se că va apărea la o escaladare a tensiunilor politice, care ar urma să culmineze cu suspendarea președintelui Iohannis.

Acesta a fost și unul dintre motivele pentru care băncile comerciale au ignorat decizia CA al BNR de a menține dobânda de politică monetară la nivelul de 2,50%, contrazicând majoritatea analiștilor care anticipau o creștere la 2,75%.

Astfel, indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele de consum în lei cu dobânda variabilă, a urcat mierccuri, la 3,34%, maxim al ultimilor mai bine de patru ani. La rândul lor, indicii la șase, nouă și 12 luni au suferit creșteri la 3,39%, 3,40%, respectiv la 3,42%, ceea ce va pune o și mai mare presiune pe cei care au contractat credite. Reamintim că în urmă cu un an, nivelul ROBOR la trei luni era de 0,87%.

Media euro a crescut de la 4,6554 la 4,6617 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,657 și 4,665 lei. Cotațiile de la ora 14:00 se plasau în jurul valorii de 4,664 lei.

Cursul dolarului american a crescut de la 3,9909 la 4,0071 lei, iar cel al francului elvețian de la 4,0232 la 4,0349 lei.

Monedele din regiune și-au temperat deprecierea față de euro, cea poloneză tranzacționându-se între 4,377 și 4,403 zloți, iar cea maghiară între 324,9 și 327,5 forinți.

Perechea euro/dolar fluctua între 1,1621 și 1,1682 dolari, evoluția fiind influențată de anunțarea unui acord între creștin-democrații și social-democrații care formează guvernul german, în privința emigrației.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a scăzut ieri la prânz la 6.512,22 față de 6.613,85 dolari, marți seară.

 

*Analiza zilnică valutară & futures (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00) este realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*