109 ani de la nașterea lui George Emil Palade, primul român laureat al Premiului Nobel

Günter Blobel, elev al savantului de la Rockefeller, el însuşi laureat cu Nobel, a spus că „Palade a fost pentru biologia celulară ceea ce Einstein a fost pentru fizică“.

 

Stresați de problemele cotidiene și poate prea ocupați de ziua de mâine, mulți dintre noi uităm că există lucruri și oameni cărăra le datorăm veneficiile de care ne bucurăm în ziua de astăzi și cărora le datorăm cel puțin recunoștință. Un astfel de om a fost cu certitudine George Emil Palade, un geniu al românilor care a îmbogăţit decisiv știința medicală, chiar dacă descoperirile sale au avut loc departe de casă, la Institutul Rockefeller din New York.

Se împlineasc astăzi 109 ani de la nașterea omului de ştiinţă George Emil Palade, care vedea lumina zilei la Iași, la 19 noiembrie 1012, într-o familie de intelectuali și care avea să devină medic, specialist în domeniul biologiei celulare. În 1974, el a fost primul român premiant Nobel și singurul român laureat al Premiului Nobel pentru Medicină, pentru contribuţiile aduse la înţelegerea structurii şi organizării funcţionale a celulei, în urma descoperirii ribozomilor şi descrierii sistemului şi funcţiilor membranelor intracelulare.

Membru al Academiei de Științe a SUA, membru de onoare al Academiei Române și preşedinte de onoare al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Arta a Academiei Române, George Emil Palade a ştiut să privească în interiorul celulei şi a înţeles care sunt funcţiile ei specifice, a explicat balanţa organică subtilă a eliminării şi arderii deşeurilor microscopice, adică balanţa energiei vieţii, iar datorită lui putem vorbi astăzi despre studiul celulei ca domeniu distinct în cercetarea medicală.

 

Mediul familial l-a ajutat să capete un mare respect pentru cărţi, şcoală şi educaţie. Tatăl său, Emil Palade, era profesor de filosofie, iar mama, Constanţa Cantemir Palade, învăţătoare. În perioada 1919 – 1922, a parcurs primele trei clase în oraşul natal și se spune că învățătoarea i-ar fi zis mamei sale, aproape profetic, „Nu ştii ce copil ai! O să vezi mata de ce e în stare băietul aista !”, atunci când Constanța Palade ar fi rugat-o să nu-i dea premiul I fiului său, chiar dacă era primul din clasă, temându-se să nu se spună că „băietul“ a fost favorizat. George Emil Palade a luat însă premiul I în clasa I, apoi în clasa a II-a, în clasa a III-a.

Apoi familia s-a mutat la Buzău, unde George Emil și-a continuă educaţia, absolvind Liceul „Alexandru Hasdeu“ (astăzi, Colegiul Național B.P. Hasdeu), unde tot premiant de 10 s-a dovedit a fi. Impresiona „prin capacitatea de concentrare, prin memoria ieşită din comun, prin seriozitate şi putere de muncă“, dar se pare că la examenul de Bacalaureat, la o probă orală, după ce i s-au pus întrebările, elevul George Palade dintr-a XII-a, n-ar fi putut să răspundă nimic. Membrii comisiei s-ar fi sfătuit şi au decis să-l cheme a doua zi la examinare, iar atunci n-au putut să-i dea decât 10.

 

Tatăl său spera să urmeze, ca şi el, filosofia, în mediul universitar, dar băiatul se simţea atras de Medicină, așa că în anul 1930, George Emil Palade era admis la Facultatea de Medicină a Universității din București cu media 10.

„«Cine-o fi ăsta şi cum arată?», se întrebau colegii săi de an când vedeau listele cu cei admişi. «Probabil un tocilar, cu ochelari de miop, cocoşat de cât a stat la masa de lucru, gras şi maturizat înainte de vreme!“, îşi dădeau unii cu părerea. Eram curios să-l cunosc şi să mă dumiresc. Am cunoscut un tânăr zvelt, frumos, demn, măsurat în tot ceea ce făcea, cu un păr negru, bogat şi cu ochii pătrunzători. Era foarte deschis, cu mult umor, îi plăceau şotiile camaradeşti“, povestea mai târziu, Ion Juvara, cel care avea să devină legendarul chirurg şi prieten apropiat al savantului.

George Emil Palade s-a dovedit și un student excepţional, luând doar 10 la toate examenele, de la admitere şi până la licenţa de absolvire, în anul 1936.

 

Încă din primii ani de studenţie a manifestat un interes aparte pentru ştiinţele biomedicale, ascultându-i şi vorbind cu Francisc Rainer şi Andre Boivin, profesori de anatomie şi biochimie. A mers, apoi, la Catedra de Anatomie condusă de profesorul Francisc Rainer şi a devenit preparator, apoi asistent şi şef de lucrări, dar, concomitent, a urmat formarea medicală, devenind extern şi intern prin concurs.

Interesantă este o întâmplare din anul 1939, când Palade a făcut parte din echipa medicală care îl trata pe Tudor Arghezi, care suferea de o sciatică dureroasă, care nu ceda la niciun tratament. Atunci, tânărul Palade a decis, cu sprijinul puternic al soţiei scriitorului, Paraschiva Arghezi, să oprească administrarea morfinei şi să treacă la un tratament de detoxifiere a pacientului, care a adus rezultate notabile. După ce s-a recuperat, în urma unei injecţii făcute de doctorul Dimitrie Grigoriu-Argeş, Arghezi a scris piesa „Seringa“, în care i-a ironizat pe toţi medicii pe care i-a întâlnit. George Emil Palade a fost şi el ţinta ironiilor, dar un amănunt i-a „scăpat”, anume că savantul era şi persoana de legătură cu magnatul Nicolae Malaxa, care-l susţinea financiar pe Arghezi. Întâmplarea a circulat printre studenții de atunci și încă se mai povestește în mediiul universitare sau între cei care l-au cunoascut pe marele om de știință.

 

În anul 1940, George Emil Palade obține titlul de doctor în medicină, cu o teză despre structuri histologice – „Tubul urinifer al delfinului“ -, pentru realizarea căreia a organizat chiar o expediţie în Marea Neagră, pentru a studia pe viu, delfinulu. Și-a pregătit cu meticulozitate un mic laborator într-o valiză și a profitatde faptul că delfinarii turci, care veneau din Anatolia să vâneze mamiferele pentru grăsimea lor, erau în plină recoltare în luna iunie, când delfinii urcă din Mediterană şi Marea Egee în Marea Neagră cu ape mai reci, bune pentru jocul de împerechere. Delfinii, se pare, au fost cei care au asigurat prima izbândă a savantului.

După obţinerea doctoratului a fost, pentru scurtă vreme, asistent la Medicină Internă, sub îndrumarea prof. N. Gh. Lupu, dar se pare că a trăit un puternic sentiment de neadaptare, nu se simțea deloc atras de medicina clinică. Acesta i s-a confirmat în anii războiului (1942-1945), când a activat în Corpul Medical al Armatei Române.

După război, personalităţi medicale de excepţie, precum Grigore T. Popa şi Dimitrie Bagdasar, l-au îndemnat să plece câţiva ani în Marea Britanie sau SUA, pentru a se dezvolta şi a ajunge un veritabil om de ştiinţă. După ce aceştia i-au dat scrisori de recomandare, singurul răspuns primit a fost din partea americanului Robert Chambers de la New York University, așa că destinul avea să facă, în locul lui, poate cea mai bună alegere.

 

În anul 1946, s-a căsătorit cu fiica industriașului Nicolae Malaxa, Irina (Lulu), iar în acelaşi an, „geniul și zeița” cum li se spunea, au plecat spre Statele Unite, la bordul unui vas de marfă recondiţionat în vremea războiului. Au avut împreună doi copii, Georgia și Philip, iar fiul său se pare că a moștenit geniul și pasiunea.

În 1958, socrul său, anticipa ceea ce Palade avea să devină cu adevărat abia peste 16 ani. Pe o carte a lui Werner Heisenberg, „Physics and Phylosophy“, pe care i-a dăruit-o, Nicolae Malaxa a scris o dedicație profetică: „Doctorului George Palade. Anticipare la premiul Nobel”.

Peste Ocean, George Emil Palade a fost angajat cercetător la Universitatea Rockefeller din New York, iar în 1951, realizează fixatorul care acum îi poartă numele, utilizarea lui conducând la o mai bună observare a structurilor celulare. A obţinut atunci o „limpezire a peisajului celular”, observând că mitocondriile au o membrană dublă și evidenţiind prezenţa crestelor mitocondriale şi a legăturilor acestora cu membrana internă.

 

În 1952 devine cetăţean american și îl întâlnește pe Albert Claude, om de știință care avea să-i devină mentor. Acesta lucra la Rockefeller Institute for Medical Research și l-a invitat pe Palade să lucreze împreună cu el în departamentul de Patologie celulară.

Aici a realizat importanța excepțională a microscopiei electronice și a biochimiei în studiile de citologie și începe o colaborare cu Philip Siekevitz. Împreună, combină metodele de fracționare a celulei cu microscopie electronică, producând componenți celulari care erau omogeni morfologic. Analiza biochimică a fracțiunilor mitocondriale izolate a stabilit definitiv rolul acestor organite subcelulare drept component major producător de energie.

George Emil Palade este omul de știință care a depistat rolul şi funcţiile mitocondriilor – „uzinele de energie ale celulei“ – şi a văzut pentru prima oară, în interiorul celulei umane, mici granule – particule intracitoplasmatice, bogate în acid ribonucleic (ARN) şi proteine, la nivelul cărora se realizează biosinteza proteinelor, iar de atunci, acestea poartă numele de ribozomi sau „corpusculii lui Palade“. Mai exact, odată cu înțelegerea mecanismului celular al producției de proteine, a „bucătăriei interne” a celulei şi funcţiilor acesteia, pentru lumea medicală a devenit mult mai uşor să identifice originea celulară a bolilor şi să descopere tratamente care să acţioneze direct asupra sursei lor.

 

Împreună cu Keith Porter a editat revista The Journal of Cell Biology („Revista de Biologie Celulară”), una dintre cele mai importante publicații științifice din domeniul biologiei celulare. În anul 1961, George Emil Palade este ales membru al Academiei de Științe a SUA.

După moartea primei sale soţii, în 1970, s-a recăsătorit în SUA, cu Marilyn Gist Farquhar, şi ea cercetator în domeniul biologiei celulare, iar în anul 1973 s-a transferat la Universitatea Yale.

În Statele Unite, George Emil Palade a avut reputaţia celui mai bun „Romanian-born American cell biologist“ (cercetător american în biologia celulară, născut-român). Vorbea o română perfectă, îndulcită moldoveneşte, ca în copilărie, şi niciodată n-a renunţat la cetăţenia română.

În 1986, președintele Statelor Unite, Ronald Reagan, i-a conferit National Medal of Science („Medalia Națională pentru Știință”) în biologie pentru: „descoperiri fundamentale (de pionierat) în domeniul unei serii esențiale de structuri supracomplexe, cu înaltă organizare, prezente în toate celulele vii”.

În 1999, germanul Günter Blobel, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină, a recunoscut că îi datorează recunoaşterea ştiinţifică lui George Emil Palade.

Profesorul Randy Wayne Schekman, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 2013, a spus că fără cercetările lui George Emil Palade, descoperirile sale nu ar fi fost posibile.

 

În 1974, George Emil Palade primește, împreună cu Albert Claude și Christian de Duve, Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină „pentru descoperiri privind organizarea funcțională a celulei ce au avut un rol esențial în dezvoltarea biologiei celulare moderne”.

La 12 decembrie 1974, în prezentarea făcută la ceremonia conferirii oficiale a premiului Nobel, Palade a vorbit despre „Aspecte intracelulare în procesul de secreție a proteinelor”, iar textul avea să fie publicat în anul 1992 de Fundația Premiului Nobel. „Am înţeles, în sfârşit, în termeni generali, cum este organizată celula, cum funcţionează organitele ei specializate, într-o manieră integrată, pentru a-i asigura supravieţuirea şi multiplicarea. Aceste cunoştinţe au început deja să fie puse la treabă pentru înţelegerea funcţiilor celulelor anormale. Multe dintre problemele medicale majore ale zilelor noastre sunt bolile degenerative, care îşi au punctul de pornire la nivel celular şi care pot fi puse pe seama disfuncţiilor mecanismelor de reglare a celulelor. Biologia celulară face posibil, în sfârşit, un vis vechi de un secol:acela de a putea analiza bolile la nivel celular – primul pas către controlul lor“, explica George Emil Palade, în discursul său de mulţumire din cadrul banchetului Nobel.

„Le Figaro“, „Le Monde“, „L’Aurore“ şi „International Herald Tribune“ au descris amănunţit descoperirile celor trei laureaţi Nobel pentru Medicină, la 11 octombrie, a doua zi după publicarea comunicatului de presă. În România, Palade a devenit o certitudine de-abia în 1975, când a fost numit membru al Academiei Române.

 

George Emil Palade nu și-a uitat niciodată țara natală, pe care a vizitat-o de câte ori a putut, fiind „chemat” de scrisorile fraţilor, nepoţilor și părinţilor, dar și de „iubirea sa pentru munţii Carpaţi, pentru literatură, muzică, istorie…“, cum spunea Ion Bruckner.

Prima dată a venit în ţară în decembrie 1965, într-o delegaţie a Academiei SUA, pentru a facilita relaţiile şi schimburile de cadre între cele două academii.

În anul 1969, în timpul altei vizite în România, după o lună petrecută în facultăţile şi laboratoarele româneşti, Palade a făcut un raport consistent, adresat preşedintelui Nicolae Ceauşescu, prin carel îndemna pe dictator să lase cercetătorii să plece în străinătate. Abia în noiembrie 1971, însă, când s-a întâlnit personal cu şeful statului roman, a reuşit să convingă autoritățile comuniste să-i lase pe soţii Maya şi Nicolae Simionescu în SUA. După 1990, Palade mărturisea că a fost conștient că „erau în mod evident interesaţi de valoarea propagandistică a relaţiei cu mine”, dar asta nu era important pentru el.

În anul 1975, Palade este ales membru de onoare al Academiei Române, iar în 1989 devine membru de onoare al Academiei româno-americane de arte și științe la Universitatea din California, după care, din anul 1990 lucrează la Universitatea din San Diego, California.

 

George Emil Palade a fost întotdeauna un mare pasionat de istorie şi latină, cea din urmă ajutându-l să creeze termeni şi denumiri pentru biologia celulară. A fost un eminent om de ştiinţă dar şi un bărbat frumos, cu ochi iscoditori, cu o personalitate puternică cu în același timp cu un dezvoltat simț al umorului și de o rară bunătate.

Nepotul său, renumitul chirurg prof. dr. Radu Șerban Palade, povestește într-un interviu pentru „Weekend Adevărul”, că George Emil Palade era „un om zvelt, foarte prezentabil, cu o atitudine demnă şi extrem de elegantă, un om foarte civilizat, foarte politicos, reţinut, calm, fără excese. Absolut întotdeauna când venea acasă, mergea la mama lui, Constanţa Palade (…). Întotdeauna venea şi-şi petrecea o zi împreună cu noi, întotdeauna îşi vizita foştii colegi cu care rămăsese în relaţii foarte strânse. Mergea la profesorul Ion Juvara, (…) la profesorul Bruckner, la profesorul Vlad Voiculescu, la profesorul Panait Sârbu, la profesorul Dumitru Vereanu”.

„Despre el vorbea prea puţin. Şi când vorbea, o făcea la un mod glumeţ. De exemplu, a fost invitat la Academia Pontificală din Roma, unde Papa Ioan Paul al II-lea i-a înmânat un colan. Şi când i-a pus colanul la gât, el i-a spus Papei:  «Preasfinţite părinte, dar eu sunt ortodox, să ştiţi!». «N-are importanţă, dragă, la câte-ai făcut matale pentru umanitate, depăşeşti orice graniţă a confesiunii». Odată, în 1969, la 1 ianuarie, a venit la Bucureşti să ne vadă după un periplu prin capitalele europene. A fost întâi la Madrid, unde a fost aureolat cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Madrid, a fost la Londra, la Paris, la Berna. Şi spunea: «Am plecat cu anumite kilograme, dar acum, când mă întorc, toate medaliile astea sunt în plus. Nu pot să le-arunc, nu? Atârnă greu, domnule, ştiinţa!»”, povestește nepotul savantului.

 

Numele primului român laureat Nobel a fost atribuit Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș (UMFST). Amfiteatrul UMF „Carol Davila” din București și promoția din anul centenarului au primit, de asemenea, numele ilustrului om de știință.

Amfiteatrului Colegiului Național B.P. Hasdeu din Buzău și numeroase unități de învățământ care au dorit ca românii să nu uite numele și contribuția imensă pe care George Emil Palade a adus-o sănătății omenirii poartă, de asemenea, numele său. UMF Iași unde, la un moment dat, Palade era dispus să se întoarcă din America, pentru a lucra cu profesorul Grigore T. Popa, i-a acordat, în 1994, distincția Doctor Honoris Causa.

În 1992, omului de ștință George Emil Palade i s-a acordat  titlul de „Cetățean de Onoare al municipiului București”, în 1998 i-a fost conferit titlul de „Cetățean de Onoare al județului Buzău”, iar în 2007, devenea primul „Cetățean de Onoare al Municipiului Buzău”.

Președintele României, Traian Băsescu, l-a decorat, în 2007, cu Ordinul național „Steaua României”, în grad de colan.

 

În noiembrie 2012, la 100 de ani de la nașterea lui George Emil Palade, o serie de evenimente au fost organizate în România pentru a-i cinsti numele, iar la 19 noiembrie, Banca Națională a României a pus în circulație o monedă aniversară de argint, pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la nașterea savantului și a-i cinsti  personalitatea.

George Emil Palade a trecut la cele veșnice la 7 octombrie 2008, la San Diego, California, la vârsta de 96 de ani. Profesorul Randy Wayne Schekman, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 2013, a fost cel care i-a scris necrologul în cea mai prestigioasă revistă ştiinţifică din lume, publicaţia „Science“.

Trupul său a fost incinerat, iar cenuşa i-a fost împrăştiată, de copiii săi, în Masivul Bucegi, de pe Vârful cu Dor.

Diploma şi medalia de la Premiul Nobel cu care a fost distins George Emil Palade au fost donate Muzeului Naţional de Istorie a României, unde vor fi expuse pentru totdeauna, așa cum și-a dorit savantul.

 

GEORGE EMIL PALADE – National Authority for Scientific Research