Terapie prin artă pentru tinerii în situații vulnerabile, la Școala de olărit de la Colți

21 octombrie 2021 | 0 comentarii |

Aceasta își va începe cursurile săptămâna viitoare, pentru aproximativ 100 de copii și tineri din sistemul de protecție socială.

 

Școala de olărit de la Colți, un proiect inedit de educație culturală derulat de Centrul de Artă Aluniș, prin intermediul unei finanțări oferite de Kaufland România, în cadrul programului „În stare de bine”, își deschide porțile.

Proiectul a fost promovat și în cadrul Cercului Donatorilor, inițiat de Fundația Comunitară Buzău, care s-a implicat și în implementare, astfel că datorită finanțărilor primite de la Kaufland România și prin intermediul donațiilor de la Cercul Donatorilor, la Școala de olărit de la Colți vor debuta luni, 25 octombrie, activitățile care se vor derula aici timp de cinci luni.

Proiectul are o componentă culturală și o alta socială și își propune să valorifice și să revitalizeze patrimoniul cultural local, tradițiile și meșteșugul olăritului în favoarea copiilor și tinerilor aflați în situații vulnerabile și a comunității rurale locale. Totodată, atelierele și celelalte activități organizate în cadrul școlii de olărit vor constitui o metodă de terapie ocupațională și terapie prin artă pentru circa 100 de copii și tineri din sistemul instituționalizat de protecție socială.

 

Cursurile” vor fi susținute gratuit în cadrul Centrului de Artă de la Aluniș, de către artiști ceramiști și un psiholog terapeut, care vor urmări dezvoltarea creativității și expresivității, creșterea încrederii și stimei de sine precum și o mai bună integrare socială a elevilor. În plus, prin intermediul acestui proiect s-au creat două locuri de muncă pentru persoane aflate în dificultate. Acestea se vor forma profesional și vor fi angajate cu forme legale ca olar și asistent de olar, fiind implicate direct în desfășurarea atelierelor.

Identificarea copiilor și tinerilor care vor beneficia de aceste ateliere, precum și de oportunitățile de angajare, s-au realizat prin colaborarea organizatorilor cu DGASPC Buzău și asociația de ajutor AMURTEL România. „Astfel, programul ține cont de  nevoile specifice ale celor implicați și vine să contracareze impactul negativ la nivel emoțional, resimțit în urma perioadei de pandemie și restricții, precum și lipsa de activități tip educație non-formală” – au precizat inițiatorii proiectului. Școala de olărit de la Colți va fi deschisă și publicului larg, pentru că pe parcursul celor 5 luni vor fi organizate o serie de expoziții cu acces liber, în vederea stimulării interesului pentru arta locală și promovarea ceramicii buzoiene ca brand local.

 

Primul artist care va deschide Școala de olărit este Cristina Iacob, care a absolvit în 2016 cursurile secției de Pictură a Universității Naționale de Arte din București, iar în prezent este artist și profesor la Lycee Francais Anna de Noailles din Capitală. „Pe lângă susținerea atelierelor de ceramică și olărit, Cristina Iacob va dezvolta și un proiect artistic pluri-media, ce își propune în plan general să exploreze ideea de moștenire transgenerațională de artefacte, valori și credințe preluate de la familia și educatorii noștri și, indirect, de la înaintașii lor, pe filonul identității de grup, iar în plan personal să rememoreze relația cu una dintre figurile materne care au modelat-o” – se mai arată într-un comunicat la organizatorilor.

Centrul de Artă Aluniș este o asociație neguvernamentală nonprofit, care are drept obiectiv revitalizarea tradițiilor locale și promovarea unui turism responsabil în Munții Buzăului. Centrul își desfășoară activitatea în fosta școală abandonată a satului Aluniș, transformată acum în centru de creație multidisciplinar, în care au loc evenimente de artă și cultură, devenind și un obiectiv important în promovarea valorilor și tradițiilor din Ținutul Buzăului. Din acest motiv, s-a numărat printre obiectivele vizitate de experții UNESCO care au fost prezenți la Buzău luna trecută, pentru a evalua Ținutul Buzăului în scopul recunoașterii ca Geoparc Global UNESCO.

 


Adaugati un comentariu


 

*