A fost confirmat încă un deces provocat de gripă

23 ianuarie 2018 | 0 comentarii |

Este al treilea caz consemnat de autoritățile sanitare din România, în acest sezon, și are loc la mai puțin de o săptămână de când virusul a făcut ultima victimă.

 

Gripa începe să își facă din ce în ce mai mult simțită prezența, iar din păcate vorbim din nou de pacienți decedați după ce au contractat virusul. Astăzi a fost confirmat cel de-al treilea deces datorat gripei, la mai puțin de o săptămână de când autoritățile anunțaseră precenentele două cazuri, ambele consemnate în cursul acestui an.

De această dată, cea de-a treia victimă a gripei este o pacientă de 40 de ani, din Botoșani, care a decedat ieri, la spitalul de urgență Mavromati, unde se afla internată de săptămâna trecută. Pacienta suferea de diabet, iar medicii spun că nu era vaccinată antigripal, deși boala de care suferea o încadra în grupele de risc, în cazul cărora vaccinarea este recomandată cu insistență de medici, la începutul sezonului rece. Reprezentanții DSP Botoșani spun că pacienta a ajuns la spital după ce starea sa de sănătate se alterase, medicii diagnosticând-o ulterior cu gripă.

Pe fondul afecțiunii de care suferea și din cauză că s-a prezentat târziu la medic, starea sa de sănătate s-a alterat în zilele următoare, iar ieri, femeia a decedat în secția de Terapie Intensivă a spitalului din Botoșani, prezența virusului gripal fiind confirmată în urma analizelor de laborator.

 

În acest contrext, medicii reamintesc, o dată în plus, cât de importantă este vaccinarea, mai ales în rândul persoanelor cu boli cronice, care au imunitatrea scăzută, dar și al persoanelor vârstnice, al femeilor însărcinate și al copiilor.

La nivelul județului Buzău, vaccinarea antigripală a decurs fără sincope până la acest moment, deși dozele de vaccin au fost primite cu oarecare întârziere, întrucât Ministerul Sănătății a întârziat procedura de achiziție. Potrivit datelor furnizate de DSP Buzău, în această campanie de vaccinare, la Buzău au ajuns 23.844 de doze de vaccin, iar până la această dată au fost imunizate 15.437 de persoane.

Cele mai multe imunizări antigripale au fost efectuate de la începutul sezonului în rândul persoanelor peste 65 de ani, fiind vaccinați până acum 8.511 de buzoieni care fac parte din această categorie. Urmează persoanele aflate în evidențe cu afecțiuni cronice, până la această dată fiind vaccinați 4.948 de pacienți, cei mai mulți, în categoria de vârstă 30-64 de ani.

Au fost vacinați și 1.064 de medici și cadre sanitare precum și personal auxiliar din spitale și unitățile ambulatorii. Totodată, au fost imunizați și 855 de copii și adulți rezidenți în centrele de ocrotire socială, la fel și personalul administrativ și medical care acordă asistență îm cadrul acestor centre.

 

În raportul DSP Buzău se mai arată că s-au vaccinat și 14 femei gravide precum și 35 de angajați din structurile M.A.I. sau membri de familie ai acestora și 10 angajați din cadrul S.R.I. sau membri de familie.

În teritoriu, la medicii de familie buzoieni se mai află 5.604 doze, iar în stocul disponibil la nivelul DSP mai sunt alte 2.774 de doze.

Ministerul Sănătății recomandă continuarea imunizării pentru că, așa cum a explicat medicul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, anul acesta „există argumente pentru continuarea vaccinării antigripale, având în vedere evoluţia circulaţiei virusurilor gripale şi posibilitatea ca actualul sezon de gripă să se prelungească până la primăvară”, menționând că vaccinarea este cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă.

Pe lângă vaccinare, măsurile de igienă personală precum spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, utilizarea batistelor de unică folosință pentru strănut sau tuse și respectarea unui regim de viaţă sănătos, din care să nu lipsească mișcarea și alimentația bazată pe legume şi fructe și odihna sunt esenţiale pentru prevenirea afecțiunilor  respiratorii şi în special a gripei.

Specialiștii OMS atrag atenția că importanța vaccinării este cu atât mai mare cu cât imunizarea fiecărei persoane prin vaccinare îi protejează de îmbolnăvire și pe cei din jur, mai ales pe copiii care încă nu pot fi vaccinați, pe copiii care sunt alergici la vaccin, pe cei care au un sistem imunitar slăbit.


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*