Actualul Contract-cadru pentru servicii medicale se prelungește până la 30 iunie

22 martie 2023 | 0 comentarii |

CNAS anunță că s-au finalizat etapele de dezbatere publică, iar viitorul Contract-cadru conține noutăți importante pentru toate domeniile de asistenţă medicală, dar mai ales pentru medicina primară. 

 

Proiectul noului Contract-cadru care reglementează condițiile în care se acordă asistența medicală, medicamentele şi a dispozitivele medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, care a stârnit numeroase controverse încă de la lansare, a fost refăcut de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), dar nu poate intra în vigoare la 1 aprilie, așa cum fusese planificat inițial.

Printr-o Hotărâre de Guvern aprobată astăzi, valabilitatea actualului Contract-cadru până la 30 iunie 2023, urmând ca noul document pe baza căruia se vor încheia noile contracte de furnizare a serviciilor de sănătate în contract cu CNAS, să intre în vigoare de la 1 iulie.

Prelungirea este necesară pentru asigurarea continuităţii acordării asistenţei medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate în trimestrul al II-lea, în condițiile în care s-a stabilit, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, că un nou model de Contract-cadru va fi finalizat până la sfârșitul trimestrului respectiv”, transmite CNAS, printr-un comunicat remis presei.

 

Adela Cojan

Noul act normativ mai prevede că furnizorii de servicii conexe actului medical, cum ar fi psihologii, care desfăşoară activitate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate au obligația ca, până la data de 30 iunie 2023, să facă demersurile necesare pentru utilizarea cardului național de sănătate în procesul de acordare a serviciilor decontate de CNAS.

La ora actuală am finalizat etapele de dezbateri publice, negocieri şi consultări pentru viitorul Contract-cadru, care va cuprinde noutăți importante pe toate domeniile de asistenţă medicală, dar mai ales pe asistenţa medicală primară, unde vor fi introduse noi instrumente de stimulare a serviciilor medicale de prevenţie şi de orientare a pacienţilor pentru depistarea precoce a boli şi pentru tratarea afecţiunilor ce pot fi abordate în ambulatoriu, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.

 

Prof. dr. Daniel Coriu

Chiar zilele acestea, prof. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), a criticat CNAS, care deși încearcă să rezolve anumite probleme, nu îo face într-o manieră în care ar trebui să o facă, sugerând că cei care fac politicile de sănătate nu cunosc adevăratele probleme din teren. „Noi, Colegiul Medicilor din România, am reuşit să avem echipe de profesionişti, care ştim ce se întâmplă, ştim exact nevoile. Din păcate, dialogul cu Casa Naţională nu este întotdeauna cel mai potrivit. În birourile Casei Naţionale lucrurile stau altfel decât în realitate”, a afrmat președintele CMR.

În plus, profesorul Daniel Coriu a sublniat că medicina de familie este „total neatractivă şi Casa Naţională are grijă să o menţină neatractivă”, printr-o birocratizare excesivă, care transformă medicul de familie într-un funcţionar public şi printr-o finanţare deficitară. „Casa poate să schimbe, e adevărat, dar din păcate la acest moment nu văd o intenţie certă. Sigur, a crescut finanţarea, ştiu argumentele lor, dar au doar percepţii. Am cerut nişte studii pilot, dar acest lucru nu s-a întâmplat până acum”, a mai spus președintele CMR.

 

Ultima variantă a noului Contract-cadru prevede, între altele, întărirea rolului medicului de familie în sistemul de sănătate, mai ales în depistarea precoce a bolilor cu impact major asupra stării de sănătate a populației, prin acordarea de consultații preventive tuturor persoanelor înscrise pe lista acestuia și stimularea intrării în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate a unui număr mai mare de medici de familie, prin modificarea numărului optim de persoane înscrise pe listele acestora. De asemenea, creşterea accesului persoanelor defavorizate din mediul rural la servicii de asistenţă medicală primară, prin extinderea stimulării financiare a medicilor de familie care aleg să practice în zonele deficitare, dar și lărgirea paletei de servicii medicale oferite în sistem ambulatoriu şi de spitalizare de zi, pentru a crește accesul populației la servicii medicale și a reduce presiunea asupra spitalelor.

 

Proiectul mai prevede posibilitatea acordării la distanţă a unor consultaţii pentru monitorizarea bolilor cronice, completarea pachetului de îngrijiri medicale la domiciliu pentru pacienții care au suferit un atac vascular cerebral (AVC) și introducerea dispozitivelor compresive în lista dispozitivelor decontate din bugetul CNAS.

O nouă reglementare vizează stimularea prescrierii de medicamente biosimilare, prin introducerea unei scheme de adopție a produselor biosimilare la 50% din pacienții aflaţi în terapie cu medicamente biologice, care ar permite „tratarea a încă cinci pacienți faţă de cei aflați în prezent în terapia celulara oncologică CAR-T”.

Proiectul elimină și limitarea teritorială a acordării îngrijirilor medicale la domiciliu și a celor paliative, astfel încât pacientul să primească serviciile medicale la locația declarată, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidență. Măsura a fost propusă întrucât s-a constatat că de multe ori pacienții imobilizați la pat sunt nevoiți să locuiască în perioada respectivă împreună cu rudele, într-un alt județ.

 


Adaugati un comentariu


 

*