ADMITERE MEDICINA 2014: Candidatii intra in focul examenelor

Concurenta la unele Universitati de Medicina si Farmacie a ajuns chiar si la zece candidati pe un loc, amintind de perioada de dinainte de 1989. Acum insa, cei mai multi medicinisti sunt cu gandul la plecarea in strainatate.

 

admitere medicina2Maine si poimaine, la marea majoritate a institutiilor de invatamant superior medical se vor sustine examenele de admitere, la acest moment fiind deja finalizate inscrierile candidatilor care se pregatesc intens pentru proble de foc pe care le vor sustine in zilele urmatoare. Am spus probe de foc” intrucat, spre deosebire de alte unitati de invatamant superior de prestigiu, la care locurile scoase la concurs nu s-au ocupat in totalitate, la facultatile de medicina si la celelalte specializari medicale din cadrul universitatilor de profil, concurenta este acerba, variind de la trei la aproape zece candidati pe un loc.

Daca anul trecut s-a inregistrat o preferinta mai mare a candidatilor pentru specializarea Asistenta medicala generala, la care a fost consemnata cea mai mare concurenta, anul acesta se pare ca specializarea Medicina Generala se afla in topul preferintelor.

 

admitere medicinaCea mai mare batalie se va da intre candidatii care doresc sa studieze medicina la facultatea de profil din cadrul Universitatii Transilvania din Brasov. Aici, raportul este de aproape 10 candidati pe un loc, mai precis 9,82,  dupa finalizarea inscrierilor putandu-se spune ca Facultatea de Medicina de la Brasov este cea mai cautata din toata tara. In cursul zilei de astazi, si UMF Carol Davila din Capitala a facut publice datele referitoare la numarul total de candidati, anuntand ca pentru aceasta sesiune de examene s-au inscris 3.800 de absolventi, printre care si 24 de olimpici care au optat toti pentru Facultatea de Medicina Generala. La aceasta specializare va fi, de altfel, si cea mai mare concurenta in cadrul universitatii, fiind inscrisi 4,5 candidati pe un loc. Mai precis, 2.344 de candidati vor concura pentru 510 de locuri la buget si alte 250 de locuri la invatamantul cu taxa. Pe locul doi in topul preferintelor candidatilor inscrisi la UMF Carol Davila se afla Facultatea de Medicina Dentara, la care  s-au inscris 515 candidati, pentru a ocupa cele 131 de locuri la buget si 125 cu taxa, media fiind de 3,9 candidati pe un loc. Numarul total de locuri scoase la concurs de universitatea bucuresteana este de 930 la invatamantul fara taxa si 520 la invatamant cu taxa.

 

rezultate admitere davilaSi la Cluj, un alt centru universitar important, la UMF Iuliu Hatieganu cererea depaseste cu mult oferta, cea mai solicitata specializare fiind tot Medicina Generala. Nu mai putin de 2.111 candidati s-au inscris pentru aceasta sesiune de examen la una din cele opt facultati, oferta educationala fiind de 601 locuri bugetare si 254 de locuri cu taxa. Cum spuneam, cea mai mare batalie se va da si aici pe locurile de la Facultatea de Medicina Generala, la care s-au inscris 927 de candidati pe 291 de locuri.

Urmatoarea in top este Facultatea de Medicina  Dentara, unde s-au inscris 259 de candidati care concureaza pe 81 de locuri, plus alte cinci, rezervate celor aflati la a doua facultate.

La fel de cautata de este si Facultatea de Farmacie, unde s-au inscris 237 de candidati, dar si Facultatea de Tehnica Dentara, unde si-au depus dosarele 211 tineri.

La polul opus, cele mai putin cautate facultati din cadrul UMF Cluj sunt Nutritie si Dietetica, unde s-au depus 46 de dosare si Facultatea de Radiologie-Imagistica, unde s-au inscris 95 de candidati.

 



Comentarii (1)

  1. Doru Miculascu spune:

    Foarte bine, concurenta e cea ce selecteaza valorile. Si examenul sa se faca prin probe scrise si probe orale, ca inainte de 89. Doar asa va exista calitate. In ceea ce priveste faptul ca vor ramane sau nu dupa absolvire sa profeseze in tara sau nu, asta e treaba celor ce finanteaza sistemul de sanatate…

Adaugati un comentariu


 

*