Ambulanțele și alte vehicule de intervenție vor ajunge mai ușor la Bozioru și Brăești

29 noiembrie 2017 | 0 comentarii |

Drumul județean care leagă comuna Cozieni de celelalte două localități va fi reabilitat, în cadrul unui proiect pentru care autoritațile administrației județene au primit finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

 

Pentru locuitorii din zonele mai izolate ale județului, așa cum sunt comunele din zona montană, accesul autospecialelor de intervenție în cazul unor situații de urgență, precum și cel al vehiculelor care asigură aprovizionarea în zonă, constituie de multă vreme o problemă. Există chiar riscul ca mai ales în condiții de viscol și ninsori, din cauza stării proaste a drumurilor să fie imposibil accesul salvatorilor în cazul unei urgențe medicale care ar necesita transportul pacienților la Spitalul Județean, astfel că viața acestora ar fi în pericol. Drumurile s-au degradat odată cu trecerea timpului, existand riscul ca localitățile din zonele respective să ramână total izolate, iar intevenția echipajelor specializate, în cazul unor situații de urgență, să fie mult întârziată sau chiar zădărnicită din cauza stării proaste a căilor de acces.

Un astfel de exemplu este drumul judetean 203L, pe porțiunea care leagă comuna Cozieni de comunele Bozioru și Brăești. Este vorba de o porțiune de 20,6 kilometri pe care drumul respectiv a devenit greu practicabil, însă situația se va schimba în perioada următoare, când sectorul de drum urmează să intre în reablitare.

Aunțul a fost făcut de președitele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, care a semnat ieri un contract de finanțare a lucrărilor prin Programul Național de Dezvoltare Locală, Subprogramul Infrastructură la nivel județean. Contractul a fost semnat între președintele Consiliului Județean și ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, Paul Stănescu, și prevede reabilitarea DJ 203L, între km 29+400-50+000, pe sectorul CozieniBozioruBrăești.

 

Petre Emanoil Neagu

Contractul de finanțare are valabilitate până la finalizarea obiectivului de investiții, inclusiv punerea lui în funcțiune, dar fără a depăși termenul de 4 ani. Valoarea totală a investiției este de 80.372.030 de lei, finanțarea alocată din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, fiind în sumă totală de 78.954.610 lei.

„Semnarea acestui contract de finanțare reprezintă un pas foarte important pentru reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere din județul Buzău. Mai mult decât atât, acest proiect vine în continuarea proiectului de reabilitare a DJ 203 L – Pârscov – Cozieni, aflat în curs de finalizare. Prin modernizarea acestui drum județean, suntem mai aproape de indeplinirea obiectivelor pe care ni le-am asumat. Dezvoltarea economică a județului Buzău și, implicit, creșterea nivelului de trai pentru fiecare buzoian, este strâns legată de îmbunătățirea infrastructurii de transport. Este normal ca modernizarea drumurilor să fie prioritară pentru noi”, a declarat cu această ocazie Petre Emanoil Neagu.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*