Ambulanțierii, în prag de grevă, din cauza stării jalnice a parcului auto și a lipsei de personal

2 februarie 2023 | 0 comentarii |

Reprezentanții Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” din România avetizează Guvernul că va organiza noi acțiuni de protest, dacă premierul României nu-i va invita la discuţii, în vederea analizei şi soluţionării favorabile a problemelor cu care se confruntă serviciile publice de ambulanţă.

 

Federaţia Naţională Sindicală „Ambulanţa” din România (FNSAR) pregăteşte noi acţiuni de protest. În cazul în care în care premierul României nu va invita la discuții reprezentanții FNSAR, în vederea analizei și soluționării favorabile a problemelor cu care se confruntă Serviciile Publice de Ambulanță, vor fi organizate proteste în toate stațiile din țară și la Palatul Victoria. Sindicaliștii susțin că deși au sesizat de ani buni, Guvernului, faptul că jumătate din mașinile cu care merg la intervenții sunt vechi, iar deficitul de personal este de peste 40% la nivel național, nimic nu s-a schimbat.

La şedinţa Biroului Executiv al FNSAR din data de 31 ianuarie 2023 s-a hotărât punerea în aplicare a hotărârii Consiliului Naţional din decembrie 2022, hotărâre susţinută în unanimitate prin semnătura liderilor organizaţiilor membre FNSAR de a continua protestul declanşat, astfel că, în situaţia în care premierul României nu va invita la discuţii reprezentanţii FNSAR în vederea analizei şi soluţionării favorabile a problemelor cu care se confruntă Serviciile Publice de Ambulanţă, se va trece la următoarea etapă a acţiunilor sindicale”, se precizedază într-un comunicat al FNSAR.

 

Acţiunile ambulanţierilor includ organizarea de mitinguri la sediul Guvernului, cu participarea liderilor sindicatelor membre în FNSAR din toate serviciile de ambulanță, dar și la nivelul fiecărui serviciu de ambulanță, la data și ora care urmează a fi stabilite în perioada următoare.

De asemenea, se va demara strângerea de semnături a angajaţilor din serviciile de ambulanţă, începând cu data de 15 februarie 2023, în vederea organizării unei greve de avertisment de 2 ore, dar și pentru grevă pe termen nelimitat, în cazul în care solicitările lor vor fi în continuare ignorate.

Sindicaliștii de la Ambulanță solicită, cu prioritate, înnoirea parcului auto și creșterea numărului de angajați, dar și corectarea salarizării personalului din serviciile de ambulanţă, în special a salariului de bază al asistentului medical din aceste servicii.

 

Gheorghe Chis, lider FNSAR

Reprezentanții FNSAR avertizează că situația actuală nu mai poate continua, întrucât sunt puse în pericol viețile bolnavilor și ale salvatorilor, iar dacă nu le vor fi sluționate revendicările, acțiunile de protest declanșate în niembrie, anul trecut, vor fi reluate.

Ei îl acuză pe șeful DSU, Raed Arafat, că a ignorat sistematic înnoirea parcului auto al Serviciului Public de Ambulanță, iar la ora actuală s-a ajuns în situația ca „din totalul ambulanțelor, doar 40% sunt funcționale, iar dintre acestea, 20% și-au depășit de mult norma de casare și nu ar mai trebui să circule. Nu s-a făcut nimic până acum și vrem să știm ce facem, mai existăm, mai este nevoie de noi sau se urmărește desființarea serviciului. Raed Arafat își cumpără clădire pentru IGSU cu 24 de milioane de euro și noi nu avem mașini de intervenție pentru a salva viața pacienților. Dacă s-ar fi achiziționat cele 4.000 de ambulanțe, conform contractului cadru pe 2019-2022, situația ar fi fost alta, dar șeful DSU nu a vrut”, a subliniat Gheorghe Chiș, președintele Federației „Ambulanța”.

 

Raed Arafat a anunțat că se lucrează la un alt contract cadru pentru achiziția de ambulanțe, însă nu a precizat și când vor ajunge acestea în dotarea stațiilor de ambulanță din țară, unde sunt aproximativ 2.300 de ambulanțe funcționale, dar mai mult de jumătate sunt vechi de peste 20 de ani și ar trebui casate.

Situația este generalizată, iar la Buzău, „salvarea” salvatorilor ar putea veni de la autoritățile locale, care promit că în perioada următoare vor achiziționa 7 ambulanțe noi, pe care le vor dona SAJ Buzău.

În această perioadă, o comisie tehnică din partea serviciilor de ambulanță lucrează la un proiect de ordin de ministru, la solicitarea ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, prin care să se stabilească normativul de ambulanțe necesar pentru serviciile publice de ambulanță, semnalează sindicaliștii, care apun că au și „un deficit de personal de peste 50%, pentru că la noi s-au tot tăiat posturi, în timp ce la alte ministere și departamente s-au tot creat. De exemplu, DSU are o structură aprobată de 284 de posturi, cu trei direcții, și vorbim de birocrați, care ne cer toată ziua situații peste situații, nu de personal operativ. DSU are personal aproape cât Ministerul Sănătății, care gestionează un întreg sistem de sănătate”, a mai afirmat Gheorghe Chiș, președintele Federației „Ambulanța”.

 


Adaugati un comentariu


 

*