Antibiotice Iași a continuat trendul ascendent al vânzărilor, înregistrat în ultimii ani

2 martie 2020 | 0 comentarii |

La finele anului trecut, producătorul autohton de medicamente a înregistrat venituri din vânzări cu 7% mai mari decât în 2018.

 

Evoluția vânzărilor produselor companiei Antibiotice Iași a continuat trendul ascendent din ultimii și în 2019, ajungând la o valoare pe piețele internaționale de 152,1 milioane de lei, față de 91 de milioane de lei, la finalul lui 2015.

În total, veniturile din vânzări rezultate la finele anului trecut s-au ridicat la 389,71 de milioane de lei, înregistrând o creștere cu 7% față de finele lui 2018. În același timp, profitul înainte de impozitare s-a cifrat la 35,2 milioane de lei, valoare similară celei înregistrate la finalul lui 2018.

Anul trecut a fost consemnat cel mai mare ritm de creştere al vânzărilor la export din ultimii cinci ani pentru compania ieșeană. Astfel, exporturile au reprezentat 40% din cifra de afaceri a companiei, ajungând la 152,1 milioane de lei, cu 25%  mai mult decât valoarea înregistrată în 2018.

Într-un comunicat al producătorului de medicamente se mai arată că 2019 a fost primul an în care vânzările de produse finite pe pieţele internaţionale au devansat semnificativ vânzările obţinute pentru substanţa activă Nistatină.

 

Principalul motor de creştere la export l-a reprezentat vânzarea de produse finite, care a înregistrat o creştere de peste 65%, comparativ cu cea obţinută în 2018, ajungând la valoarea de 44,4 milioane de lei. Produsele finite exportate de Antibiotice Iași au fost comercializate în zonele în care compania are deschise reprezentanţe comerciale, respectiv Vietnam, Republica Moldova, Ucraina și Serbia. În același timp, și piața din Statele Unite ale Americii a determinat rezultate pozitive pe segmentul produselor finite pentru care Antibiotice deţine certificare din partea autorităților de reglementare americane, la finele anului trecut înregistrându-se o creştere cu 50% a exporturilor de pulberi sterile injectabile. Totodată, pe parcursul anului trecut s-au şi a pus bazele lansării în  2020 a unui nou produs, pe piața americană creându-se astfel premisele unei dezvoltări solide şi pe termen lung aici.

De asemenea, în vederea extinderii prezenţei pe piaţa internaţională, pe parcursul anului trecut  s-au obţinut un număr de cinci noi autorizaţii de punere pe piață pentru medicamentele produse de compania ieșeană, care vor fi comercializate în Asia şi Europa.

 

În ceea ce privește vânzările pe piața internă, acestea au înregistrat un nivel similar cu cel din  2018, atât în farmacii, cât şi în spitale. Valoarea vânzărilor de pe piața internă s-a ridicat la  335,9 milioane de lei, în condiţiile în care strategia de dezvoltare a firmei privind portofoliul de produse este orientată preponderent către clase terapeutice cu notorietate şi calitate recunoscută de peste 64 de ani, dar şi către produse destinate menţinerii stării de bine şi de sănătate a populaţiei.

Nu în ultimul rând, anul 2019 a marcat şi reluarea fabricaţiei pentru produsul Moldamin, brand recunoscut din portofoliul companiei de aproape 60 de ani.

Moldamin revine în practica medicală într-o formulă nouă, realizată după principii de formulare moderne, ce conţine aceeaşi substanţă activă – benzatin benzil penicilină, dar şi alţi excipienţi. Moldamin este o penicilină retard (cu acţiune întârziată) şi reprezintă medicamentul de primă intenţie în infecţii în care este necesară asigurarea unor concentraţii de antibiotic prelungite, ca de exemplu în infecţii respiratorii (angină streptococică – roşu în gât, otită, sinuzită), boli venerice (sifilis), infecţii cutanate (erizipel). De asemenea, este prima recomandare în prevenirea reumatismului articular acut şi a carditei reumatismale” au mai precizat reprezentanții companiei.


Adaugati un comentariu


 

*