Aplicatie revlutionara pentru monitorizarea pacientilor internati

20 ianuarie 2017 | 0 comentarii |

Aceasta se adreseaza in egala masura familiilor pacientilor, care pot afla in orice moment ce se intampla cu acestia, cat si personalului medical, care poate localiza in spital aparatura mobila necesara unor tratamente sau investigatii.

 

bratara pacientDoi antrepenori romani au lansat pe piata o aplicatie mobila menita sa vina atat in ajutorul familiilor care au rude internate in spital si nu pot sta permanent la capataiul acestora. Aplicatia este, in acelasi timp, extrem de utila medicilor, in special al celor din spitalele mari, unde se intampla ca anumite aparate sau dispozitive medicale sa se rataceasca, fiind greu de gasit atunci cand este mare nevoie de ele. Bogdan Nedelcu, fondator si manager al companiei Intelligent Locations, si Sorin Iacob, managerul companiei Qualitance, au colaborat pentru a crea noua platforma ce va deveni in curand disponibila pentru spitalele din Europa, inclusiv cele din Romania. Cei doi spun ca aplicatia este de fapt un sistem unitar de urmarire si localizare a pacientilor internati in spital, dar si a echipamentelor folosite in cadrul unitatilor medicale, a carei eficienta se va regasi in imbunatatirea asistentei acordate pacientului, in acelasi timp oferind spitalelor solutii de cresterea a eficientei si de diminuare a costurilor.

Aplicatia poate fi instalata pe telefoanele inteligente sau pe tablete, atat pe dispozitivele care folosesc sistemul de operare Android, cat si pe cele care folosesc iOS, si se conecteaza la reteaua care se constituie le nivelul spitalelor. Aceasta are doua componente distincte, una dintre ele destinata monitorizarii pacientilor de catre apartinatori, si cealalta destinata personalului medical, in scopul monitorizarii aparaturii din spital.

 

Smartphones HealthcareIn ceea ce priveste componenta destinata familiilor pacientilor, aceasta ii ajuta pe apartinatori sa fie permanent la curent cu situatia rudelor internate, primind notificari ori de cate ori acestea sunt transferate in alte sectii sau saloane ori sunt supuse unor proceduri medicale. „Sa spunem ca eu vin la spital cu o ruda care trebuie sa fie internata si apoi operata. Descarc aplicatia si, cu ajutorul tracker-ului din bratara primita la internare de pacient, primesc notificari de cate ori locatia rudei mele se schimba in spital. Stiu cand intra la operatie, stiu cand iese, stiu in ce sectie si salon se afla si cand o pot vizita. Pot primi mesaje de la medic, sub forma de notificari. Nu mai trebuie sa astept cu orele sau sa hartuiesc personalul medical pentru a afla ce se intampla cu ruda mea. Notificarile pot fi primite indiferent de tara in care ma aflu, permitand informarea celor dragi in privinta progresului pacientului indiferent de distanta dintre acettia”, a explicat Bogdan Nedelcu, mecanismul de functionare a noii aplicatii revolutionare, care la ora actuala este utilizata in doua spitale din Chicago, iar din martie va functiona si in cateva unitati medicale din Europa.

 

spitalIn mod similar functioneaza si componenta destinata cadrelor medicale, fiecare dispozitiv sau aparat primind un tracker similar cu cel aplicat pe bratarile pacientilor. In acest mod, un medic care are nevoie la un moment dat de un anumit aparat il poate localiza in cadrul spitalului, cu ajutorul aplicatiei. „Personalul din spital stie nu doar unde se afla, chit ca e intr-un colt al spitalului arareori frecventat, ci si daca este folosit sau nu de un pacient, prin vizualizarea unui panou de control din aplicatie. In calitate de director de spital, stiu cat de frecvent e utilizat acel echipament, cat de eficient si daca mai e nevoie sau nu sa achizitionez unul. Poate traseul sau in spital poate fi optimizat si, astfel, nu mai e nevoie sa cumpar un alt echipament. Totodata, pentru prima data in istorie, fluxul operational al unui spital poate fi cuantificat, din datele de pe aplicatie putandu-se extrage statistici ca de exemplu ce echipament este cel mai utilizat, in consecinta, avand nevoie de unul de rezerva,  care e echipamentul de care medicii se folosesc cel mai putin”, a mai precizat Bogdan Nedelcu.

Pretul pentru implementarea unui astfel de sitem variaza de la 50.000 la 500.000 de dolari pe an, in functie de dimensiunile spitalului, costurile fiind suportate de unitatea medicala. Avand in vedere costurile destul de ridicate, cei doi antrepenori au declarat ca in Romania vor fi vizate in primul rand spitalele private, care isi pot permite o asemenea platforma. Deocamdata, aplicatia functioneaza cu succes doar in cadrul unor spitale din Statele Unite, insa in perioada urmatoare, cei doi antrepenori doresc sa se extinda si pe piata europeana.

 


Categorii: Actual, IT & C, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*