Aprecierea leului s-a temperat

19 decembrie 2012 | 0 comentarii |

Cresterea leului fata de principalele monede s-a temperat, ieri. Fata de martea trecuta, euro a scazut cu 1,6%, dolarul cu 3,34%, iar francul elvetian cu aproape 1,3%.

Cursul euro a scoborat marti, de la 4,4675 la 4,4672 lei, nivel care reprezinta minimul ultimelor trei luni si jumatate, o valoare mai mica fiind inregistrata in 31 august, de 4,4595 lei. Piata s-a deschis in jurul pragului de 4,47 lei, fata de 4,4720 – 4,4750 lei, la inchiderea de luni. Ordinele de vanzare de valuta, mai mici totusi decat cele de la finanlul saptamanii trecute, au coborat euro spre 4,4670, pentru ca dupa ora 14:00 cotatiile sa revina pe crestere, la 4,47 – 4,4740 lei.

Pentru ultimele zile ale acestui an, este de asteptat ca euro sa se mentina sub pragul de 4,5 lei, avand in vedere atat vanzarile de valuta ale strainilor care doresc sa cumpere titluri de stat romanesti, cat si cresterea intrarilor la casele de schimb, de la romanii care se intorc in tara pentru Sarbatori. Cei de la ING, afirmau ieri, intr-un raport, ca „recenta apreciere pana la valori atinse ultima data la sfarsitul lunii august s-ar putea sa fi stimulat cererea naturala de valuta din piata locala”, ceea ce ar echivala cu fluctuatii ale euro intre 4,45 si 4,48 lei.

Cursul dolarului american a scazut de la 3,3954 la 3,3880 lei, nivel care nu a mai fost atins din 8 mai, cand media a fost de 3,3850 lei. Francul elvetian cobora de la 3,6990 la 3,6985 lei, minim al ultimelor trei luni.

In piata la termen de la Sibiu, euro se tranzactiona pentru scadenta lunara la 4,48 lei, iar pentru martie la 4,5350 lei.

In regiune, moneda poloneza stagna fata de euro la 4,085 – 4,095 zloti, in timp ce valuta maghiara continua sa se deprecieze, coborand la 287,8 – 290,2 forinti, pe fondul informatiilor conform carora banca centrala a Ungariei va reduce rata dobanzii de politica monetara.

Perechea euro/dolar crestea marti dimineata pana la 1,3190 dolari, nivel care nu a mai fost atins de la inceputul lui mai. Presiunea asupra dolarului se datoreaza faptului ca in SUA nu s-a ajuns inca la un acord privind bugetul pe anul viitor, chiar daca Barack Obama si seful republicanilor din Congres, John Boehner, ar fi facut pasi importanti in privinta rezolvarii acestei probleme.

La Sibiu, euro urca pe martie la 1,3170 – 1,3198 dolari, iar uncia de aur cu scadenta lunara se tranzactiona la 1.698,1 – 1.702 dolari.

Sunt folosite date si informatii valabile pana la ora 14:00.

*Analiza saptamanala valutara&futures realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*