Astazi incep controalele de primavara in spitalele din toata tara

Verificarile au fost dispuse de fostul ministru al Sanatatii, Eugen Nicolaescu, si se vor desfasura  pana la sfarsitul acestei luni, in toate spitalele de stat, de catre inspectorii sanitari. Spitalele Judetene vor fi controlate de de specialistii DSP-urilor din alte judete.

 

Spitalul Municipal Rm. Sarat

Spitalul Municipal Rm. Sarat

Odata cu debutul lunii martie, incepe si valul de controale dispus de ministrul Nicolaescu, in urma tot mai deselor neregul semnalate la unitatile spitalicesti din tara. Acestea vor fi efectuate de inspectorii sanitari din cadrul Directiilor de Sanatate Publica din teritoriu si vor viza in principal conditiile de igiena din spitale, insa vor fi consemnate si alte probleme ce vor fi constatate cu aceasta ocazie. Scopul declarat la momentul respectiv de catre fostul ministru al Sanatatii este  impulsionarea managerilor de spitale pentru aplicarea corecta a prevederilor legilor sanitare.

Directiile de Sanatate Publica au avut ca termen data de 15 februarie pentru a comunca ministerului planul de desfasurare a actiunii de control, care cuprinde unitatile sanitare publice cu paturi in care vor fi efectuate inspectiile, perioada efectuarii controlului si echipa de inspectori pentru fiecare spital in parte. Ulterior, a fost anuntat si programul dupa care se vor derula controalele, oficialii din minister neexcluzand varianta ca unele unitati sanitate sau sectii ale acestora sa fie inchise daca se va constata ca nu corespund normelor igienico-sanitatre. De astazi urmeaza a se desfasura verificarile, conform planului stabilit.

 

ministerul sanatatii sediuIn perioada 3-22 martie, inspectorii sanitari vor verifica unitatile sanitate, cu exceptia spitalelor de urgenta si a institutelor, iar rezultatele vor fi trimise spre centralizare din teritoriu catre Ministerul Sanatatii. Apoi, pana la data de 5 aprilie, se va intocmi o lista cu unitatile medicale neconforme si deficientele intalnite cu ocazia controlului, pentru fiecare unitate fixandu-se termene pentru remedierea respectivelor deficiente. Spitalele Judetene si institutele vor fi verificate in saptamana 24-31 martie, cand vor fi desfasurate controale incrucisate, ale caror rezultate trebuie transmise pana pe 7 aprilie. Planurile, echipele de inspectori si datele exacte la care vor fi programate controalele vor fi stabilite de catre minister. Perioada cuprinsa intre 1 aprilie si 31 mai va fi destinata actiunilor de recontrol, pentru a se verifica conditiile igienico-sanitare si modalitatea de respectare a masurilor dispuse. La sfarsitul fiecarei luni din perioada de recontrol, toate directiile de sanatate publica vor transmite catre minister rapoarte intermediare ale actiunii de recontrol.

 

Bloc Operator Ortopedie SJU Buzau

Bloc Operator Ortopedie SJU Buzau

Inspectorii sanitari trimisi in controale vor urmari mai multe aspecte, vizand verificarea normelor privind asigurarea conditiilor igienico-sanitare, a blocului alimentar, a respectarii normelor de supraveghere, de prevenire si control al infectiilor nosocomiale, verificarea modului de aprovizionare cu materiale de curatenie si produse biocide si a modului in care sunt gestionate deseurile sanitare. Va fi verificat fiecare compartiment al unitatilor sanitare, fiecare sectie in parte, blocurile operatorii, salile de mese, locul in care se depoziteaza lenjeria curata si materialele sanitare, dotarea cu materiale de igiena personala, respectarea normelor de amplasare a paturilor, respectarea normelor privind grupurile sanitare, spatii frigorifice si monitorizarea temperaturii, farmacia, laboratoarele, statia de sterilizare si respectarea etapelor sterilizarii, respectarea normelor la nivelul spalatoriei, depozitarea reactivilor si mediilor de cultura.

Inspectorii sanitari buzoieni incep, deocamdata, controlalele la spitalele publice din judet, mai putin la Spitalul Judetean de Urgenta, care va fi verificat in a treia saptamana, probabil de o echipa a DSP din alt judet din Regiunea Sid-Est, in timp ce inspectorii buzoieni vor verifica la randul lor un alt spital de urgenta din cadrul aceleiasi regiuni, dupa cum a explicat dr. Venera Acsinte, director adjunct in cadrul DSP Buzau -sef  Inspectia Sanitara.

 


Adaugati un comentariu


 

*