August Paul von Wassermann, medicul care a descoperit primul test pentru depistarea sifilisului

16 martie 2022 | 0 comentarii |

În 1906, medicul bacteriolog și imunolog german Wasermann a dezvoltat, la Institutul Robert Koch pentru Boli Infecțioase, testul pentru depistarea sifilisului, precursorul testelor folosite în zilele noastre, pentru o mai mare acuratețe.

 

August Paul Wasserman

Astăzi s-au împlinit 97 de ani de la decesul medicului fiziolog, bacteriolog și imunolog german August Paul von Wassermann, cel care, în 1906, descoperea primul test pentru depistarea sifilisului, o boală contagioasă cu transmitere preponderent sexuală, cauzată de prezența în sânge a spirochetei „Treponema pallidum”, care afectează anual milioane de oameni în lume și provoacă milioane de avorturi spontane sau sifilis congenital.

Deși probabil că a însoțit omul (principalul vector de transmitere) de-a lungul istoriei, sifilisul a fost observat pentru prima dată în forma sa epidemică în secolul al XV-lea, la întoarcerea lui Columb din Lumea Nouă. Urbanizarea, comerțul, conflictele armate au fost tot atâția factori care au determinat creșterea numărului de cazuri. În anul 1905 este descoperit agentul etiologic, iar în 1906, Wasserman descoperă testul care ajută la depistarea bolii, după care se pun la punct tratamente cu antibiotice cu adevarat eficiente, în contrast cu tratamentele empirice și, mai degrabă, toxice aplicate până în acel moment (mercurul folosit pe scară largă în infectia cu Treponeme ducea la intoxicații grave – așa cum se pare că s-a întâmplat și în cazul poetului național Mihai Eminescu).

 

August Paul von Wassermann (21 februarie 1866 – 12 martie 1925), cel de-al doilea fiu al bancherului Angelo von Wassermann, evreu de origine, s-a născut la Bamberg, Bavaria (Germania) și după ce a studiat la mai multe universități din Erlangen, Viena și München, iar în 1888 și-a obținut doctoratul în medicină la Universitatea din Strassburg, unde și-a început cariera de medic, a devenit asistent al savantului Robert Koch, la Institutul Robert Koch pentru Boli Infecțioase din Berlin (1890–1913).

În 1906 este numit director al departamentului de Terapie Experimentală și Cercetare a Serului unde, împreună cu Julius Citron și Albert Neisser a dezvoltat, în același an, un test pentru anticorpul produs de persoanele infectate cu protozoarul Spirochaeta pallida (cunoscut acum ca Treponema pallidum ), agentul cauzator al sifilisului, care a ajutat la extinderea principiilor de bază ale imunologiei până la diagnostic, la doar un an după ce fusese identificată bacteria Spirochaeta pallida (agentul patogen al bolii) de către Fritz Schaudinn și Erich Hoffmann

 

Testul Wassermann a fost o dezvoltat apoi de Jules Bordet și Octave Gengou, care în 1901 publicaseră o cercetare privind reacția de completare-fixare, iar reacția pozitivă se numește uneori reacția Bordet-Gengou-Wassermann, iar cel mai frecvent, reacția Bordet-Wassermann (după numele celor doi principali cercetători care au contribuit la realizarea testului), cunoscută uzual ca reacția Wassermann.

În timpul Primului Război Mondial, cercetările lui August von Wassermann au fost reduse considerabil, iar în cele din urmă au fost suspendate, iar medicul a primit grdaul de general de brigadă în corpul medical al armatei germane. În calitate de igienist și bacteriolog, s-a ocupat de controlul epidemiilor pe Frontul de Est, iar în 1913 a fost numit director al departamentului de Terapie Experimentală la Institutul Kaiser Wilhelm (funcție pe care o deține până la moartea sa). Aici a dezvoltat un test de diagnostic pentru tuberculoză și a cercetat posibilitățile de diagnosticare a cancerului prin testarea reacțiilor care au loc în serul sanguin.

În urma unei afecțiuni grave a rinichilor, Wassermann moare la 16 martie 1925, iar conform dorinței sale, este incinerat. Cenușa sa este depusă la Urnenfriedhof Gerichtstraße. 

 

Waseermann -Sursă foto: dosaresecrete.ro

August Wassermann s-a căsătorit pe 3 decembrie 1895 cu Alice von Taussig, care provenea dintr-o familie cu 12 copii dintre care cea mai cunoscută a fost pictorița Helene von Taussig.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Alice von Wassermann – soția doctorului, la fel ca surorile ei, Clara von Hatvany-Deutsch și Helene von Taussig, au fost victime ale Holocaustului, din cauză că aveau origini evreiești. Singurul fiu al cuplului, Robert von Wassermann, și el medic, plecase în Belgia imediat după ce Hitler a ajuns la putere în Germania, iar la sfârșitul anilor 1930, Alice, care era grav bolnavă, a plecat și ea la Bruxelles, pentru a fi protejată de politicile antisemite ale naziștilor.

În 1940, când Hitler a invadat Belgia, Robert von Wasserman a fost arestat și trimis inițial în lagărul de muncă forțată Saint-Cyprien, iar trei ani mai târziu a fost internat în lagărul de exterminare din Mechelen, unde a fost ucis. În același an a murit și mama sa, la vârsta de 69 de ani, în lagărul de exterminare de la Auschwitz.

 

Testul Wasserman, pentru depistarea sifilisului, este un test de sânge care se face la angajare, este inclus în analizele prenupțiale, în cele prenatale, dar și în analizele anuale recomandate oricărei persoane, fiind cel mai solicitat în laboratoarele de serologie sau de microbiologie. Importanța testului se datorează impactului major pe care boala îl are asupra comportamentului social al oamenilor, mai ales al persoanelor aflate la vârstă matură, active din punct de vedere sexual.

Între timp însă, tehnica de realizare a testului Wassermann s-a perfectionat și modificat atât de mult, încât doar denumirea inițiala s-a mai păstrat.

În 1952, medicii Moore și Mohr, au descoperit că un rezultat pozitiv la testul Bordet-Wasserman nu înseamnă neapărat că pacientul este infectat și au stabilit că testul poate da răspunsuri pozitive false atunci când pacientul suferă de boli precum malarie, TBC, boli cardiovasculare, lupus eritematos diseminat etc.

Testul Wassermann a fost rafinat cu testul Kahn și testul Kolmer și s-a demonstrat că testele de înlocuire, cum ar fi testul VDRL și testul RPR, bazate inițial pe tehnici de floculare (Hinton), produc mult mai puține rezultate „fals pozitive biologice” ale testelor moderne care indică adesea o boală autoimună.

 

Sifilisul este o boală contagioasă, declanșată de o bacterie spiralată numită Treponema pallidum, iar odată cu apariția HIV și a drogurilor injectabile, a înregistrat o creștere spectaculoasă. Originea acestei boli nu este cunoscută cu exactitate, dar primele dovezi scrise privind apariția sifilisului în Europa au apărut în 1494/1495 în Napoli, Italia, în timpul invaziei franceze, iar inițial a fost cunoscut sub numele de „boala franceză”.

În 1530, denumirea de „sifilis” a fost utilizată pentru prima dată de către medicul și poetul italian Girolamo Fracastoro, ca titlu al poemului său latin în hexametru dactilic, care descria ravagiile produse de această boală în Italia. Sifilisul a fost cunoscut, de asemenea, și sub numele de „vărsatul cel mare” și mai este cunoscut și sub numele de „marele imitator”, din cauza prezenței simptomatice atipice.

Simptomele diferă în funcție de cele patru stadii ale bolii (primar, secundar, latent, și terțiar). În stadiul primar prezintă, în general, o singură ulcerație (o zonă a pielii fermă, nedureroasă, fără mâncărimi). Sifilisul secundar prezintă o erupție difuză ce implică frecvent palmele mâinilor și tălpile picioarelor, sifilisul latent prezintă foarte puține simptome sau nici unul, iar sifilisul terțiar dă simptome neurologice sau cardiace.

 

Depistarea bolii se face, de obicei, printr-un test serologic. Tehnicile de laborator urmăresc depistarea acestor anticorpi în sânge, care vor indica diagnosticul de sifilis. După primele săptămâni de la infectare, anticorpii produși de spirocheta sifilisului (Treponema palidum) se pot pune în evidență cu ajutorul uneia sau a mai multor reacții: reacția Bordet-Wassermann, reacția VDRL, reacția Meinicke, reacția Kline, reacția Kahn etc. În cazul în care în ser există anticorpii sifilisului, analizele vor fi „pozitive”, iar în absența anticorpilor, analizele vor fi „negative”.

În raport de cantitatea de anticorpi găsită, rezultatul se notează cu 1 până la 4 plusuri (cruci). Pentru a se evita rezultatele fals pozitive, în laborator nu se face doar testarea Wasserman, care s-a dovedit o metoda nespecifică, iar dacă rezultatul este pozitiv, se fac analize suplimentare (cum ar fi testul TPHA – Treponema Pallidum HemAglutination), specifice pentru sifilis, așa încât laboratorul să poată preciza dacă este vorba sau nu despre infecția cu spirocheta sifilisului și a se stabili diagnosticul. În unele cazuri, când sifilisul a atins și sistemul nervos, cercetarea anticorpilor se face și din lichidul cefalorahidian.

 

Penicilina a permis controlul bolii și chiar eliminarea ei din anumite zone geografice. În Asia de Sud-Est și Africa sub-sahariană, boala rămâne însă endemică, iar recent au fost constatate izbucniri sporadice sau chiar epidemii în țări dezvoltate. Resurgența bolii este un motiv de maximă preocupare pentru lumea medicală, mai ales din cauza epidemiologiei și sinergismului sifilisului cu virusul imunodeficienței umane. Prezența infecției cu treponeme crește riscul de infecție HIV. Mai mult, infecțiile duble se asociază cu o scădere a numărului de limfocite CD4+T și cresc încărcătura virală, ceea ce poate grăbi evoluția către SIDA și promova transmiterea HIV.

Dacă un bolnav cu sifilis se tratează corect, de la primele simptome de boală, cantitatea de anticorpi din ser scade rapid și pot chiar să dispară după 2-3 luni de tratament, dar dacă boala este descoperită și tratată prea târziu (după luni sau ani de la infecție), atunci și dispariția anticorpilor din sânge poate avea loc în luni sau chiar ani.

În lipsa tratamentului se poate ajunge la deces, mortalitatea fiind cuprinsă între 8% și 58%, cu o rată mai mare a decesului la bărbați.

În ultimii ani, modificarile socio-economice și rezistența la antibiotice au făcut ca boala să revină în atenția medicilor.

 

În România, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), potrivit ultimului raport, realizat pentru anul 2018, s-au înregistrat 639 de cazuri de sifilis, incidența fiind de 3,26 la 100.000 de locuitori, cu 23,8% mai mica față de cea din anul 2017. Cu toate că incidența cazurilor de sifilis este în continuă scădere în ultimii 10 ani, România este încă una din țările cu incidența crescută pentru sifilis în rândul țărilor Uniunii Europene.

Incidențe crescute au fost înregistrate în județele Sibiu (12,8 la 100.000), Brăila (10,8), Arad (8,8), Argeș (7,5) și Sălaj (7,0), în restul județelor valoarea fiind sub 7,0 la 100.000. În județul Covasna a fost înregistrată cea mai mică incidență ( 0,5), iar în județele Ilfov, Giurgiu și Olt nu a fost înregistrat niciun caz de sifilis.

În rândul bărbaților s-au înregistrat 341 cazuri, iar incidențe crescute au fost înregistrate la grupele de vârstă 20-24 ani (9,0 la 100.000), 35-39 ani (7,1) și 25/29 ani (6,1). În rândul persoanelor de sex feminin au fost 298 cazuri, incidențe crescute fiind la grupele de vârstă 20-24 (9,0 la suta de mii), 30-34 ani (8,3), și 25-29 ani(7,9).

Cele mai multe cazuri au fost depistate cu formă de sifilis latent (75,7%), fiind urmate de cazurile cu sifilis secundar (15%), sifilis primar (7,6%) și necunoscut (1,7%).

Tot în 2018 au fost înregistrate 5 cazuri de sifilis congenital (0,8% din totalul cazurilor de sifilis), în județele Alba, Arad, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin și Sibiu.

 

Referințe:

https://www.oxfordreference.com/view/10.1093/oi/authority.20110803121218207;

https://www.britannica.com/biography/August-von-Wassermann

https://www.accessscience.com/content/wassermann-august-paul-von/;

https://www.nobelprize.org/nomination/archive/show_people.php?id=9887;

https://dosaresecrete.ro/viata-eminentului-medic-august-von-wassermann/

http://www.cnscbt.ro/index.php/rapoarte-anuale/1003-analiza-evolutiei-bolilor-transmisibile-aflate-in-supraveghere-raport-pentru-anul-2017/file

 


Adaugati un comentariu


 

*