Boboteaza, ziua în care apele se sfințesc, spiritul se primenește și sănătatea se întărește

În ziua de Bobotează, care ne amintește de Botezul Domnului în apa Iordanului, apele se sfințesc, iar creștii se purifică cu Agheazmă Mare și respectă o serie de datini și obiceiuri. 

 

În fiecare an, pe 6 ianuarie, creștinii ortodocși și catolici celebrează Botezul Domnului, sau „Teofania” ori „Epifania”, mare sărbătoare creștină cunoscută în popor ca Boboteaza. În această zi, creștii merg la biserică sau măcar iau o înghițitură de agheazmă, aprind o candelă, spun o rugăciune și lasă puțin fum de tămâie să le învăluie casa.

Boboteaza, supranumită Sărbătoarea Luminilor sau a Luminării, a împământenit credința că, prin contactul cu apa sfințită, creștinii își asumă pozitivismul uman, prin înnoirea Duhului Sfânt.

Cărțile sfinte spun că Ioan Înainte-mergătorul, care din copilărie trăise în pustie, a venit din poruncă divină la râul Iordan, predicând botezul de pocăință spre iertarea păcatelor. Aici a apărut însuși Iisus, care a primit botezul, iar în acel moment s-a deschis cerul, s-a pogorât Sfântul Duh și s-a petrecut Mărturisirea Tatălui, prin care s-a arătat dumnezeirea lui Iisus și taina cea mare a Treimii, de unde și numele de „Arătarea Domnului” (Epifanie) dată acestei sărbători.

 

La Bobotează se sfințesc toate apele, iar preotul merge, de obicei, la un râu, un lac, la mare sau la ocean și aruncă o cruce din lemn în apă, iar mai mulți bărbați se întrec să o recupereze. Cel care reușește să ajungă primul la cruce primește binecuvântarea preotului și se spune că va fi sănătos și va avea noroc tot anul, împreună cu toți ai lui. În vechime, cel care găsea primul crucea și o aducea la mal, primea și daruri de la domnitorul țării și era ținut la mare cinste, de întreaga comunitate.

După participarea la slujbele oficiate de preoții bisericilor de care aparțin, câteva sute de credincioși și clericii de la Catedrala Arhiepiscopală, cărora li s-au alăturat și cei de la Catedrala „Sfântul Mucenic Sava” și Catedrala Voivodală „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial au mers în tradiționalul pelerinaj către Râul Buzău, unde au participat la slujba oficiată de Înalpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, pentru al doilea an consecutiv, pe malul drept al râului, alături de un sobor de preoți, printre care și părintele Mihail Milea – inițiatorul procesiunii la râul Buzău în ziua de Bobotează.

„Sfințirea Râului Buzău are și darul de a liniști furia apei”, consideră preotul Mihail Milea, ctitor al Catedralei Sfântul Sava și inițiator al procesiunii.

 

După citirea Sfintei Evanghelii și sfințirea apei, Înalpresfințitul Ciprian și părintele Mihail Milea au eliberat în aer câțiva porumbei albi, simbol al Duhului Sfânt care s-a aflat deasupra Mântuitorului atunci când acesta a fost botezat în apa Iordanului.

„Datorită Botezului Domnului în râul Iordan, întregul cosmos s‑a sfințit și s‑a umplut de lumină. Din acest motiv, praznicul de astăzi se mai numește și «sărbătoarea luminilor». De ce este numit astfel? Pentru că, la această sărbătoare, harul Duhului Sfânt se pogoară realmente atât asupra naturii, care se sfințește prin intermediul apelor binecuvântate de arhierei și preoți, cât și asupra credincioșilor, care se împărtășesc de lumina cunoștinței de Dumnezeu; pe de altă parte, în primele veacuri, la sărbătoarea Botezului Domnului, ca și la Înviere, cei pregătiți să devină creștini, după o perioadă de post și rugăciune, veneau cu făclii aprinse la biserică pentru a primi botezul din apă și din Duh (cf. Ioan 3, 5) și astfel, prin sfânta luminare cea de Sus, se uneau cu Mântuitorul Hristos, Capul Bisericii”, a explicat Înaltpreasfințirul Ciprian.

 

A urmat aruncarea crucii în apa râului Buzău, iar şase tineri curajoși au înfruntat apa rece, pentru a o recupera. Norocosul a fost Cătălin Barcan, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Gherăseni, care a declarat că a venit întâmplător la procesiune şi s-a hotărât să îşi încerce norocul. Bărbatul este căsătorit și are o fetiță, iar prinderea crucii de Bobotează este convins că le va aduce noroc, sănătate și bucurie tot anul, lui și familiei lui. El a primit în dar, de la ÎPS Ciprian, cu o cruciuliță de aur și o icoană, iar ceilalți cinci tineri care s-au aruncat în apa rece a râului Buzău au primit și ei, câte o icoană.

La final, credincioșii prezenți la slujba de Bobotează de la râul Buzău au primit Aghiazma Mare, apa sfințită, tămăduitoare, care potrivit tradiției, se bea dimineața, pe nemâncate, timp de 8 zile, iar sufletul li se va primeni, dorințele li se vor îndeplini și bolile îi vor ocoli.

La eveniment au participat și numeroși oficiali locali, între care prefectul Daniel Țiclea, președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, și primarul Buzăului, Constantin Toma, pe care ÎPS Ciprian i-a binecuvântat.

 

Râul Buzau este considerat „singura apă curgătoare sfântă” din România, pentru că aici a fost sacrificat, în anul 372, Sfântul Sava Gotul, un credincios ale cărui minuni au speriat năvălitorii goți. Îngroziţi de minunile văzute, slujitorii păgânului Atharid, regele goților, au vrut să-l elibereze pe Sava, însă acesta i-a obligat să îndeplinească ce li s-a cerut. Atharid a poruncit ca Sava, care avea 38 de ai și a refuzat să nege credița sa în Iisus Hristos, să fie aruncat în râul Mousaios (Buzăul de astăzi). După ce s-a înecat, trupul i-a fost scos din apă şi lăsat pe mal. După plecarea ucigaşilor, creştinii au luat trupul şi l-au îngropat. Mai târziu, moaştele sfântului au fost duse în Capadocia, fapt relatat într-o epistolă din anul 374 de către Sfântul Vasile cel Mare.

La 20 iunie 1992, Biserica Ortodoxă Română a făcut cea de a treia canonizare din istoria sa, după cele din 1517 şi în 1955-56, iar Sfântul Mucenic Sava de la Buzău, căruia i s-a zis și Gotul pentru că trăia în ținuturile stăpâite în veacul al IV-lea de goți, este prăznuit de atunci, în fiecare an, la 12 aprilie.

 

La început, Boboteaza era sărbătorită împreună cu Nașterea Domnului, pe 6 ianuarie. În secolul al IV-lea, cele două sărbători au fost despărțite, astfel că 25 decembrie a fost aleasă ziua pentru prăznuirea Nașterii Domnului și 6 ianuarie pentru Botezul Domnului.

Prin mijlocirea apei sfințite se binecuvântează întreaga natură, revărsând asupra ei deplinătatea harului Dumnezeiesc, iar pentru a sublinia importanța acestei sărbători s-a împământenit obiceiul ca slujba Aghezmei Mari să se săvârșească în afara bisericii, lângă un izvor, un râu sau fântână, indicându-se astfel dimensiunea cosmică a slujbei prin care Biserica vrea să sfințească toata firea, prin darul Sfântului Duh și stropirea cu „apa mântuirii”.

Sfântul Ioan Gură de Aur, într-o predică la praznicul Botezului Domnului, spune că în ziua în care Iisus s-a botezat, El a sfinţit şi firea apelor: „Pentru aceea, în ziua praznicului acestuia, toţi iau apă din râu şi o duc la casele lor şi o ţin câte un an sau doi sau mai mulţi şi nu se strică”.

 

Noi, românii, din moși-strămoși, de Bobotează ne gândim la curățenie fizică și spiriruală, la sănătate și la echilibru și ne concentrăm asupra Sfintei Sărbători a Botezului Domnului, una dintre cele mai importante de peste an pentru creștinii ortodocși și catolici, în care „cele bune să se-adune, iar cele rele să se spele”.

Boboteaza, din 6 ianuarie, și ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezatorul și Înaintemergatorul Domnului, praznuită pe 7 ianuarie, marchează sfârșitul Sărbătorilor de Iarnă și al celor dedicate Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. Am călătorit asadar, în această perioadă, spiritual, la Betleem și ne-am închinat Pruncului Sfînt asemenea magilor de la Răsărit. L-am primit în casele și în sufletele noastre și ne-am simțit mai sănătoși, mai buni și mai prietenoși, iar la cumpăna dintre ani am fost părtași la întâlnirea timpului cu veșnicia.

Boboteaza aduce (sau ar trebui să aducă) bucurie în suflete, iar credincioșii merg în Sfintele locașuri pentru a se împărtăși cu Agheazma Mare, păstrând vii, peste veacuri, tradițiile și obiceiurile din această perioadă a anului.

 

De Bobotează, în această zi, în unele zone se colindă, se fac și se prind farmece și descântece, se află ursitul și se fac proorociri despre noul an. Tradiția spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele fete își visează ursitul. Ele își leagă pe inelar un fir roșu de mătase și-și pun sub pernă o rămurică de busuioc „furat” de la preotul care vine să boteze casele în ajun. Tot de Bobotează, fetele care cad pe gheață (acolo unde mai există gheață) pot fi sigure că se vor mărita în anul respectiv.

Tot în Ajunul Bobotezei, în casele românilor se pregătește o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. Sub fața de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colț al acesteia, câte un bulgăre de sare și se așaza pe masă 12 feluri de mâncare. Nimeni nu se atinge de bucate până nu sosește preotul cu Iordanul sau Chiralesa, pentru a sfinți masa. „Chiralesa” provine din neo-greacă și înseamnă „Doamne, miluieste!”. Există credința că, strigând „Chiralesa”, oamenii capătă putere, toate relele fug și anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie). După sfințirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie, pentru a fi protejate și ele de boli și pentru a fi fertile.

 

Se spune că dacă pomii sunt încărcati cu promoroacă în Ajunul Bobotezei, acestia vor avea rod bogat. Se mai crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopții de Bobotează, despre locurile unde sunt ascunse comorile.

În ziua de Bobotează nu se spală rufe, sunt interzise certurile în casă și nu se dă nimic cu împrumut.

De Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie) există obiceiul numit „Udatul Ionilor”. În Bucovina, la porțile tuturor celor care au acest nume se pune un brad împodobit, iar aceștia dau o petrecere cu lăutari. În Transilvania, cei astfel botezați sunt purtați cu mare alai prin sat, până la râu, unde sunt purificați prin aruncarea în apă.

Oamenii zilelor noastre au însă atitudini diferite față de aceste credințe. Câteva dintre ele arată fie disperarea celor ce cred că vor prinde sfârșitul lumii, fie indiferența necredincioșilor sau a celor care doar cochetează cu universul religios, ori optimismul celor care cred ca intrăm în Noua Eră a păcii și a celor care cred că Dumnezeu va aduce vremuri de împlinire. Alții cred că pocăința sinceră nu așteaptă sfârșitul lumii și încearcă să ducă o viață placută lui Dumnezeu.

 

Catolicii din Occident celebrează pe 6 ianuarie Epifania, care simbolizează anunțarea nașterii lui Hristos regilor magi veniți să-l vadă pe pruncul Iisus, abia născut, aducându-i în dar aur, smirnă si tămâie.

În Franța, cu aceasta ocazie se servește un fel de placintă numită „la galette des rois”, care pe vremuri era împărțită în tot atâtea felii câți comeseni erau, plus una, denumită „a Bunului Dumnezeu” sau „a Fecioarei”, oferită primului sărac ce apărea în fața familiei. Un obicei actual constă în ascunderea unei figurine reprezentând un rege mag, în interiorul plăcintei, iar acela dintre meseni care va descoperi figurina în porția sa, va fi considerat regele zilei.

În Belgia și în Olanda există tradiția preparării unui desert cu cremă de migdale, similar celui pregătit în Franța. Cel mai tânăr dintre membrii familiei se ascunde sub masă pentru a alege feliile pentru fiecare, iar cel desemnat regele zilei își alege o regină. În timpul acestei zile, copiii străbat străzile, intonand cântecul stelei, și intră în case pentru a primi mandarine și bomboane. Tradiția este pe cale de dispariție în Belgia, dar se păstrează încă în provinciile flamande.

În Spania și în unele regiuni din Italia, copiii așteaptă cadouri de la regii magi pe 6 ianuarie, iar ziua este dedicată petrecerii.

 

GLERIE FOTO – Bobotează Râul Buzău: