Boboteaza, ziua în care spiritul se primenește, dorințele se împlinesc și sănătatea se întărește

Cu restricții și fără procesiune la Râul Buzău, creștinii ortodocși și catolici celebrează astăzi Botezul Domnului în apa Iordanului sau Epifania și se purifică cu Agheazmă Mare. 

 

În fiecare an, pe 6 ianuarie, creștinii ortodocși și catolici celebrează Botezul Domnului, sau Teofania ori Epifania, care înseamnă „Arătarea Domnului” a Sfintei Treimi, iar în popor este cunoscută ca Boboteaza. În această zi, tot creștinul merge la biserică sau măcar ia o înghițitură de agheazmă, aprinde o candelă, spune o rugăciune și lasă puțin fum de tămâie să-i învăluie casa, pentru că Boboteaza, supranumită Sărbătoarea Luminilor sau a Luminării, a împământenit credința că, prin contactul cu apa sfințită, creștinii își asumă pozitivismul uman, prin înnoirea Duhului Sfânt. Este o zi în care, din moși-strămoși ne gândim la curățenie fizică și spiriruală, la sănătate și la echilibru, astfel încât, vorba mamei lui Ion Creangă, „cele rele să se spele, cele bune să se-adune”.

Se spune că Andre Malraux, scriitor și ministru francez, ar fi zis pe când Războiul Rece atingea apogeul, că «Le XXI-ème siècle sera spirituel ou ne sera pas», adică „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”. Ulterior, acesta ar fi susținut că nu-și asumă o astfel de profeție, dar crede că „dacă umanitatea secolului viitor (actual – n.r.) nu găsește un model exemplar de om, va fi rău”.

 

Așadar, la gândul că trebuie să-i dăm „Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce-i al Lui Dumnezeu” ne concentrăm asupra Sfintei Sărbători a Botezului Domnului, una dintre cele mai importante de peste an pentru creștinii ortodocși și catolici.

Boboteaza, din 6 ianuarie și ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezatorul și Înaintemergatorul Domnului, praznuită în 7 ianuarie marchează sfârșitul Sărbătorilor de iarnă si, totodată, al celor dedicate Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. Am călătorit asadar, în această perioadă, spiritual, la Betleem și ne-am închinat Pruncului Sfînt asemenea magilor de la Răsărit. L-am primit în casele și în sufletele noastre și ne-am simțit mai sănătoși, mai buni și mai prietenoși. Anul acesta nu am mai colindat și nici nu am primit colindători din cauza pandemiei, dar cu toate acestea, la cumpăna dintre ani am fost părtași la întâlnirea timpului cu vesnicia.

Boboteaza aduce (sau ar trebui sa aducă) bucurie în suflete, iar tradițiile își urmează cursul, chiar cu restricții, deși unele dintre ele nu mai sunt la fel ca altădată. Nu mai avem nici ninsorile și gerurile de odinioară, când credincioșii înfruntau viscolul și treceau prin tunele de zăpadă ca să ajungă în Sfintele locașuri pentru a se împărtăși cu Agheazma Mare, dar tradițiile și obiceiurile din această perioadă nu sunt uitate.

 

La Bobotează se sfințesc toate apele, iar preotul merge, de obicei, la râu, lac, mare sau ocean și aruncă o cruce din lemn în apă, iar mai mulți bărbați se întrec să o recupereze. Cel care reușește să ajungă primul la cruce primește binecuvântarea preotului și se spune că va fi sănătos și va avea noroc tot anul, împreună cu toți ai lui. În vechime, cel care găsea primul crucea și o aducea la mal, primea și daruri de la domnitorul țării și era ținut la mare cinste, de întreaga comunitate.

Tradiționalul pelerinaj la Râul Buzău din ziua de Bobotează nu va mai avea loc în acest an, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus. Cu toate acestea, ne reamintim că Râul Buzau este considerat singura apă curgătoare sfântă din România, pentru că aici a fost sacrificat, în anul 372, Sava Gotul, un credincios ale cărui minuni au speriat năvălitorii goți. „Din 2005, după ruperea podului, sfințirea Râului Buzău are și darul de a liniști furia apei, pentru a feri podul de o nouă calamitate”, consideră preotul Mihail Milea, ctitor al Catedralei Sfântul Sava și inițiator al procesiunii.

Așdar, oamenii vor merge anul acesta doar la biserici, pentru a lua Agheazmă Mare, despre care se spune ca are efecte purificatoare și vindecătoare.

 

Românii au numeroase tradiții și obiceiuri de Bobotează, iar în această zi, în unele zone se colindă, se fac și se prind farmece și descântece, se află ursitul și se fac proorociri despre noul an.

Tradiția spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele fete își visează ursitul. Ele își leagă pe inelar un fir roșu de mătase și-și pun sub pernă o rămurică de busuioc „furat” de la preotul care vine să boteze casele în ajun. Tot de Bobotează, fetele care cad pe gheață (acolo unde mai există gheață) pot fi sigure că se vor mărita în anul respectiv.

Tot în Ajunul Bobotezei, în casele românilor se pregătește o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. Sub fața de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colț al acesteia, câte un bulgăre de sare. Apoi, pe masă se așaza 12 feluri de mâncare, dar nimeni nu se atinge de bucate până nu sosește preotul cu Iordanul sau Chiralesa, pentru a sfinți masa. „Chiralesa” provine din neo-greacă și înseamnă „Doamne, miluieste!”. Există credința că, strigând „Chiralesa”, oamenii capătă putere, toate relele fug și anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie). După sfințirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie, pentru a fi protejate și ele de boli și pentru a fi fertile.

 

Se spune că dacă pomii sunt încărcati cu promoroaca în dimineața Ajunului Bobotezei, acestia vor avea rod bogat. Se mai crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopții de Bobotează, despre locurile unde sunt ascunse comorile. În ziua de Bobotează nu se spală rufe, sunt interzise certurile în casă și nu se dă nimic cu împrumut.

De Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie) există un alt obicei, numit „Udatul Ionilor”. În Bucovina, la porțile tuturor celor care au acest nume se pune un brad împodobit, iar aceștia dau o petrecere cu lăutari. În Transilvania, cei astfel botezați sunt purtați cu mare alai prin sat, până la râu, unde sunt purificați prin aruncarea în apă.

Oamenii zilelor noastre au însa atitudini diferite față de aceste credințe. Câteva dintre ele arată fie disperarea celor ce cred că vor prinde sfârșitul lumii, fie indiferența necredincioșilor sau a celor care doar cochetează cu universul religios, ori optimismul celor care cred ca intrăm în Noua Eră a păcii și al celor care cred că Dumnezeu va aduce vremuri de împlinire. Alții cred că pocăința sinceră nu așteaptă sfârșitul lumii și încearcă să ducă o viață bineplacută lui Dumnezeu.

 

Catolicii din Occident celebrează pe 6 ianuarie Epifania, care simbolizează anunțarea nașterii lui Hristos regilor magi veniți să-l vadă pe pruncul abia născut, aducându-i în dar aur, smirnă si tămâie.

În Franța, cu aceasta ocazie se servește un fel de placintă numită „la galette des rois”, care pe vremuri era împărțită în tot atâtea felii căți comeseni erau, plus una. Felia suplimentară, denumită „a Bunului Dumnezeu” sau „a Fecioarei”, era oferită primului sărac ce apărea în fața familiei. Un obicei actual constă în ascunderea unei figurine, reprezentând un rege mag, în interiorul plăcintei, iar acela dintre meseni care va descoperi figurina în porția sa, va fi considerat regele zilei.

În Belgia si in Olanda există tradiția preparării unui desert cu cremă de migdale, similar celui pregătit în Franța. Cel mai tânăr dintre membrii familiei se ascunde sub masă pentru a alege feliile pentru fiecare, iar cel desemnat regele zilei își alege o regină. În timpul acestei zile, copiii străbat străzile, intonand cântecul stelei, și intră în case pentru a primi mandarine și bomboane. Traditia este pe cale de dispariție în Belgia, dar se păstrează încă în provinciile flamande.

În Spania sau în unele regiuni din Italia, copiii așteaptă cadouri de la regii magi pe 6 ianuarie, zi dedicată petrecerii.