Buzoienii sunt invitați, duminică, să marcheze Ziua Europei prin sport și mișcare

Sub sloganul „Sport-Mișcare-Bucurie-Normalitate”, copiii și tinerii sunt invitați să participe, începând cu ora 11.00, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, la ateliere sportive și demonstrații în aer liber, alături de sportivi de performanță, profesori și părinți.

 

Copiii și tineri buzoieni sunt invitați să celebreze Ziua Europei 2022 (Europe Day 2022), o sărbătoare anuală a păcii și unității, prin sport și mișcare în aer liber și printr-o serie de activități care se vor desfășura duminică, 8 mai, în municipiul Buzău, sub sloganul „Sport-Mișcare-Bucurie-Normalitate”.

Pentru că 2022 este Anul European al Tineretului, evenimentul este organizat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret împreună cu Inspectoratul Școlar Județean, cu suportul Instituției Prefectului Buzău. Se urmărește astfel educarea interesului și dragostei copiilor pentru activitățile sportive în spiritul prieteniei, dar și afirmarea, cunoașterea și stimularea potențialului lor sportiv. În acest scop vor fi organizate ateliere sportive și demonstrații, iar copiii și tinerii, așteptați în număr mare, vor putea participa, în funcție de preferințe și aptitudini, la activități de streetball, volei, badminton, box, tenis de masă, gimnastică, dans, rachetomodele, lupte libere/arte marțiale dar și un concurs de desene pe asfalt la care copiii de toate vârstele vor putea participa ajutați și de părinți.

 

La eveniment vor fi prezenți și profesori care au obținut rezultate sportive remarcabile de-a lungul vremii, împreună cu elevii lor, astfel că acțiunile din weekend constituie și un bun prilej pentru selecțiea copiilor cu reale aptitudini pentru sport și preluarea lor în cluburi sau cercuri sportive.

Scopul evenimentului pe care-l organizăm duminică este de a promova sportul și mișcarea în aer liber într-un cadru organizat, de a atrage participanții către sport, de a dezvolta spiritul de fair-play. Părinții trebuie să știe că, la aceste activități, copiii, pe care îi așteptăm în număr mare, se vor distra, se vor juca, vor face mișcare în aer liber, însă  trebuie să cunoască și faptul că la eveniment vor participa inclusiv specialiști din domeniul sportului și sportivi angrenați în sportul de performanță, care pot fi exemple de urmat pentru cei mici”, a declarat directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Buzău, Medina Tudor Papuc.

 

Participanții la eveniment vor primi diplome și premii, dar vor avea parte și de alte surprize, totul urmând a se desfășura sub semnul bucuriei pe care o conferă sportul și mișcarea în aer liber.

Mișcarea înseamnă viață, iar sportul înseamnă sănătate. Pentru că venim după o perioadă în care orele de educație fizică nu s-au putut organiza așa cum am fost obișnuiți și cum era firesc, iar elevii au fost privați de mișcare, Inspectoratul Școlar Județean Buzău a decis să se implice în organizarea evenimentului care va avea loc duminică, 8 mai. Va fi o zi plină de activități sportive, de concursuri, de mișcare în aer liber, va fi, practic, o extensie a orei de sport pe care copiii o iubesc atât de mult. Sportul are o importanță vitală în dezvoltarea fizică și psihică a copiilor. De aceea, îi așteptăm în număr mare să se bucure și să marcăm, astfel, împreună Ziua Europei”, a declarat inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Buzău, Daniela Palcău.

 

Evenimentul dedicat Zilei Europei se va desfășura duminică, începând cu ora 11.00, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu până la Poarta Crângului.

Ne-am gândit să sprijinim acest proiect sub ideea de regăsire a normalității de care nu am avut parte în ultimii doi ani, a bucuriei de a fi alături de prieteni și de a petrece timp prețios în aer liber. Până nu demult visam cu toții la o astfel de interacțiune. De aceea, am decis să oferim suportul pentru organizarea acestor activități sportive, duminică, atunci când totul se va desfășura sub semnul bucuriei, al regăsirii, al mișcării în aer liber, dar și al competitivității și fair play-ului”, a punctat prefectul județului Buzău, Daniel-Marian Țiclea.

 

9 mai,  o zi cu triplă semnificație pentru România

 

La 9 mai 1877 a avut loc proclamarea Independenţei de stat a României – în acea zi memorabilă, Mihail Kogălniceanu declara în Parlamentul ţării: „suntem independenţi, suntem naţiune de sine statatoare”.

La 9 mai 1945, aliaţii din cel de-al Doilea Război Mondial au obţinut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagraţii din istoria continentului european. Ziua a fost desemnată ca Ziua Victoriei.

La 9 mai 1985, liderii Uniunii Europene aflați la Summit-ul de la Milano, au decis ca pe această dată să fie sărbătorită Ziua Europei, unul dintre simbolurile menite să promoveze unitatea de pe bătrânul continent. Ziua Europei celebrează realizările și unitatea Europei și semnarea Declarației ministrului francez de externe, Robert Schuman, la 9 mai 1950, prin care acesta propunea un plan de asigurare a păcii pe termen lung în Europa, considerată începutul Uniunii Europene de azi.

 

În contextul războiului din Ucraina, evenimentele dedicate Zilei Europei 2022 subliniază atașamentul UE pentru pace și pentru valori universale cum sunt libertatea și democrația, demonstrând totodată unitatea și solidaritatea cu poporul ucrainean. În același timp, anul 2022 fiind declarat Anul european al tineretului, tinerii europeni sunt invitați să-și facă auzite vocile și să-și exprime viziunea asupra viitorului.

9 mai 2022 marchează și finalul Conferinței privind viitorul Europei, iar cu acest prilej, copreședinții comitetului executiv vor prezenta concluziile acesteia președinților Parlamentului European, Consiliului și Comisiei în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Strasbourg.

Plenara Conferinței privind viitorul Europei a adoptat 49 de propuneri cu peste 300 de măsuri pentru schimbări în cadrul sesiunii finale din 29-30 aprilie, grupate pe nouă teme: schimbările climatice și mediul; sănătatea; o economie mai puternică, justiție socială și locuri de muncă; UE în lume; valori și drepturi, stat de drept, securitate; transformare digitală; democrație europeană; migrație; educație, cultură, tineret și sport.

 


Adaugati un comentariu


 

*