Campanie de conștientizare lansată cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății

Evenimentul a avut loc într-o comună din Giurgiu, unde funcționează de trei ani un centru comunitar, pe care ministrul Sorina Pintea l-a dat ca exemplu.

 

O campanie din ușă în ușă care va avea loc la nivel național a fost lansată luni, la Giurgiu, în scopul conștientizării nevoilor populației din punctul de vedere al sănătății, acțiune în care medicii de familie vor avea un rol primordial. Campania va marca astfel Ziua Mondială a Sănătății, care se celebrează, anual, pe 7 aprilie, însă pentru că această coincide anul acesta cu Sărbătorile Pascale, s-a decis ca lansarea campaniei să aibă loc cu câteva zile mai devreme.

Prezentă la festivitatea care a avut loc în comuna giurgiuveană GoștinariSorina Pintea, ministrul Sănătății a declarat că „în fiecare an Organizaţia Mondială a Sănătăţii are un slogan pentru Ziua Mondială a Sănătăţii, anul acesta sloganul este Sănătate pentru toţi. Ministerul Sănătăţii dă startul unei campanii din uşă în uşă de conştientizare a nevoilor populaţiei din punct de vedere al sănătăţii pentru că, de fapt, de aici pornim, de la medicul de familie, de la centrele comunitare, de la implicarea lor în sănătatea noastră, a tuturor”.

 

Comuna Goștinari a fost aleasă pentru acest eveniment pentru că aici funcționează, din 2015, un centru comunitar care a dat, în acest timp relativ scurt, rezultate foarte bune. Oficialii de la Ministerul Sănătății au dorit astfel să îl ofere ca exemplu de bune practici pentru toate comunitățile din țară.

„Am ales să venim astăzi aici, la Goștinari, judeţul Giurgiu, pentru a putea vedea exact ce înseamnă un centru comunitar care funcţionează bine. Este foarte important ca o comunitate ca cea de la Goștinari, care are 2.600 de locuitori din care 1.000 populaţie romă, să aibă un grad de vaccinare de 95 la sută. Asta spune multe. Este foarte important că în această comunitate s-a redus foarte mult mortalitatea infantilă, unde suntem campioni în Europa, şi a scăzut numărul cazurilor de tuberculoză, asta mă face să cred că aceste centre comunitare sunt un lucru extraordinar, lucru care pe care trebuie să-l folosim în continuare”, a argumentat ministrul Sănătății decizia de a lansa campania în această localitate.

La eveniment a fost prezentă și șefa biroului pentru România a Organizației Mondiale a Sănătății, Miljana Grbic, precum și oficialități locale din județul Giurgiu.

 

Centrul de la Goștinari este deservit de un medic, o asistentă și un mediator comunitar  și s-a dovedit o „rețetă de succes” prin rezultatele menționate de ministrul Sănătății.

„Aceşti angajaţi ai centrului conving locuitorii comunei că au dreptul să fie înscrişi pe o listă la medicul de familie chiar dacă nu sunt asiguraţi, că au dreptul să beneficieze de un pachet de servicii minime. Doresc să-i felicit în mod deosebit pentru activitatea lor, este o reţetă de succes pe care va trebui să o promovăm şi pe care va trebui să o stimulăm în continuare. Vom face asta în cât mai multe judeţe”, a mai precizat Sorina Pintea.

Centrul medical comunitar din comuna Goștinari a fost înființat în anul 2015 în cadrul proiectului RO 19Iniţiative în sănătatea publică” cu finanțare norvegiană, în beneficiul populaţiei vulnerabile. Funcționează în cadrul primăriei, care l-a și reabilitat, în anul 2017, din fonduri proprii. Echipa de asistență comunitară colaborează cu medicul de familie și cu asistentul social din cadrul primăriei, iar ca urmare a acestei colaborări, toată populația comunei este în evidența medicului de familie.

La nivel național, 45 de centre de asistență medicală comunitară, înființate prin mecanismul financiar norvegian, în valoare de 1,6 miliarde de lei, acordă asistență persoanelor defavorizate

 

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*