Ce face stresul din om…

20 ianuarie 2020 | 0 comentarii |

Psihologii spun că râsul alungă stresul, crește optimismul și susține sănătatea. Există studii care au demonstrat că umorul sporește, de asemenea, creativitatea, îmbunătățește interacțiunile interpersonale și conduce la o atmosfera mai detașată și la o eficiență sporită la școală sau la serviciu. Să scăpăm așadar de problemele zilnice, de stres și chiar și oboseală, cu puțin umor:

 

În urma unui sondaj de opinie s-a constatat că mai mult de șaprezeci la sută dintre români trăiesc într-un stres continuu, iar ceilalți trăiesc în Spania, Italia, Germania, Anglia, Franța.

***

Medicul întreabă pacientul:

– Cum stați cu somnul?

– Hmm, destul de bile, în ultima vreme număr până la 3 și adorm!

– Doar pâna la 3?

– Bine, uneori pana la 3:15 …

***

– Domnule Doctor, soțul meu vorbește în somn.

– Îmi pare rău, dar nu există nici un medicament care să-l facă să tacă…

– Dar eu nu vreau să tacă, eu vreau să vorbească mai clar!

***

În cabinetul psihiatrului, un tânăr explică nervos, medicului:

– Domnule doctor, rudele mele au insistat să vin aici doar din cauză că prefer șosetele de bumbac și le detest pe cele sintetice.

– Și ce dacă? spuse doctorul. Eu prefer tot șosete de bumbac.

– Într-adevăr?! Cu ulei de floarea-soarelui sau cu maioneză?

***

Merge un om la doctor si-i spune:

– Domnule doctor, când adorm visez cum șoarecii joacă fotbal.

Doctorul îl consultă și-i spune:

– Ți-am prescris niște medicamente, de mâine începem tratamentul.

Omul tresare și spune:

– Domnule doctor se poate să începem peste două zile?

– De ce? întreabă uimit, doctorul.

– Pentru ca mâine e finala și nu pot s-o pierd…

 


Categorii: Umor

Adaugati un comentariu


 

*