Ce presupune accesarea pachetului comprehensiv anual de prevenție

6 iulie 2021 | 0 comentarii |

CNAS menționează că de acest pachet pot beneficia asigurații asimptomatici cu vârsta peste 40 de ani, în limita a trei consultații acordate în interval de șase luni.

 

Una dintre noutățile pe care le aduce noul contract-cadru intrat în vigoare la începutul acestei luni este pachetul comprehensiv anual de prevenție, furnizat de medicul de familie, serviciu de care pot beneficia asigurații peste 40 de ani, care nu sunt în evidențe cu boli cronice. Întrucât acest serviciu a suscitat un interes sporit din partea asiguraților, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a făcut câteva noi precizări, despre modul în care poate fi accesat și despre în ce constă pachetul comprehensiv de prevenție.

După cum spuneam, acesta este adresat asiguraților asimptomatici care au trecut de vârsta de 40 de ani, și constă în acordarea de până la trei consultații acordate de medicul de familie, într-un interval de șase luni.

 

Consultația inițială constă în evaluarea riscului pentru fiecare pacient în parte, iar în funcție de rezultatele acestuia, pacientul poate fi programat la o a doua consultație, care presupune intervenția asupra factorilor și obiceiurilor de viață care determină riscurile. Cea de-a treia consultație se acordă tot de către medicul de familie, în scopul monitorizării pacientului.

Consultațiile de prevenție acordate implică evaluarea stilului de viață al pacientului, evaluarea riscului cardiovascular cu ajutorul unor diagrame specifice și a factorilor de risc, precum valoarea tensiunii arteriale, a colesterolului și glicemiei. Totodată, consultațiile pot evalua riscul oncologic, riscurile privind sănătatea mintală sau legate de sănătatea reproduceri.

 

Ulterior, investigațiile recomandate de medicul de familie în cadrul consultațiilor de prevenție incluse în pachetul comprehensiv pot fi efectuate de furnizori aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate și peste valoarea de contract.

Reprezentanții CNAS reamintesc faptul că serviciile de prevenție se acordă pentru toate categoriile de vârstă. Astfel, în cazul copiilor până în trei ani, consultațiile preventive se acordă  la externarea din maternitate, precum și la vârstele de  1, 2, 4, 6, 9, 12, 15, 18, 24 și 36 de luni. Apoi, până la vârsta majoratului copiii peste 3 ani beneficiază de o consultație preventivă pe an, iar între 18 și 39 de ani, asigurații au dreptul la o consultație preventivă o dată la trei ani. De asemenea, peste vârsta de 18 ani, se decontează o consultație de prevenție o dată la 3 ani și pentru persoanele neasigurate.

 


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*