Cine, pe cine trage de urechi?
Traim intr-o tara bolnava, in care zinic ne sunt servite la micul dejun, la pranz si la cina stiri cu spitale in care bolnavii mor fara ca cineva sa dea socoteala, in care medicamente nu sunt pentru ca fondurile alocate abia ajung pentru salarii si in care medicii au ajuns sa fie numarati pe degete. Suntem printre cei mai bolnavi din Europa si avem cea mai mare mortalitate la cele mai cumplite boli. Asistam insa pasivi sau ne prefacem doar ca ne pasa, in timp ce bolnavii de cancer sufera cumplit. Producatorii de medicamente santajeaza Guvernul, eliminand de pe piata medicamentele ieftine, pentru a li se aproba comercializarea celor mai scumpe produse. Iar guvernantii se intrec in proiecte si programe costisitoare fara nicio finalitate. Iar cand se vad incoltiti si li se demonstreaza ca nu finanteaza sistemul de sanatate, se eschiveaza tragand de urechi cate un director de spital sau acuza cate un doctor care, neputand fi Dumnezeu, pierde un pacient…
Sanatatea dupa care tanjim ar trebui sa fie foarte importanta pentru o societate normala, ca si pentru fiecare dintre noi in parte. Am ajuns sa ne multumim insa mai mult cu medicina traditionala, care face si ea ce poate… tine locul medicinei preventive despre care pomenesc unii care toaca sume uriase pe programe si proiecte ramase la sertar, in timp ce milioane de oameni sunt doborati de boli incurabile, mai rau ca pe vremuri, de molimi…
Tratam insa, mai mult efecte – la cauze nu se mai gandeste nimeni, doar traim intr-o sociatate mercantila, in care banul dicteaza. Industria de medicamente merge pas la pas si mana-n mana cu industria alimentara, ambele puse pe capatuiala, chiar daca ambele tipa ca sunt la un pas de faliment. Fiecarui tip de mancare ii corespunde o pastiluta chimica, cu efecte colaterale nocive, ascunse si necontrolabile. Se consuma din ce in ce mai multe medicamente si se mananca din ce in ce mai prost. Vedem in jurul nostru sau avem noi insine parte de foarte triste experiente, in care bolnavii ar da absolut totul, numai sa scape de boala si suferinta, dar li se vand mai mult iluzii…
Se creeaza zilnic tot felul de comitete si comitii, se sta de vorba, se negociaza si se ajunge la punctul de unde s-a pornit, fara ca ceva sa se intample, concret. Nu cere nimeni sa se faca minuni peste noapte, dar macar intr-un segment ar trebui sa vedem progrese. Poate ar fi necesar sa nu ne mai uitam tot timpul in gura unuia si altuia, fie el vreun misit de la FMI sau trimis de la alte organisme internationale interesate. Si nici chiar in gura ministrului sanatatii sau sefului casei de sanatate care ne tot arata ca s-au furat sute de milioane de euro, dar nimeni nu le recupereaza de la cei care le-au prapadit. Nu incape indoiala, strainilor nu le pasa de boala si durerea noastra ci de propriile interese. Iar ministrul, cat e el de ministru, si seful CNAS cat e el de sef, par sa nu aiba mai multa putere decat li se da sau cat le cere interesul (al lor sau al Guvernului) ori cat ii duce capul sau cat de usor se lasa manipulati.
Si… se pare ca tuturor ne place sa fim manipulati. Nu pe fata, nu grosier, ci discret, ca sa nu ne jigneasca inteligenta, el, manipulatorul care arunca la intervale bine calculate, fumigene sau chiar adevarate bombe cu efect garantat. Este, de altfel, si greu sa-ti pastrezi luciditatea in simfonie de sunete care te atrage mai ceva ca sirenele pe Ulise care a pierdut astfel zece ani pe insula Circe. Dar Ulise, dupa zece ani, s-a intors la drumul lui, la el insusi. Noi… de 23 de ani ne tot lasam laganati de iluzii. Si nu vrem sa ne trezim nici daca altul incearca sa ne deschida ochii.
In aceste conditii, cred ca ar trebui sa ne trezim, sa fim realisti, cel putin cand e vorba de sanatatea noastra. Ar trebui sa ne uitam in jurul nostru, la alte tari si sa alegem ceea ce ni se potriveste. Si dupa aceea sa aprobam sau sa hiuduim ceea ce ni se propune. Si mai ales sa cerem sa se intample ceeea ce se promite, nu sa ramana doar vorbe goale rostite intr-un talk-show sau ramase pe o hartie de care nimeni nu-si mai aminteste.
Personal, cred ca Romania nu poate avea un viitor fara sanatate, fara educatie, fara justitie, fara echitate sociala, fara economie… Discutam, vorbim, analizam, ne injuram, strigam unii la altii, ne tragem unii pe altii de urechi, ne „batem” in talk show-uri si ne frecam pe buric de cat suntem de destepti… Atat!
