Coasta lui Adam
Viata curgea linistit, ca intr-o carte de povesti, pentru tanarul cuplu format din Adam si Eva. Asta pana cand, intr-o zi, Adam a venit acasa cu o ora intarziere. Eva era deja un pachet de nervi, iar imaginatia ei identificase niste „ore suplimentare” de munca.
– Iubitule, ce s-a intamplat? De ce ai intarziat atat? l-a luat Eva la intrebari.
– Imi pare rau, raspunde Adam, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Doar nu mi-am dat seama ca a trecut timpul atat de repede.
Avand in vedere ca cei doi erau primii si singurii oameni de pe Pamant, Eva nu avea cum sa sune o prietena, sau pe mama ei, ca sa o linisteasca si sa o mai scoata din gandurile ei negative. Si, desi Adam paruse sa spuna adevarul, imaginatia Evei nu putea sa fi oprita.
Asa ca, in noaptea aceea, dupa cateva ore in care Eva s-a rasucit de pe o parte pe alta a patului, nu a mai suportat.
– Ce Dumnezeu faci? tipa Adam speriat.
La care Eva ii raspunde pe un ton amenintator:
– Ai face bine sa stai acolo nemiscat si sa ma lasi sa termin de numarat coastele, ca daca ies pe minus, nu stiu ce iti fac.
